Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, în această dimineaţă, prognozele, astfel că judeţul Neamţ este avertizat cu COD GALBEN. Acesta este valabil pe 16 iunie, între orele 10:00-23:00.
„În intervalul menționat, în nordul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și local în Muntenia, Dobrogea și la munte, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și, izolat, grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20-25 l/mp și, izolat, 35-45 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 45-55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80-90 km/h. Astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni”, menţionează sursa citată. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)

Mesagerul Bacău Speranță pentru mii de familii din Moldova care își doresc un copil: Spitalul din Buhuși lansează un program de fertilitate alături de medici din București
ZCH Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină
NewsEdge Raluca Turcan îi cere preşedinteului să desemneze urgent un premier: „Calculele politice nu mai pot ține România pe loc”
BusinessEdge Cum poate Canada să intre în Uniunea Europeană. Formula găsită este aceea de „membru asociat”



