Eduard Corduneanu, care și-a pierdut mandatul de consilier județean, din motive de incompatibilitate, a contestat în instanță ordinul prefectului, prin care a fost scos din legislativul județean. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, în ziua de Dragobete, adică ieri, 24 februarie, la Secția a II-a Civilă de Contecios Administrativ și Fiscal. Ordinul prefectului a venit, firesc, după ce Eduard Corduneanu a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate.
Motivul pentru care Corduneanu a fost declarat incompatibil este dubla sa calitate din timpul campaniei electorale din 2016: director al Agenției pentru Protecția Mediului Neamț și candidat pentru funcția de consilier în cadrul Consiliului Județean Neamț.
Fostul director al APM mai are o experiență, din anul 2010, când de asemenea a fost declarat incompatibil, pentru că, în 2009, a deținut simultan funcția de conducere și calitatea de consilier județean. Lucrurile erau evidente, așa încât raportul ANI nici n-a fost contestat.
C.M.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





