Doctorul veterinar Andrei Tudor: ”Dacă știi foarte bine meseria, animalul nu trebuie să-ți spună nimic”

Are 36 de ani, este energic, mereu bine dispus, vorbește calm, cu multe diminutive, care-i dau un aer duios, și declară deschis că-i plac animalele mai mult decât oamenii. Este mulțumit de viața lui de medic veterinar ”care câștigă un piculeț” și reușește să întrețină nu doar familia lui, ci și familiile angajaților lui și asta îl bucură foarte mult. Dar mai mult îl bucură, desigur, ”animăluțele”, cărora le dedică întreaga sa pricepere. Andrei Tudor este genul de medic care spune ”nu” doar când este vorba despre eutanasie. O aplică în situații de excepție, când animalul chiar suferă și nu mai are nicio șansă. În rest, caută soluții, inclusiv pentru cauzele care, aparent, sunt pierdute. Pentru a opta pentru tratamentul cel mai eficient a investit în aparatură de laborator – hematologie și biochimie, iar analizele îi oferă informațiile necesare ”personalizării” medicației pentru ca randamentul să fie garantat.

”La circumscripție faci mai multe documente decât practică”

Andrei Tudor este pietrean, fiu de profesoară de matematică – materie pe care a studiat-o conștiincios, deși acum spune că integralele nu i-au folosit la nimic. A absolvit Liceul „Calistrat Hogaș” și a decis să aleagă o facultate ”cât mai lungă”. A pendulat între medicina umană și cea veterinară, dragostea pentru animale a învins, dar abia prin anul IV și-a dat seama că a făcut alegerea bună. În anul V a lucrat în distribuție la o firmă din Iași, având ca zonă județele Neamț și Bacău.

”Am văzut și farmacii, și cabinete, și circumscripții și a început ușor, ușor să-mi intre pe sub piele meseria asta. După facultate un an de zile am fost șofer la cineva, până am strâns niște bănuți ca să pot ori să plec ori să fac ceva aici. Am lucrat în Germania două săptămâni cu niște medici veterinari și m-am întors în țară ca să-mi iau diploma, am scos certificat de conformitate, ceea ce înseamnă recunoașterea diplomei în Uniunea Europeană și urma să plec, deși nu mă prea bazam pe limba germană, engleză știu, dar germană nu prea. Într-un final am fost la un interviu la doctorul Agafiței, cel care a fost directorul DSV și secretar de stat, care atunci avea două circumscripții: Alexandru cel Bun și Pângărați. Am început în iunie și din noiembrie mi-a cedat mie circumscripția Alexandru cel Bun, și am fost medic veterinar de circumscripție din 2011 până în 2018. Făceam acțiuni sanitar-veterinare pe animale de fermă și încet, încet și pe animale de companie. În 2012 am deschis cabinetul mai mult pentru operații, și ușor, ușor s-a dezvoltat, a început lumea să mă cunoască, eu mergând foarte mult pe teren. Tot în 2012 am cunoscut-o pe doamna Tamara, președinta Asociației Prieten Credincios și am început să lucrez și la adăpostul de căței, împreună cu doctorul Gavriluț. Erau 60 sau 80 de căței la vremea aceea, m-am specializat și pe animale de companie foarte mult și, în 2018, din cauza birocrației care este în România, nu am mai vrut să fiu medic de circumscripție. La circumscripție faci mai multe documente decât practică, iar bănuții pentru manoperele sanitar-veterinare de recoltare probe de sânge de la tot felul de animale, de vaccinare și așa mai departe, s-au modificat foarte puțin în ultimii 15-20 de ani”.

”Avem foarte multe rezervări pentru Anglia, Germania și Franța, unde trimitem căței pentru adopție, cam 600-700 pe an. Adopții locale sunt doar 20-30 pe an, foarte puțin…”

Experiența l-a făcut pe Andrei Tudor un bun observator. Este suficient să se uite în jurul unui bloc ca să tragă concluzii privind profilul locatarilor. Nu-i trebuie decât să zărească două, trei pisici și-și dă seama după felul în care arată dacă în imobilul respectiv sunt iubitori de animale sau nu. Problema cea mai mare este, însă, cea a câinilor vagabonzi. Și, de ani de zile, se implică în găsirea de soluții. Nu doar sterilizează între 500 și 700 de căței pe an, dar îi și vaccinează și-i pregătește pentru ”export”. Iar pe vremea când nu avea foarte mulți clienți la cabinet, îi ducea și la aeroport. Din acea perioadă datează și tatuajul de pe mâna dreaptă (două lăbuțe de cățel) pe care i l-a făcut un prieten.

