”Durerile” lui Titi Andraș: prognozele meteo false și GPS-ul ”dezorientat”

Constantin Andraș, Titi cum îl știe toată lumea, este om de munte. Modelul clasic. Știe când vine furtuna, știe cum să respecte natura, are echilibru, are umor și, întotdeauna, replicile la el. De câțiva ani buni, este șeful pazei din cadrul Administrației Parcului Național Ceahlău și, prin natura atribuțiilor de serviciu, vorbește la telefon câteva ore pe zi cu turiști care vor să afle informații despre trasee, despre vreme, despre urși și despre orice altceva îi mai interesează.

– Cum merge sezonul ăsta?

– Vara a început prost, pentru că au fost ploile din luna iulie, dar, cu ocazia hramului schitului, pe 6 august, când a fost sărbătoarea Schimbarea la Față, am avut un flux mai mare de turiști, comparativ cu începutul sezonului. Dacă ne comparăm cu anii trecuți, când erau peste 3.000 de turiști, acum au fost de aproape 10 ori mai puțini. Poate și pentru că hramul a picat într-o zi de marți, poate și pentru că se anunțau ploi. De regulă, turiștii urmăresc prognozele meteo și renunță să vină dacă este cod de ploaie sau de vânt. De foarte multe ori, însă, deși eram sub diverse coduri, afară era soare și frumos și nu venea niciun turist.

– Totuși, pe 6 august, nu urcă doar pelerinii, ci și cei care vor să vadă piramida.

– Da, au fost mulți care au urcat doar pentru că erau interesați de acest fenomen optic. Spre dezamăgirea lor, vizibilitatea a fost sub 10 metri. Știu, pentru că am fost acolo. S-a nimerit ca exact pe 6 august să nu se vadă, în rest, în toate zilele, s-a văzut, și înainte, și după. Piramida este formată datorită umbrei create de stâncile Toaca și Piatra Ciobanului. Este un fenomen optic care trezește interesul, mai ales atunci când există șansa ca, în partea de vest a masivului, să fie plafon de nori. Atunci se reflectă și dă impresia de spațialitate. Asta este varianta cea mai favorabilă. Apoi, mai este o variantă, în care umbra se formează pe vegetația forestieră din partea de vest a masivului, situație în care ar fi corect să-i spunem triunghi, nu piramidă. Partea de vest a masivului este înspre Harghita. Și varianta cea mai nefavorabilă, cum a fost anul ăsta, este varianta ceață.

– Știți de unde a pornit și de când datează mitul ăsta, că numai pe 6 august se vede piramida?

– Eu cred că este chiar precreștină această tendință. Data de 6 august, când este Schimbarea la Față, este legată de faptul că, atunci, piramida – sau triunghiul, depinde – are formele cele mai clare, cele mai regulate. Oricum, în jurul zilei de 6 august, piramida are forma cea mai spectaculoasă.

– Dar obiceiul ca oamenii să urce pe munte în noaptea de 5 spre 6 august de când este?

– E un obicei creștin care datează de mult timp.

– Este periculos să urci noaptea în masiv sau avem urși civilizați?

– Spre deosebire de alte zone unde există urși tomberonezi, la noi nu sunt, iar pe traseele turistice nu am avut niciun caz în care să iasă ursul să atace. Acum vreo 10 ani, am luat măsura de a monta pe trasee coșuri de gunoi și a fost o muncă titanică, pentru că am montat 60 de coșuri de gunoi pe absolut toate traseele. După ce-am văzut ce se întâmplă în alte zone, în special în zona Brașovului, și am găsit urme prin jurul coșurilor, le-am desființat pe toate. Și am făcut apel la unitățile turistice, dar și la mănăstire, să nu lase resturi alimentare care ar putea atrage urșii. Insistăm foarte mult pe ideea asta. Desigur, sunt și mistreți, care constituie o populație normală, ca să zic așa. Comunitățile locale reclamă că mistreții le distrug pășunile și grădinile, dar eu, fiind născut aici, îmi amintesc că și când eram copil existau probleme de genul ăsta.

– Revenind la turism și la sezon, Durăul este destul de animat…

– Ba chiar mai mult de atât. În ultimul weekend, au fost cam 1.500 de turiști pe zi, a fost foarte, foarte aglomerat. Obligatoriu este ca toată lumea să treacă pe la toate punctele de acces, să plătească taxa de acces în rezervație. Adică 6 lei tariful normal și 3 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Facem controale în teren, să verificăm dacă turiștii respectă această obligație. De regulă, oamenii vorbesc frumos, îmi explică de ce n-au achitat și le dau eu bilet. Anul trecut, am aplicat 10 amenzi, dar niciuna n-a fost de 3.000 de lei pentru neachitarea taxei de rezervație, ci pentru abandonare de deșeuri. Vreo 5 amenzi am dat la fețele bisericești, și la Cerebuc, și sus la schit.

