Județul Neamț adăpostește multe potențiale perle prețioase în materie de turism, noi însă, ne mulțumim doar cu un șirag de mărgele din sticlă. Istoria din poezia lui Octavian Goga: “Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”, se continuă și azi pentru comuna Piatra Șoimului, una dintre cele mai bogate comune ale Moldovei pe plan istoric.
Comuna Calu Iapa
Nu multă lume știe că înainte de Piatra Șoimului, comuna purta numele de Calu Iapa, nume ce are mai multe variante de proveniență. Din “Revista Caluiapa” am aflat una dintre acestea. Numele ar proveni de la domnitorul Ștefan cel Mare, care ar fi avut doi cai mai speciali, un cal și o iapă, de care avea grijă unul dintre ostași. După câștigarea uneia dintre bătălii, responsabilul de cei doi cai ar fi mers să lase animalele la păscut și purtat de oboseală a adormit pe iarbă. Între timp calul și iapa și-au făcut drum prin poieniță, fiind de negăsit când omul s-a trezit. După o zi de căutări, ostașul i-ar fi zărit la păscut lângă două pârâie care au fost botezate cu acest prilej pârâul CALUL și pârâul IAPA, așa cum sunt cunoscute și astăzi. În același spirit a fost și comuna botezată.
Comuna a purtat numele de Calu Iapa până în 1965, când cei de la conducere au decis că denumirea nu este tocmai melodioasă, astfel că au redenumit comuna “Piatra Șoimului”, iar satul Iapa s-a transformat în satul Luminiș.
Locuri și legende
Printre bogățiile comunei se numără satul Negulești care se află la numai 25 de kilometri de Piatra-Neamț. Satul a fost cu multe decenii în urmă unul dintre cele mai puternice centre economice ale județului Neamț. Aici se aflau fabrici de sticlă și de cherestea puse pe picioare de afaceriști străini și ale căror temelii se mai pot vedea și astăzi. Exploatarea lemnului era un alt punct forte al zonei datorită așezării ei lângă pădure, sau stațiunea balneară Negulești atât de apreciată în trecut pentru izvoarele de apă benefice pentru boli, astăzi rămasă doar cu numele. Acestea sunt doar câteva obiective din amalgamul de oportunități oferite de respectiva zonă.
Făcând abstracție de potențialul economic, satul Negulești adăpostește locuri deosebite, formate natural și cu un istoric impresionant. Lacul Veselaru, Izvorul de ochi și Cascada Duraș sunt câteva dintre locurile pe care le-am descoperit după o scurtă documentare pe internet unde am văzut imagini și am citit informații de bază, suficiente încât să stârnească interesul de a afla mai multe.
La Lacul Veselaru am ajuns relativ simplu cu îndrumările localnicilor, deoarece nu există indicatoare care să semnaleze existența lui sau drumul spre acesta. Aflat undeva la ieșirea din satul Luminiș, ni s-a oferit ca punct de reper o casă făcută din cărămidă roșie în stil englezesc și care are gard de beton, vizavi de clădire fiind un drum spre pădure.
Primul obstacol către oaza din pădure este pârâul Iapa, care trebuie traversat prin apă. În funcție de anotimp, trecerea poate fi mai ușoară sau mai dificilă, raportându-ne la cantitatea de apă și debitul ei.
După pârâu se vede un drum de TAF, la baza lui o căsuță abandonată din piatră cu acoperiș de lemn, găurit de trecerea timpului. Urmând traseul pe alocuri abrupt, la vreo 20 de minute de urcat, se întrezărește printre copaci lacul de culoare verde crud din care ies tulpini de copaci asemenea Lacului Roșu.
Lacul Veselaru este un lac format natural în 1940 în urma unor alunecări de teren. Este de dimensiuni mici, având o lungime de 72 metri, lățime de 55 metri și adânc de maxim 12 metri, deși nu pare. Suprafața lacului este de circa 3.000 mp și se poate face înconjurul lui dacă vegetația nu este prea deasă. Povestea numelui este una controversată, legenda spune că acolo ar fi avut conac un boier pe nume Veselaru, iar într-o noapte după o furtună puternică, s-a produs o alunecare de teren care ar fi îngropat moșia boierului, găsindu-și sfârșitul în adâncuri. Deasupra s-a format lacul care astăzi poartă numele răposatului.
Un sătean ne-a povestit că lacul a fost îngrijit o perioadă pe vremea lui Ceaușescu. Atunci i s-ar fi făcut o toaletare, în speranța că va atrage mai mulți turiști, iar căsuța din piatră de la poalele drumului ar fi fost un magazin de unde vizitatorii puteau să-și cumpere diverse de-ale gurii. Astăzi lacul este îngrijit doar de natură și nu ar putea primi de niciunde altundeva un tratament mai bun decât acesta, farmecul lui fiind tocmai sălbăticia. Împrejmuit de copaci, singurele zgomote care se aud sunt loviturile ciocănitorilor în tulpini și foșnetul frunzelor. Pe deasupra lacului zboară parcă într-un ritm de dans, libelule multicolore, unele mai neastâmpărate ca altele. Culoarea apei de un verde smarald provine de la cantitatea de sulfați de fier pe care o conține apa. Toate elementele prezente în jurul lacului te transpun într-o poveste unde natura este autorul, iar oamenii sunt cititorii.
