Tradiții de Atanasia ciumelor
În ziua de 18 ianuarie sunt celebrați Sfintii Atanasie și Chiril, patriarhii Alexandriei. Sfântul Atanasie a trăit în zilele marelui împărat Constantin. După moartea acestuia a fost prigonit timp de 42 de ani, perioadă în care a realizat eforturi deosebite pentru întărirea creștinismului. Sfântul Chiril a trăit în zilele împăratului Teodosie cel Mic, fiind nepot şi urmaş în scaun al lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei. Sfântul Chiril a fost apărător al “imaculatei concepții” la Sinodul al treilea Ecumenic din Efes, înfruntându-l pe ereticul Nestorie. Potrivit tradiției populare românești, Sfintii Atanasie și Chiril țineau ciuma în lanț, așa că cei care îndrăzneau să lucreze pe 18 ianuarie erau condamnați să cadă pradă acestei molime, să aibă bube dulci sau vierme la oase. Se mai spune că Atanasie şi Chiril sunt cei care ţin ciuma în lanţ.
Exista credința că, de îndrăznea cineva să muncească în această zi, era lovit de ciumă, fiindcă acești sfinți dau drumul bolii asupra lui, iar cei ce serbează această zi sunt feriți de această molimă, fiindcă sfinţii o ţin legată, și nu-i dau voie să se agațe de om. Atanasie şi Chiril se ţin şi pentru a feri vitele de ciumă. Se făceau hramuri pentru a ocoli ciuma după ele. Cine nu ţine sărbătoarea se îmbolnăvește chiar în această zi; de aceea, când se întâmplă ca vreunul să lucreze la 17 Gerar, ca să-l ferească de mânia acestei sărbători, îl afumă pe el şi în casă cu niște buruieni de leac.
Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru
În data de 16 ianuarie, Calendarul creștin-ortodox menționează o sărbătoare stranie, dacă este să ne luăm după nume – Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru. Această sărbătoare amintește creștinilor de astăzi despre miracolul realizat de un Înger trimis de Dumnezeu pentru a-l elibera pe Sfântul Apostol Petru din închisoare. Sfântul Petru era legat cu lanțuri grele în temniță și păzit de doi ostași. La apariția Îngerului, ostașii au adormit, iar lanțurile s-au desprins singure de pe
mâinile apostolului. Creștinii au păstrat cu sfințenie lanțurile cu care fusese legat Apostolulul Petru și le-au folosit pentru „tămăduirea bolilor şi neputinţelor omeneşti şi pentru alungarea duhurilor celor viclene”. Lanţurile au fost păstrate şi cinstite ca nişte relicve de mare preţ şi moştenite din neam în neam.
Pietrele lui SâmPetru de Iarnă
Românii de altădată credeau că Apostolul Petru leagă cu acest lanţ ciuma și gura lupilor şi a altor dihănii. Legendele româneşti amintesc de faptul că SâmPetru este patronul lupilor, la fel ca SântAndrei. În obiceiurile de altădată ale acestei zile exista și regula care îi îndemna pe oameni să bea și să mănânce împreună. Doar ciobanii posteau și mâncau doar seara. Nu se mânca carne, preciza etnologul T. Speranția. Se împărțeau covrigi de pomană. În această zi era obiceiul să se facă plăcinte, să mănânce toți ai casei și să dea și de pomană. O superstiție a vremurilor apuse îi făcea pe oameni să creadă că se vor rătăci în călătoriile lor de nu vor mânca plăcinte în această zi. În această zi se puneau pietre albe pe pragurile caselor în timpul nopții. Acestea erau numite Pietrele lui Sâmpetru. Dimineața, gospodarii duceau pietrele la biserică ca să treacă preotul peste ele. Apoi, după slujbă, aceste pietre erau puse în grajdurile vitelor, pentru a fi ferite de șoareci, șobolani, dihori, viermi și alți dăunători.
Tradiții europene de distanțare socială
De fiecare dată când o nenorocire lovește omul modern (mai ales începând cu anii `90), parcă nimeni nu a mai auzit de ea și se confruntă cu ceva nou, nemaivăzut și care pare că nu are rezolvare. Se pare că inconștientul colectiv definit de marele psiholog C.G. Jung și-a pierdut memoria. Să ne reamintim… Cea mai cruntă pandemie de ciumă din istoria cunoscută a fost Moartea Neagră, care a străbătut Europa și Asia în 1346, ucigând aproximativ 50 de milioane de oameni în întreaga lume. Au reacționat cei de atunci în vreun fel? Dar la numeroasele epidemii care au decimat ulterior Europa? Am învățat ceva?