”Am început să lucrez în ultimul timp cu niște doamne din Suedia și facem foarte multe sterilizări. Chiar acum avem campanie de sterilizare gratuită pentru câini, pentru că și eu m-am săturat să văd pui în adăpost. E foarte greu, însă, să sterilizezi câinii de pe stradă. Ai tras în unul cu pușca cu tranchilizant, a scheunat primul, s-au împrăștiat toți și mai vin peste câteva ore. În adăpost e altceva și m-am ocupat foarte mult de adăpost și chiar am investit foarte mult, nu numai timp, dar și din punct de vedere financiar. Și doctorul Gavriluț a investit, nu mai zic, poate mai mult ca mine, dar eu am investit și timp. Adăpostul este o soluție și oricum este gestionat bine de administrație, de Salubritas, numai că sunt foarte, foarte puțini bani și dacă vrei să faci ceva mai mult, nu poți. Plus că fiind vorba despre societatea primăriei, este foarte multă birocrație. Spre exemplu dacă vreau să fac 10 padocuri noi, pentru alea 10 padocuri trebuie să stai un an de zile, timp în care fondurile se duc, se investesc în altceva, vin alte proiecte din spate și așa mai departe și până la urmă am ajuns să spun «lasă că le fac eu, numai să fie făcute», dar nici așa nu se poate pentru că trebuie să existe tot felul de documente pentru ele. În 2015 am încercat să autorizăm adăpostul care trebuia să îndeplinească niște condiții. Doamna Tamara n-avea bani să facă sală operatorie și spațiu postoperator. Avantajul este că, dacă adăpostul este autorizat, alte adăposturi private pot să aducă cățeii la noi, în 48 de ore îi deparazităm și-i vaccinăm, iar transportatorul vine și-i colectează direct de la noi. Salubritas a făcut aripa noua, cu sală operatorie, cu tot ce trebuie. Noi pregătim cățelul pe partea de sterilizare, microcipare, vaccinare și ei îl hrănesc. Avem foarte multe rezervări pentru Anglia, Germania și Franța, unde trimitem căței pentru adopție, cam 600-700 pe an. Adopții locale sunt doar 20-30 pe an, e foarte puțin...”.

”Pe internet te îngrozești că de la o simplă vomă ajungi la tumori de nu știu care și la cancer”

Între alergat pe teren, îngrijit câinii de la adăpost – urmează să devină președinte al Asociației „Prieten Credincios”, cu dr. Gavriluț vicepreședinte -, propriul cabinet și telefoane la 3 noaptea că ”pisica a înnebunit” când pisica nu are de fapt nimic, doar a intrat în călduri, dr. Andrei Tudor își găsește timp pentru viața personală. Își petrece serile și vacanțele cu soția și cu fiica lui, care are 4 ani și jumătate, declarându-se un tată tolerant, care o lasă să facă tot ce vrea, și uneori se mai joacă online. Însă viața lui se învârte, permanent, în jurul empatiei pentru animale, indiferent că este pe stradă, în concediu, la cabinet sau la adăpost. Îi învață și pe studenții pe care-i are în practică la cabinetul lui că banul nu trebuie să fie un scop, ci o consecință.

”Din punctul meu de vedere banul nu contează în meseria asta. Odată ce te-ai dedicat și ai devenit doctor, pe lângă faptul că trebuie să pui în balanță toate lucrurile pe care le-ai învățat în momentul în care ți-a intrat cineva pe ușă, niciodată nu trebuie să te gândești la bani, ci la rezultatul obținut prin cunoștințele tale, pentru că așa vezi că n-ai învățat degeaba. Banii vin. Și practicanților le spun că, dacă se uită după bani, e clar că meseria e pe alt plan. Multă lume spune că medicina veterinară e mai dificilă decât medicina umană. Animalul nu vorbește, nu spune unde-l doare sau cum se simte. Este și un banc cu un veterinar care merge la stomatolog și stomatologul îl întreabă «Care dinte vă doare?», iar veterinarul răspunde «Păi așa, e simplu!». Dacă știi foarte bine meseria, animalul nu trebuie să-ți spună nimic. Sunt mulți oameni care încearcă să-și trateze singuri animalele și caută pe internet. Dar pe internet te îngrozești că de la o simplă vomă ajungi la tumori de nu știu care și cancer și așa mai departe. Și abia când văd că nu au rezultate, apelează la un veterinar. Uneori e mult prea târziu. Am vindecat broaște țestoase, la care este greu de administrat tratamentul, am tratat păsări, dar de regulă prefer să le trimit la colegii mai care sunt specializați în acest domeniu. Eu stau în pătrățelul meu – sterilizări, rezecții de tumori, am început să cochetez puțin cu osteosinteza la femur, la fracturile simple, nu cele complicate, pe alea le trimit la Iași, acum avem și radiologie în Piatra-Neamț și-mi este mai ușor. E important să-ți detectezi și să-ți accepți limitele. Eu cred că am reușit asta. Nu că nu aș putea mai mult, doar vreau să fac foarte bine ceea ce fac deja”.

Cristina MIRCEA