Izvorul de ochi și Cascada Duraș
În cele din urmă, am trecut de capitolul lacuri din cartea naturii și am continuat capitolul izvoare și cascade, astfel că am făcut cale întoarsă către mașină și am ținut drumul tot înainte până am ajuns la partea neasfaltată. De acolo am mers până am trecut un pod și după vreo 200 de metri parcurși cu 10 km/h am ajuns la “Izvorul de ochi” din satul Negulești, situat pe partea stângă. Izvorul se mai numește și “Izvorul tinereții” unde “apa nu se strică” datorită cantității de ioni de argint pe care o are. Aparent, izvorul este printre singurele din țară unde apa este lipsită de orice fel de bacterii, fiind benefică pentru piele, dar și pentru diverse boli oftalmologice și nu numai. Cunoscătorii locului vin și iau apă de băut și de gătit cu bidoane, sau chiar butoaie, lăsând în urmă tradiționala dâră de gunoi, căci altfel nu se poate.
În prezent, locul unde curge apa vindecătoare este amenajat corespunzător, încorporat într-o structură din beton pe care este inscripționat “Sf Pantelimon”. Amenajarea a fost făcută recent de câțiva gospodari inimoși care au decis să ofere și ei ceva în schimbul apei, astfel au căzut de comun acord să facă locul mai primitor punând o țeavă de inox prin care să curgă apa, câteva rafturi pentru sticle și un grătar de scurgere. Zona dispune de mai multe izvoare tămăduitoare, acesta fiind cel mai vizitat, în unele zile, oamenii stau la coadă pentru a-și umple sticlele cu apă pentru gospodării. Am umplut două sticluțe cu apă, căci nu am fost pregătiți pentru o asemenea descoperire și din vorbă în vorbă, am aflat și locația Cascadei Duraș care se află tot pe pârâul Iapa.
Am urmat drumul forestier tot înainte și am admirat pe parcursul lui, creativitatea cu care au fost concepute diverse cabane ba din lemn, ba din cărămidă, fiecare după posibilități, cert e că toate aveau un potențial arhitectural aparte. Pe ici colo se mai vedeau câteva grupuri de oameni ieșiți la iarbă verde în poienițe.
După câțiva kilometri buni, ajungem la canton unde accesul mașinii este restricționat de o barieră din metal. De aici o luăm la pas pe loc drept și mergem până dăm de un grup de tineri. După îmbrăcăminte păreau a veni de la scăldat, așa că am cerut indicații pentru că nici Cascada Duraș nu dispune de îndrumări decât cele ale cunoscătorilor. ”Mergeți tot înainte până ajungeți la un indicator și acolo este o cărare până la cascadă”, ne spune unul dintre tineri. Zis și făcut.
Ajunși aproape, ne dăm seama de prezența cascadei după sunetul apei care curge puternic. Cărarea e fix în dreptul unei pancarde care nu indică locul vizat de noi, ci faptul că pescuitul este interzis. De ce sunt locurile acestea deosebite atât de “protejate” de ochii lumii rămâne un mister, dar trecem peste acest gând neliniștitor și ne vedem de drum.
Cărarea este destul de abruptă, dar cu încălțămintea potrivită, poți ajunge până la pârâu pe picioarele tale. Odată parcursă cărarea, am urmat cursul apei puțin mai la vale și am ajuns în vârful stâncii de gresie peste care curgea cascada de la o înălțime mică, aproximativ 3-4 metri. Am coborât pe stânca udă cu grijă și cu atenție și am ajuns în dreptul cascadei, în stânga ei era formată o “piscină” naturală alimentată cu apa din cascadă. Aerul înăbușitor de vară era spart de răcoarea apei, numai bună de făcut un “duș” revigorant, nu-i de mirare că locul este vizitat de copiii din satele învecinate. Deși pare numai bun de o distracție într-o după amiază, este și destul de periculos pentru cei mai puțini precauți, stâncile sunt alunecoase, iar malul râului este acoperit cu pietre.
Persoane din zonă au povestit cum că 20 de metri mai jos de cascadă ar fi funcționat acum mulți ani o mină de chihlimbar, care ar fi fost fost deteriorată din cauza unei alunecări de teren. În urma acesteia, cantitatea de chihlimbar care se putea extrage era prea mică pentru ca mina să-și continuie activitatea, astfel că locul a fost dinamitat, iar mina a fost acoperită cu pământ.
Am fost informați de către pădurar că ar mai exista un lac format recent acum 3-4 ani, însă este poziționat adânc în pădure, astfel că există riscul să dăm peste animale sălbatice periculoase, așa că nu ne-am aventurat prea tare.
Astfel de comori ale naturii se ascund peste tot prin pădurile Neamțului și sunt prea puțin mediatizate. Cert este că fiecare zi este un prilej bun de aventură și posibilități există atât timp cât și curiozitatea e mare.
Alina HOANOŞ
Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână 
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova 
NewsEdge Ilie Vlaicu, președintele ARA, la ExpoApa 2026: „România traversează o criză hidrologică cu efecte grave”. Râurile au scăzut dramatic, iar dezvoltarea infrastructurii bate pasul pe loc 
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT 
