Profesorul Dorel HARALAMB: „O lecție este un spectacol!”

Când am pornit documentarea acestui material, nimic nu anunța că va coincide cu ieșirea la pensie a cunoscutului profesor de fizică Dorel Haralamb. Discuția a fost purtată chiar în preajma încheierii procesului de câteva zile de depunere a dosarului. Pentru cel care a predat 43 din cei cei 44 de ani de activitate la catedra Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, prilejul convorbirii s-a constituit și într-o rememorare a celor mai importante momente ale carierei sale.

 

„Când am venit, în cancelaria de la «Rareș» erau oameni unul și unul”

Născut la 7 noiembrie 1953 la Arad, s-a mutat cu părinții la Iași când era în clasa I. Curios de mic să afle de ce totul se întâmplă, și-a descoperit rapid pasiunea pentru fizică, singura materie care i-a furnizat răspunsuri. Așa că, după gimnaziu, a absolvit clasa specială de fizică a Liceului „Emil Racoviță”, specială fiindcă era singura pe Moldova, spre deosebire de cele câteva clase de matematică, de exemplu. „Învățam mai multă fizică, în afară de celelalte materii, aveam mai puțin timp liber, fiindcă erau 6 ore pe săptămână, plus laboratoarele de după-masă”, își amintește Dorel Haralamb. A urmat, firesc, admiterea la Facultatea de Fizică din Iași, unde a intrat al 5-lea și a absolvit printre primii, cu media 9,83. Își dorea cercetare, dar un decret al lui Ceaușescu l-a așezat mai întâi la catedră: „Am făcut în anul V specializarea Învățământ superior și cercetare științifică. Am vrut să mă joc, să văd cum e la catedră, mă gândeam că n-o să mai am ocazia. Dar, imediat a dat Ceaușescu un decret: toată lumea face 3 ani de stagiu la catedră. Apoi, am venit aici, la «Petru Rareş» prin repartiție, în 1977, a fost cel mai apropiat post de casă pe care l-am găsit atunci. După ce am venit aici și am fost primit foarte frumos, n-am mai avut intenția să plec: m-a prins orașul, primăria care mi-a dat locuință, colectivul de profesori buni. Când am venit, în cancelaria de la «Rareș» erau oameni unul și unul. Și slab pregătit dacă erai, tot trebuia să muncești de dimineața până dimineața ca să te poți încadra în colectiv. Altfel, n-aveai șansă nici măcar să mergi cu colegii la o bere, dacă nu-ți făceai foarte bine treaba. Era un colectiv foarte serios, se muncea pe rupte, dar se și distrau oamenii. Mi-amintesc, odată, de niște discuții cu colegii de la matematică și cu domnul profesor de fizică Dumitru Roșca, celebru la vremea respectivă, despre cum trebuiau predate anumite lucruri. Discuția am continuat-o seara târziu, la un restaurant vis-a-vis de teatru, unde, în acele vremuri de restriște, se putea bea o bere într-o ceașcă de supă, fiindcă nu era voie decât în anumite intervale orare. Ei, acolo am terminat discuția, noaptea târziu, cu o hârtie și creion pe masă. Era, de două luni angajat la «Rareș». Vârsta fiecăruia dintre noi nu conta în discuțiile principiale, ci faptul că unii aveau mai multă experiență, alții materia mai proaspătă. Asta am învățat de la-nceput: fiecare om are calitățile și atu-urile lui”.

Așa că a valorizat șansa unor oameni deosebiți, alături de care a evoluat: „Mă gândesc la profesorii care, la începutul carierei, m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă a fi profesor în «Rareș»: Constantin Avădanei, Dumitru Roșca, Ioan Zenembisi, Ioan Gavril, Gheorghe Dumitreasa, Dumitru Bostan, Antonina Mândru, Maria Bârlădeanu, Paul Sandovici. Lor li se adaugă profesori de fizică cu care am colaborat foarte bine de-a lungul timpului: Sanda Spiridon, Niculina Rotaru, Mihai Lăcătușu, Grigoruță Oniciuc. Și, desigur, nu pot să-l uit pe cel mai bun tehnician și colaborator pentru tot ce a însemnat laboratorul de fizică, Dumitru Matieș. Sunt oameni – sper să nu fi uitat pe cineva! – de la care am învățat despicatul firului în patru, rigurozitatea, de a nu face compromisuri profesionale”.

