Colegii doctoriței Alina Denciu au postat un mesaj tulburător. Este un mesaj de sprijin, în primul rînd, de compasiune, firesc în astfel de momente, când soțul ei, dr. Cătălin Denciu, anestezistul care a suferit arsuri grave în incendiul din secția ATI, trece printr-o grea încercare. Iată mesajul dat publicității de conducerea spitalului județean:
„Cuvintele sunt mici, greu de găsit și mai ales puține când vrei să exprimi sentimente sincere și gânduri bune pentru cineva apropiat care trece printr-un mare necaz.
Alina, ești colega noastră și te iubim pentru ceea ce ești tu și familia ta frumoasă și, până nu demult, fericită. Și pentru că știm că fericirea și iubirea familiei tale reprezintă totul pentru tine, vrem să știi că suntem alături de tine și te vom sprijini pentru ca ceea ce s-a întâmplat în seara de 14 noiembrie să rămână doar un vis urât, dat la o parte de către voi, dar și de către noi toți.
Înțelegem că treci prin momente cumplite, așteptând de la distanță vești despre starea de sănătate a lui Cătălin, lângă care, din raționamente logice nu poți să fii.
Înțelegem mai ales că primești vești pe care cu luciditate și înțelepciune trebuie să le cenzurezi pentru copii și părinți, iar tu trebuie să rămâi tare și zâmbitoare cu toată suferința ta ascunsă.
Suntem convinși că situația lui Cătălin se va îmbunătăți constant, dar poate prea lent pentru dorința ta și a noastră, însă, cu ajutor medical, speranță și rugăciune va reveni la un moment dat alături de voi și va fi iarăși ceea ce dorești cu ardoare: soț, tată și medic dedicat.
Vrem să fim alături de tine și de restul familiei tale până ce veți fi iarăși toți împreună pentru ca, apoi, să puteți da uitării ceea ce a fost la un moment dat o perioadă grea din viața voastră.
Colegii și prietenii tăi din secția OG”.
Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi







Un comentariu
Pe oamenii buni Dumnezeu îi ajută, așa cum îl va ajuta și pe acest medic care a dat dovadă de spirit de sacrificiu pentru a salva vieți: Se va întoarce sănătos acasă, la familia sa. Ne rugăm pentru el. Doamne, ajută-l!!!