Viața sfinților Foca
Calendarul creștin ortodox consemnează în data de 23 iulie două sărbători ale Sfinților Foca: pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Sfințitului Mucenic Foca, episcop de Sinope și pomenirea Sfântului Mucenic Foca.
Primul are zi de praznic în data de 22 septembrie. Conform Vieților Sfinților, acești doi sfinți care poartă același nume sunt diferiți, chiar dacă au trăit în perioada domniei împăratului Traian, respectiv veacurile I-II d.H. Primul sfânt, căruia i se face pomenirea aducerii moaștelor este cunoscut pentru numeroasele miracole pe care le-a realizat încă din copilărie.
Sfântul Mucenic Foca prăznuit la 23 iulie este cunoscut pentru faptul că l-a înviat pe cel care îl chinuia și îl hulea pe Dumnezeu. Eparhul African și slujitorii idolilor au murit fulgerător după ce L-au vorbit urât pe Adevăratul Dumnezeu. Atunci, Sfântul Mucenic Foca l-a înviat pe African cu puterea rugăciunilor sale. Drept mulțumire, eparhul African l-a trimis împăratului Traian care a poruncit ca Sfântul Mucenic Foca să fie schingiuit până la moarte.
Tradiții populare-Opârlia
Opârliile sunt o continuare a sărbătorii Pârliilor, care s-au terminat pe 22 iulie, și care, la rândul lor erau considerate duhuri care provoacă incendii și arsuri pe corp, dacă nu li se respectă ziua. În calendarul popular, ziua sfântului Foca, patronul arșiței și al incendiilor devastatoare ale câmpurilor, provocate de fulgere sau prin combustie spontană, se celebra o dată cu cea a Mariei Magdalena, la 22 iulie. Alte variante ale Calendarului popular, în funcție de zonă, menționau ca zi Opârlia, ziua de 23 iulie.
Prin unele sate Foca o țineau mai mult cei ce lucrau la puțurile petrolifere. Se spunea că Pălie naște focul, iar Foca suflă în acel foc și-l mărește. Foca era socotită o sărbătoare așa de mare, că ardeau pietrele în apă și poporul o sărbătorea sub cuvânt că-i arde focul. Foca se ținea, căci oamenii cred că e rea de arderi. Mulți oameni care au îndrăznit a lucra în această zi au și pătimit câte un caz greu în familie. Foca e o sărbătoare așa de mare, că o țineau și turcii.
Tradițiile focului la români
Simbol al Soarelui dătător de viață și al morții cumplite prin ardere, purificator în esență, utilizat în lupte, Elementul Foc a fost divinizat de către strămoșii noștri. Obiceiurile legate de foc s-au schimbat de la epocă la epocă și de la tradiția dacică la noua religie a creștinismului.
În dimineața Joii mari din Săptămâna Mare a Paștilor, înainte de a cânta cocoșii a treia oară (cu trimitere la cuvintele lui Iisus Hristos adresate lui Petru), țăranii de altădată făceau focuri prin ogrăzi.
În imaginația populară acest foc semnifica focul unde a fost oprit Apostolul Petru și întrebat dacă îl cunoaște pe Iisus Hristos, iar acesta s-a lepădat de El. În seara din Vinerea Paștelui, lumea care se întorcea de la biserică, aduceau lumânările aprinse. Acasă, ocoleau casa de trei ori și fac cruce cu lumânarea pe pereți, în cele patru părți, ca să fie ferită de foc, boale şi trăsnete.
În seara ajunului Sfântului Dumitru Izvorâtorul de Mir, prăznuit la 26 octombrie, prin sate se fac focuri, lângă care veneau copiii și strigau „Hai la focul lui Sâmedru”. Când copiii se întorceau acasă, luau câte un tăciune din foc şi-l aruncau prin grădinile cu pruni, pentru a se face fructe din abundență în vara viitoare. Cu siguranță, pentru a face mult gem de prune!
Din ziua Sfântului Ilie, femeile nu lucrau cu o săptămână înainte, ele încercând în acest fel să protejeze gospodăria de foc, trăsnet și boale arzătoare (febrile).
Ziua de Foca se ținea de majoritatea țăranilor pentru a fi protejați întreg anul de vreo daună provocată de foc, sau ca să nu roadă șoarecii lucrurile din lada cu zestre.
Sfântul Pantelimon
În Calendarul popular se preciza că „vara începe la Onofrei, la 12 iunie, de Cuviosul Onufrie cel Mare și începe „să se călătorească” la 27 iulie de praznicul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon sau Pintelei Călătorul.
Medic de excepție, instruit în științele vremii, Pantelimon (275-303 d.H.) a primit îndrumare hristică de la Sfântul Ermolae (prăznuit la 26 iulie). Tradiția consemnează ca un prim miracol al Sfântului Pantelimon învierea unui copil care murise datorită unei mușcături veninoase.
De atunci, Sfântul Mucenic Pantelimon vine în ajutorul tuturor credincioșilor suferinzi care se roagă cu credință pentru a se vindeca.
Dumnezeu nu a dorit ca mucenicia Sfântului Pantelimon să fie una obișnuită: sabia cu care călăul a vrut să-i taie gâtul sfântului s-a topit. Doar după ruga Sfântului Mucenic Pantelimon, călăul a putut să-și termine misiunea, iar din trupul slujitorului de Hristos a curs lapte.
În tradiția populară se spune că de la Pantelimon „se călătorește vara”. Se spunea că atuncea iese cerbul din apă, iar apa se răcește.
Se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine.
Prin alte zone se credea că de Pintilie Călătorul se întoarce soarele înapoi. Curioșii priveau la amiază într-o strachină cu apă, în care putea fi văzut cum joacă soarele. Frunzele teiului se întorc pe dos, jelind trecerea verii, spuneau bătrânii. În această zi se mănâncă mere. Femeile care au copii morți sau rude nu mănâncă mere până în ziua aceasta, căci nici morții nu pot mânca.
În dimineața acestei zile femeile povesteau că se scutură mărul de aur din rai, iar copiii ai căror părinți au mâncat mere nu sunt lăsați să culeagă și ei.
Se ține spre a nu cădea jos din pat în timpul somnului, a nu se scula inconștient și a bate cu mâna în pereți sau a striga.