„Manualele noastre de fizică cuprind aceleași informații ca cele din țări europene”

Seriozitatea, pasiunea și curiozitatea (care nu l-a părăsit niciodată) sunt calitățile care l-au făcut pe Dorel Haralamb unul dintre cei mai buni profesori de fizică din țară. Din anul 1986 a fost cooptat în Comisia Centrală a Olimpiadei Naționale de Fizică, apoi din 1990 în comisia de subiecte a Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Fizică și în Comisia Națională de Fizică a Ministerului Educației Naționale, până în anul 2015. A fost distins cu diploma „Gheorghe Lazăr” clasa I, cea mai înaltă distincție după 1990 pentru profesori, acordată de MEN.

Din anul 1998 a fost co-autor la mai multe culegeri și la manualele pentru clasele a VI-a, a VIII-a, a IX-a, două de a X-a, de a XI-a și de a XII-a. Istoria realizării manualelor este una ce denotă tot rigoarea: Efortul este mare de tot! Fiecare cuvânt trebuia să fie în acord cu fiecare dintre noi. Noi am fost autori la fiecare cuvânt din aceste manuale! Ne-am cunoscut la olimpiadele naționale, făceam subiectele pentru olimpiade, eram în comisia centrală, acolo ne-am format grupul. Ne certam pe subiecte, pe rezolvări, discutam pe cele mai mici amănunte. Voiam să fie mai clar pentru copii și fiecare aveam propria experiență. Așa a fost. Ce pot să spun este că manualele noastre de fizică cuprind aceleași informații ca cele din țări europene, noțiuni care nu ajung mai mult de începutul secolului XX. Nu-s mai aproape de zilele noastre, pentru că tot ce s-a aflat începând cu mijlocul secolului XX nu poate fi înțeles, necesită cunoștințe avansate”.

Profesorul care a pregătit generații întregi de elevi, descoperindu-i pe cei mai buni și formându-i pentru cariere în țară și în străinătate, are un palmares impresionat de rezultate: „Câțiva elevi dintre cei mulți la care mă gândesc și mă voi gândi cu drag sunt Florinel Moroșanu, Mihai Ibănescu, Claudiu Genes, Vasilica Crecea, Lăcrămioara Văideanu, Ciprian Chirilă, Ștefan Căescu, Vlad Seghete, Răzvan Gămănuț, Doru Catană, Ramona Harja, Dan Smaranda, Alexandra Vatamanu, Andreea Toporău, Ana și Teodor Rotaru, Titus Dascălu, Sebastian Leontică, Cosmin Teacu, Daniel Manole. Cu scuze pentru toți ceilalți de care îmi aduc aminte, dar spațiul tipografic e precis limitat, mulți sunt în România și mulți sunt în toată lumea, mai puțin Africa”.

De-a lungul anilor, sute de elevi au strălucit pe podium, la olimpiadele naționale și internaționale, unde au învins înalta concurență:

– Olimpiade internaționale:

2 x Medalie de Aur

2 x Medalie de Argint

1 x Medalie de Bronz

– De 7 ori calificări în lotul lărgit al României

– Olimpiade naționale:

15 x Premiul I

11 x Premiul II

7 x Premiul III

22 x Mențiune

– Concursuri naționale (unde au participat echipe din majoritatea județelor):

31 x Premiul I

13 x Premiul II

14 x Premiul III

12 x Mențiune

„Am pornit de la început cu ideea că fizica trebuie înțeleasă, nu memorată”

Cum a reușit un profesor care, a lucrat cu mii de elevi, jumătate din anii la catedră pe vremea regimului comunist și jumătate în epoca de după? Răspunsul este unul singur: „Atitudinea mea față de copii a trebuit să rămână la fel: eu trebuie să-ți spun ce ai de făcut, tu, ca elev, trebuie să faci. Dacă nu, este problema ta, nu a mea, ca profesor. Am pornit de la început cu ideea că fizica trebuie înțeleasă, nu memorată. Mie mi-a displăcut tot ce înseamnă toceală. Trebuie eu întâi să înțeleg relația cauză-efect, să pot să-mi rulez filmul în mintea mea, apoi să caut ecuații și formule. Pe asta am insistat și la copii: să-și imagineze ce se întâmplă, să urmărească în minte, apoi să poată să-mi răspundă la niște întrebări și de aici încolo începem să gândim. La clasă, trebuie ca profesorul să facă în așa fel încât cei care nu înțeleg să fie cât mai puțini. Dar, poate mulți copii ar fi capabili de performanță, dacă școala nu i-ar învăța să memoreze. Adică, îi obligă să aleagă calea mai scurtă pentru a atinge un obiectiv neimportant – nota, ajungând să le distrugă curiozitatea naturală. Și, cât timp rămâne curiozitatea, poți înțelege și fizica, nu neapărat să fii apropiat de ea. Îți luminează mintea și poți avea răspunsuri la ce există în jurul tău”.