Superstițiile necunoașterii
Epidemiile de ciumă din Evul Mediu nu s-au confruntat cu cunoștințele științifice de astăzi. Oamenii credeau pe atunci că bolile erau cauzate de „aer rău” și oțetul era considerat un antiseptic de ultimă generație. Tratamentele pentru ciumă au variat de la scăldatul în propria urină până la frecarea pustelor cu pielea unui pui viu pentru a scoate otrava din organism.
Distanțarea fizică
Atât de blamată de populație și prea puțin respectată în secolul XXI își are originea în sfaturile medicului italian Tiberio Angelerio. Acesta a sfătuit populația din Florența să respecte regula de „șase picioare” distanță între ei. Oamenii cărora li se permitea să iasă din case trebuiau să poarte cu ei un baston cu o lungime de șase picioare, adică de aproximativ 1,8 metri. Era obligatoriu ca oamenii să păstreze distanța unul față de celălalt. Astăzi distanța recomandată este de 1,5 metri. Dar, cine are răbdare să răsfoiască internetul, va descoperi că, la începuturile pandemiei de Covid-19, în mai multe țări distanța socială recomandată a fost de 2 metri între persoane. Apoi s-a stabilit la 1,5 metri. După opiniile mai multor medici epidemiologi, distanța de 1,5 metri prezintă risc ridicat pentru a fi infectat cu Covid-19.
Primul lockdown
Coincidență sau nu, Italia pare să fie zona europeană în care pandemiile au izbucnit violent, dar au și fost combătute prin mijloace inovative pentru acea vreme. Frumosul oraș turistic Alghero din Sicilia a fost lovit crunt de o epidemie de ciumă la începutul secolului al XVI-lea. Tiberio Angelerio este numele medicului din acea vreme care s-a luptat cu răspândirea bolii prin mijloace cu totul noi. Cu acordul viceregelui, el a înființat un triplu cordon sanitar în jurul zidurilor orașului, pentru a împiedica orice tranzacție cu oamenii din afară. Această măsură i-a tras ura oamenilor care îl căutau prin cetate pentru a-l linșa pe Angelario. Văzând că epidemia făcea victime cu repeziciune, oamenii au început să-i asculte sfaturile și să-l ajute pentru stoparea ei.
Etimologia cuvântului carantină
Italia a fost un stat pionier în izolarea persoanelor suspectate de a avea ciumă. Și a reușit aceasta la o dimensiune impresionantă pentru vremurile Evului Mediu. Primul spital de ciumă, sau lazaretto a fost înființat la Veneția în 1423. Aceste lazaretto erau parțial spital, parțial închisori. Facilitățile de carantină erau obligatorii și, în anumite circumstanțe, pacienții erau duși direct acolo de către sanitarii care urmăreau cazurile de ciumă din orașe.
În primăvara anului 1631 o epidemie de ciumă secera vieți omenești în Florența. Doctorul Angelario a recomandat oamenilor să se autoizoleze timp de 40 de zile, dacă un membru al gospodăriei lor era suspectat că are ciumă. Se pare că de aici provine cuvântul „carantină” – „quaranta giorni” înseamnă „40 de zile” în limba italiană.
Regulile stării de urgență de acum 400 de ani
Seamănă până la identificare cu cele prezentate populației în 2020. În primul rând, cetățenii au fost sfătuiți să nu părăsească casele sau să se mute din una în alta. În acest sens, Angelerio a interzis, de asemenea, toate întâlnirile, dansurile și distracțiile. A sfătuit populația ca o singură persoană din gospodărie să meargă la cumpărături. Se pare că același doctor a impus o carantină totală a orașului Florența în primăvara anului 1631. În manualul scris de medicul Tiberio Angelario, „Ectypa Pestilentis Status Algheriae Sardiniae”, acesta preciza că trebuie marcată distanța dintre oamenii care cumpără alimente cu un despărțitor de lemn, pentru a se păstra o distanță socială sigură. De asemenea, acesta recomanda ca, în timpul mesei, oamenii să fie atenți atunci când dau mâna unii cu alții. Se pare că ne reinventăm cu fiecare epidemie, cu fiecare seism, furtună, incendiu de vegetație, secetă sau cădere de zăpadă. Nu prea reușim să folosim cele bune descoperite deja, ba trebuie să le inventăm și să le brevetăm din nou. Între timp, milioane de oameni suferă, mor, iar cei rămași tind să repete greșelile trecutului. Până când?
Un comentariu
Regulile stării de urgență de acum 400 de ani – Niste inapoiati! Ei nu au avut fericirea sa aiba o Renate Weber, un Valer Dorneanu care sa-i ilumineze asupra drepturilor pe care le aveau.