– În afară de faptul că unii se ”sustrag” de la plata taxei de acces, ce probleme aveți cu turiștii?

– O chestiune care mă doare și pe care ar trebui s-o scrieți cumva cu majuscule o constituie indicațiile pe care le găsesc turiștii pe GPS. Îi trimite pe niște trasee care nu există. Nu știu cine reglementează treaba asta, nu știu cine descarcă aceste informații și cum pot fi ele stopate. În fiecare zi întâlnim turiști mergând pe un traseu spre Cascada Duruitoarea, pe pârâul Rupturi, iar traseul acela nu mai există de peste 10 ani. Totuși este băgat pe GPS. Cel mai greu mă înțeleg cu străinii, pentru că ei nu pot concepe cum funcționează lucrurile în România, adică să-i trimită GPS-ul undeva pe unde nu există traseu. Va trebui să facem niște panouri, să le punem aici, sub panta Durăului, și să le explicăm că toate traseele spre Cascada Duruitoarea pleacă din Durău. Nu știu dacă există vreun semn internațional, ceva cu un GPS tăiat, ca să înțeleagă și străinii.

– Dar ce fel de străini aveți? De unde vin?

– Din Moldova, de-ai noștri, ăștia sunt cei mai mulți, apoi vin polonezi, cehi, englezi, israelieni, francezi mai puțini și italieni din când în când. Și sunt ok cu toții, mai ales românii, care au făcut progrese de la an la an, adică au înțeles că muntele nu este coșul lor de gunoi, ceea ce este un progres remarcabil. Când achită taxa de rezervație, noi le dăm saci menajeri personalizați, deci mesajul este cât se poate de clar.

– Cât scoateți din taxa asta, anual?

– Peste 100.000 de lei. Dacă n-am avea încasări, am stinge becul. Din banii ăștia plătim toate utilitățile. În general, cam o treime din cheltuieli sunt veniturile noastre și două treimi primim de la Consiliul Județean. Iar veniturile noastre includ nu doar taxa de acces, ci și alte taxe pentru activități în parc – avize pentru pășunat, avize pentru exploatări masă lemnoasă.

– Masa lemnoasă continuă să fie o problemă din punctul de vedere al organizațiilor de mediu – care, în județul Neamț, nu prea sunt reprezentate; de exemplu, Garda de Mediu nu prea are colaboratori -, organizații care susțin că se taie masiv de peste tot. Cum stau lucrurile în parc?

– Tot ce se exploatează în zona tampon se face în baza amenajamentelor silvice și în baza prevederilor Ordonanței de Urgență 57 privind regimul ariilor protejate, în care se menționează că în zona tampon, respectiv în zona de conservare durabilă, se permit intervenții.

– În restul parcului se fac vreun fel de intervenții?

– Nu. În zona de protecție integrală, pe orice traseu ați merge, vedeți lemn doborât, care rămâne acolo și acolo putrezește. Nu se atinge nimeni de el și este foarte bine, pentru că scopul parcului este de a fi un laborator în care natura să-și facă reglajele fără niciun fel de intervenție. Să lucreze singură. Chiar și dăunătorii, cum sunt, de exemplu, gândacii de scoarță, au o mulțime de alți dușmani și se rezolvă de la sine problema lor. Dar există și situații extreme. Dacă-mi amintesc bine, în 2007, a fost o doborâtură de vânt în zona ”La scaune”, unde, din cauza volumului mare de lemn, de circa 30.000 de metri cubi, a fost nevoie să se facă extragere. Dacă ar fi rămas pe loc, se dezvolta un microsistem, care putea deveni un macrosistem și nu era deloc în regulă.

– Cu braconierii aveți treabă sau nu? Vă mai întâlniți cu ei prin parc?

– Nu. În ultimii ani n-am mai avut probleme. Au fost multe alarme false, asta poate chiar ar trebui menționat. Există turiști care au o frică excesivă de urși sau de alte animale periculoase, dar de urși în mod special, și s-au învățat să folosească petarde, ca să le îndepărteze. Zgomotul produs de aceste petarde seamănă destul de mult cu cel produs de glonț. Se dă alarmă falsă că trage cineva cu arma și alergăm după vânători închipuiți. Dar bine că nu sunt vânători adevărați!

Cristina MIRCEA