Direcția de Sănătate Publică Neamț a amendat Spitalul Bisericani cu 25.000 de lei pentru nerespectarea normelor în cazul bolnavilor cu TBC care au fost duși la vot cu microbuzul școlar pe 24 noiembrie, la turul al doilea al prezidențialelor. Mesagerul a scris despre caz aici.
Ancheta demarată de DSP a arătat că ”din foile de observație reiese că pacienții sunt negativi pentru bacilul Koch, dar nu reiese dacă pacienții sunt contagioși, fiind infectați cu alți agenți patogeni cu transmitere respiratorie”. ”Presupunem că, atâta timp cât pacienții erau internați și nu tratați la domiciliu, aceștia au necesitat izolare și tratare în mediu spitalicesc”, precizează DSP Neamț.
Întregul comunicat al instituției:
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro






Un comentariu
Cum adica a fost amendat spitalul ? Asta e o chestie impersonala, cu iz comunist, lipsita de raspundere. De ce nu sunt amendati decidentii? Inseamna ca a fost amendata cladirea, ca in cazul acesta doar asta se intelege prin spital.