Ca profesor, singurul regret din timpul comunismului a fost că n-a putut pleca din țară la manifestări științifice. Securitatea l-a urmărit în toți acei ani: „N-am avut de suferit, ca intelectual, mai degrabă acum intelectualii sunt marginalizați. Dar, n-am putut să ies din țară: fratele tatălui meu era în Franța, sora mamei era în Germania. Mi s-a spus delicat să nu cer pașaport. Iar când mătușa mea a venit în România, a trebuit să cer voie de la Securitate să poată rămâne la mine, nu la hotel. Oricum, toată lumea era urmărită. Personal, atât mi-a fost greu. După 1990, am vizitat toate țările europene, mai puțin Portugalia. Oamenii m-au interesat și m-au impresionat mentalitățile lor. În ce sens: eram la o vizită în Parlamentul londonez și l-am întrebat președintele Comisiei de apărare din ce partid este. Curios că o comisie atât de importantă este condusă de un reprezentant al unui partid care nu era la putere, la acea vreme, mi-a răspuns: «Aici, toți suntem englezi». Și cât am stat acolo am avut ocazia să văd că nu era doar o lozincă”.

Sever, uneori dur, pe unii elevi i-a îngrozit, pe alții i-a inspirat. Mulți din foștii săi elevi au fost impresionați de spiritul său tânăr. Și, pe bună dreptate, prof. Dorel Haralamb fiind primul care a computerizat admiterea în județul Neamț: „Prin anii `80 m-am întâlnit prima dată cu calculatoarele. Așa-numitele Spectrum, apărute prin 1981-1982, la noi în țară prin 1983, eu am văzut prima dată unul prin 1984, era de mărimea unui caiet A5. De-atunci am început să mă documentez și în 1985 am adus primul calculator într-o școală din județ, mai erau câteva la Casa Pionierilor (n.r. – acum Palatul Copiilor). Eram atunci la Liceul de Construcții, se restrânseseră posturile la «Rareș», între 1984 și 1988, erau mai puține clase și ultimul venit a fost primul plecat. Ei, în anul 1985 am făcut prima admitere computerizată, până la listă finală tipărită pe imprimantă și afișată pe ușă.  Apoi, aplicația respectivă am mai dat-o la câteva școli. Ani de zile admiterea era computerizată! Mi-au trebuit vreo doi ani de zile până să învăț să folosesc imprimantele, foarte ciudate la vremea respectivă, a trebuit să fac o interfață, în fine. Tot în 1985 au fost niște sesiuni naționale pentru cei preocupați de astfel de «jucării», programe destinate elevilor, de data aceasta, pentru modelări, simulări, pe fizică majoritatea, câteva și pe matematică. Iar în anul 1990 mi-am luat gradul I cu o lucrare de utilizare a calculatoarelor în procesul de învățământ, programe educaționale interactive pentru elevi”.

Cu toate că mai putea preda încă doi ani, ieșirea intempestivă la pensie a prof. Dorel Haralamb ține de modul cum sistemul își protejează dascălii în aceste vremuri, umbrite de coronavirus: „Dacă va fi online, voi mai preda. Normal ar fi fost ca în perioada asta – și acesta e unul din lucrurile care m-au supărat foarte tare – totul să fie pregătit, nu discutat. Trebuiau investiții în formarea profesorilor, trebuiau gândite platforme simple. Profesorul să aibă timp să-și pregătească calitatea lecțiilor, nu să se gândească la câte operațiuni are de făcut. O lecție este un spectacol! Trebuie să captivezi audiența! Nu te poți duce cu același stil de lecție la toate clasele”.

Cristina IORDACHE

reclama psd

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.