Aflat de o bună perioadă de timp între pandemie şi scandaluri, spitalul orăşenesc „Sf. Dimitrie” din Târgu Neamţ pare să se îndrepte spre normalitate din punct de vedere adminnistrativ. Imediat după încetarea stării de alertă va fi scos la concurs postul de manager, fapt confirmat primarul Daniel Harpa: : „După starea de alertă postul de manager va fi scos la concurs. Desigur, acest lucru va fi decis de către Consiliul de Administrație. Indiferent cine va fi noul manager va avea sprijinul meu, în ce privește investițiile la spital, ca și până acum”.
Evident că membrii Consiliului de Administrație nu pot lua o decizie fără ca instituția căreia îi aparține spitalul să-și dea acordul în acest sens. În acest moment consiliul este format din dr. Daniela Marcoci şi ing.chim. Anca Movilă ( din partea DSP), dr. Dinu Truță, ca reprezentant al primarului, , Ioan Rucsăndescu şi Gică Onu, din partea Consiliului Local, dr. Tudor Sălăvăstru, din partea Colegiului Medicilor, dr. Ana Aura Oborocianu, din partea Ordinului Asistenților și as. med. Eva Ungureanu, lider sindical.
C.T. STURZU
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești




