A împlinit de curând 31 ani de activitate ca medic și acum, când privește în urmă, dr. Cristina Daniela Iacob-Atănăsoaie spune ferm că nu regretă sacrificiile făcute. Consideră că este un medic apreciat de pacienți. Este și directorul medical interimar al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, pe care l-a mai condus. A fost și directorul Centrului de Sănătate Roznov, pe care l-a transformat în spital. A vrut să devină medic, neștiind cum destinul va lucra peste ani și va ajunge să discearnă o soluție, aproape imposibilă, pentru viața fiului ei. Și satisfacțiile personale au devenit, în timp, cu atât mai valoroase.
Medicul Revoluției
La prima vedere, Cristina Daniela Iacob-Atănăsoaie poate părea fragilă. Cei care o cunosc spun despre ea că este o femeie puternică, hotărâtă și curajoasă. Născută pe 29 aprilie 1965 la Botoșani, s-a mutat cu părinții la Piatra-Neamț pe când avea 8 ani.
„Tatăl meu s-a îmbolnăvit și un medic i-a recomandat aerul montan. Culmea este că s-a făcut bine și a trăit 87 de ani”.
Mai are o soră, cu 10 ani mai mare, care trăiește în Italia de când s-a pensionat. După școala gimnazială, a urmat liceul la „Petru Rareș” și, după absolvire, în vara anului 1983, a fost admisă la Facultatea de Medicină Iași.
„Era foarte greu să intri la Medicină, era concurență de 10-12 pe loc. Dar am fost convinsă că voi reuși din primul an. După licență, 16 decembrie 1989 a fost prima mea zi de muncă la Spitalul Județean din Piatra-Neamț. Deși eram căsătorită și aveam împreună cu soțul un apartament în Brașov, neavând mutația în buletin, nu am putut să iau repartiție pe post în Brașov. A trebuit să iau repartiție în orașul Piatra-Neamț. În 12 februarie 1990 am obținut transferul la Spitalul Județean Brașov, ca medic stagiar. În 1992 am luat examenul de secundariat la centrul universitar Timișoara și am lucrat ca tânăr medic secundar la Spitalul Municipal Timișoara”.
„Primul pacient mi-a murit când eram medic secundar”
Anii de început au fost și cei mai frumoși din carieră: „Alesesem Medicina Internă fiindcă este baza tuturor specialităților. Am făcut 2 ani secundariatul la Timișoara. Din prima zi am intrat singură în gărzi la Spitalul Municipal. Mi s-a spus: ai aici numerele noastre de telefon, dacă ai nevoie de ajutor, suni. La fel și în stagiatură, medicul cu care am lucrat la Brașov a fost mentorul meu! Domnul prof. univ. dr Teodor Leașu a ales să aibă încredere în noi, tinerii stagiari și ne-a aruncat în luptă. Ne trimitea dimineața la vizită: «Mergeți, vorbiți cu pacienții și îmi spuneți părerea voastră». Obligatoriu, ne întâlneam zilnic la ora 14 și discutam toate cazurile. Așa am învățat meserie și m-am responsabilizat”.
Și asumarea a venit repede, odată cu moartea primului pacient: „Nu eram medicul lui curant, a murit în garda mea. M-am adunat imediat și am început să-l resuscitez, dar… l-am pierdut. Era cardiac și făcuse embolie pulmonară. Ore întregi m-am tot gândit ce s-a întâmplat, n-aveam decât informațiile din fișă. Eu, în toată activitatea mea, nu am pacienți care să fi murit din vina mea. Altfel, posibil ca, printre pacienții pe care i-am avut de-a lungul timpului, or fi și nemulțumiți”.
Recunoaște că a ajuns un medic apreciat și datorită profesioniștilor care au contribuit la formarea ei: „Este dr. Octavian Ioan Musta, fratele cunoscutului medic infecționist dr. Virgil Musta de la Timișoara, care m-a învățat să fac primele endoscopii. În anul 1995 am obținut dreptul de practică în endoscopie digestivă diagnostică, urmând un curs cu celebrul profesor dr. Oproiu. Mai este prof. dr. Viorel Șerban de la Timișoara, cu el am dat examenul de specialitate. Avea niște manuale extraordinare de Medicină Internă”.
Dar dincolo de muncă, o minte deschisă, talent și curiozitate, mai este nevoie de ceva: „Oricât ai învăța, în medicină dacă nu ai fler, nu faci nimic. Fler și intuiție!”.
„Am fost în prima promoție de manageri”
Din 1998 s-a întors acasă, cu examen pe postul de la Centrul de Sănătate Roznov. După ce a promovat examenul de medic primar în 2002, a urcat constant în carieră. A făcut echipă la conducere cu renumitul medic pediatru Cristian Petrovici, iar din 2003 a condus centrul din Roznov.
„Am fost în prima promoție de manageri de spitale. Erau examene severe, evaluări anuale, era o treabă foarte serioasă. Atunci am învățat la modul profesionist ce înseamnă să fii manager de spital: să ai un plan – de care să te ții, să te înconjori de oameni care să te sfătuiască pe toate palierele – altfel n-ai cum să răzbești, să ai imaginație – ca să găsești soluții”.
Și a găsit, atunci când a transformat centrul de sănătate în Spitalul orășenesc Roznov, reorganizându-l complet și înființând secția de Recuperare neurologică ce a adus bani frumoși.
„A fost o perioadă frumoasă, la Roznov. Până în 2011, când guvernul de atunci a decis închiderea spitalului. Eram deja la Spitalul Județean, făceam gărzi la Cardiologie din 2003 și apoi m-am angajat, din 1 iulie 2008, pe postul de medic internist”.
Meseria de mamă, cea mai grea dintre toate
La spitalul județean a fost șefa secției Medicină Internă, apoi manager în perioada 2017-2018.
Ulterior, a mai condus spitalul, dar doar temporar, ca și acum: „Prima dată am acceptat să fiu manager la rugămintea unor persoane pe care nu le puteam refuza. Acum, n-a fost numire: a fost o ședință unde colegii mei s-au adunat și m-au propus. Am zis că dacă ei au încredere în mine, fiindcă erau momente cumplite pentru spital, de ce să nu accept?! Dar nu mă înscriu la concurs, pentru că vreau să am timp pentru mine. Cât am fost manager, i-am ascultat pe toți, dar am fost și medic, am făcut gărzi cot la cot cu colegii mei. Vreau să am libertate și să mă ocup de pasiunile mele”.
Pasiunile la care nu renunță: sportul, pentru că nu suportă să fie grasă, cititul și filmele.
Dacă profesional își reproșează că n-a mai avut timp de supraspecializări, ca femeie și ca mamă are și mai puține regrete: „Cred că prima dată am murit atunci când mi s-a spus că nu se știe cât mai are de trăit fiul meu. Avea 4 ani și-un pic. Și m-am născut a doua oară când prof. dr. Leon Dănăilă a intervenit salvator. Fiul meu împlinește în curând 33 de ani, este farmacist, s-a căsătorit și sper să fiu cât de repede bunică. În rest, probabil că neîmplinirile în căsnicie m-au făcut să echilibrez profesional. Îmi place foarte mult meseria mea, mi-o fac cu drag și îmi place stilul meu de viață la care nu renunț”.
Cristina IORDACHE
Un comentariu
La multi ani, FEMEIE DEOSEBITA, Dr. Cristina-Daniela Iacob- Atanasoaie! FELICITARI!