Târgu Neamţ: Armonie administrativă constructivă, în ultima şedinţă a  Consiliului Local

Joi, 19 decembrie, a avut loc ultima şedinţă a Consiliului Local Târgu Neamţ din acest an. Înainte de începerea şedinţei, membri ai Ansamblului Folcloric „Ţinutul Zimbrului”, condus de interpreta de muzică populară, Ionela Brănişteanu, i-au colindat pe aleşii locali.

După trecerea în revistă a proiectelor de pe ordinea de zi, dintre care se face remarcat proiectul cu privire la aprobarea Calendarului  activităţilor Casei Culturii „Ion Creangă” pentru anul 2020, aleşii locali au trecut la etapa felicitărilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Prilej pentru unii să facă o scurtă retrospectivă a relaţiilor dintre Putere şi Opoziţie din legislativul târgnemţean, şi, pentru alţii, să transmită mesaje electorale.

„Transmit cetăţenilor oraşului nostru La Mulţi Ani, sărbători cu bine, cu linişte şi cu sănătate! Şi trebuie să le mulţumim târgnemţenilor, pentru faptul că s-au prezentat la vot. Să fim sănătoşi!”, a transmis Maria Vrînceanu, consilier local PNL.

„Chiar dacă au fost discuţii poate mai aprinse, mai acide între noi, eu cred că au fost constructive. Opoziţia este bună pentru democraţie, pentru noi toţi. Ca un bilanţ al acestui an pot spune că a fost un an bun, pentru lucrurile care s-au împlinit şi înfăptuit în Târgu Neamţ. Oraşul nostru are şi va avea în continuare nevoie de o dezvoltare frumoasă. Vă mulţumesc pentru colaborarea pe care am avut-o în Consiliul Local! Să aveţi parte de sărbători binecuvântate! Anul 2020 să ne regăsească într-o armonie administrativă constructivă. La Mulţi Ani tututor târgoveţilor!”, a transmis şi Andrei Aciocârlănoae, consilier local PNL.

Finanţări de peste 200 miliarde de lei vechi în 2019

La final, primarul Daniel Harpa a ţinut să transmită un mesaj târgnemţenilor şi consilierilor locali: „Suntem la un bilanţ de an, al şaptelea meu an de primar. În aceste momente trebuie să ne bucurăm de sărbătorile de iarnă. Din punctul meu de vedere, anul 2019 a fost cel mai bun an, de când mă aflu la conducerea primăriei. Am reuşit ca la acest sfârşit de an să nu avem datorii, să ne achităm la zi ratele, să reuşim să investim în sfârşit şi în sediul primăriei, cât şi pe lângă ea, pentru că totuşi este imaginea oraşului. Prin finanţările de la Guvernul României, prin fonduri europene, prin Consiliul Judeţean şi Consiliul Local am avut bani ca să modernizăm şi primăria, pe lângă celelalte investiţii, gaz şi canalizare. La începutul anului viitor voi prezenta un raport al activităţii primarului pe anul 2019. În acest an am avut finanţări de la fostul guvern şi de la Consiliul Judeţean, cât ar însemna bugetul oraşului nostru pe doi ani de zile. Am avut finanţări de peste 200 miliarde de lei vechi în 2019. Pe fonduri europene avem 7 proiecte finanţate, o parte din ele sunt în derulare, o parte din ele în proces de licitaţie. Şi mai avem 13 proiecte europene pregătite, depuse şi care se află în evaluare pentru finanţare. Ţin să mulţumesc pentru înţelegere consilierilor locali, în special din Opoziţie, cu care am colaborat bine, dar şi celor din PSD. Mă bucur că am găsit înţelegere la toţi. Anul viitor vom avea două runde de campanii electorale, dar eu vă asigur că voi rămâne acelaşi om, indiferent de rezultatul alegerilor. Ştiu ce înseamnă oraşul Târgu Neamţ, ştiu ce înseamnă să discuţi cu oamenii şi ştiu să negociez cu cei care vor fi în Opoziţie sau la Putere. Vă doresc sărbători fericite şi un an 2020 cu pace şi sănătate!”

La finalul şedinţei aleşii locali au fost colindaţi de elevi ai şcolilor din oraş.

C.T. STURZU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.