Școala Gimnazială Bahna. Directoarea Irina MARIAN: „Nu știam ce înseamnă telemunca”

Interviu cu directoarea Școlii Gimnaziale, Bahna Irina MARIAN

Bahna a fost și rămâne o comunitate aparte în Neamț, cu oameni devotați acestor locuri. Așa se face că, în timpul pandemiei, Primăria și Consiliul Local, în frunte cu primarul Gheorghe Pătrașcu, au asigurat tot ceea ce a fost necesar ca elevii și cadrele didactice să beneficieze de condiții excelente. De asemenea, au fost asigurate serviciile de internet, ba chiar și de rezervă, astfel ca nimeni să nu aibă de suferit. Acum, în timpul vacanței de vară, un număr mare de elevi și cadre didactice participă la cursurile remediale. Totodată, în viitoarele săptămâni, vor fi organizate numeroase activități, la care vor fi angrenați copii și elevi de la toate unitățile școlare din comună.

– Doamnă director, cum ați depășit perioada de pandemie, în cadrul școlii pe care o conduceți?

În momentul în care, în martie 2020, am aflat că, din cauza pandemiei, suntem nevoiți să ne schimbăm modul de a interacționa cu elevii și modul de lucru cu care eram obișnuiți, mi-am dat seama că va trebui să gestionez o situație inedită. Nu eram obișnuiți cu genul acesta de muncă, nu știam ce presupune telemunca. Era nevoie să găsesc repede soluții. În mintea mea apăreau tot felul de întrebări. Ce voi face? Cum voi face? Am instrumentele necesare pentru a păstra vie legătura cu elevii, cu părinții, cu colegii? Mi-am dat seama că este necesar, mai mult ca oricând, să fim o echipă. Comunicarea era esențială. La multe dintre întrebări am găsit răspunsuri la personalul din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, care a dat dovadă de promptitudine și deschidere. Ne-am organizat repede, am pus cap la cap idei, am avut tot timpul lângă mine oameni implicați și pricepuți. A fost o perioadă dificilă în care pe primul plan era siguranța noastră și a celor din jur. Evident, știam asta. Dar mai știam că educația nu trebuie să fie întreruptă. Am găsit soluții provizorii împreună cu dascălii din școala pe care o conduc. Au fost create grupuri de comunicare pe rețele de socializare. Am apelat la toate variantele pe care le aveam la dispoziție în acel moment și care ne puteau ajuta să comunicăm. Problema era că nu toți copiii aveau dispozitive și acces la internet. În perioada de început a pandemiei, am bătut la porți închise. Nu erau bani, nu erau soluții. Apoi, lucrurile au fost mai așezate. S-au găsit surse de finanțare și am beneficiat de tot sprijinul. Deși, la început, a fost teama de necunoscut, privind în urmă, realizez că s-a depășit cu bine acea perioadă. Elevii noștri, personalul au ieșit cu bine din această pandemie.

– În privința dotării?

La nivelul școlii există acum o mai bună dotare cu echipamente IT, există acces la internet în toate sălile de clasă și la toate structurile. Elevii si-au format competențe digitale, sunt familiarizați cu platforma și aplicațiile de lucru, cadrele didactice au exersat strategii și metode specifice activității online, iar programul “Școală după școală” are rolul de a-i ajuta pe elevi să recupereze unele cunoștințe care nu au putut fi consolidate în perioada pandemiei.

„Primăria și ISJ Neamț au fost alături de noi”

– De cine ați fost ajutați în această perioadă?

Consider că fac parte dintr-o echipă bine închegată. Colegii mei sunt oameni de vocație. Au dat dovadă de multă implicare pentru a depăși cu bine perioada grea prin care am trecut. Împreună am găsit repede soluții pentru a menține legătura cu elevii și părinții. Am identificat posibilități de comunicare online. S-au creat grupuri de lucru, s-a oferit consiliere elevilor și au fost organizate activități de formare pentru a utiliza aplicații și platforme de lucru. În toamnă, lucrurile au fost mult mai așezate, aveam o platformă de lucru la nivel de școală, dispozitive pentru activități online și internet. Personalul din Inspectoratul Școlar Județean Neamț ne-a ajutat mult în această perioadă. Am primit la timp informații importante, proceduri, îndrumări, dar și dispozitive și materiale de protecție și igienă prin intermediul proiectelor “Școala continuă online” și POIM, proiecte inițiate de Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Inspecțiile tematice din toată această perioadă au adus plus valoare activității desfășurate în școală. Domnul inspector școlar general, prof. Mihai Obreja a venit personal, pentru a ne sprijini, pentru a se asigura că se respectă procedurile și că avem materialele necesare pentru a traversa cu bine perioada de pandemie. Cooperarea cu autoritățile locale este esențială dacă dorim să avem un învățământ de calitate. În contextul pandemiei, a fost nevoie să colaborăm mai mult decât de obicei, să găsim soluții împreună, să luăm cele mai bune decizii. Am găsit în cadrul Primăriei Bahna oameni care au considerat că școala este o prioritate. Domnul primar Gheorghe Pătrașcu mi-a propus să-i identific pe toți copiii care nu dispun de mijloace de comunicare și să achiziționeze, pentru fiecare elev aflat într-o astfel de situație, tablete conectate la internet. Afirma domnia sa că “educația este un drept prevăzut de Constituția României” și că își dorește ca “toți copiii din comuna Bahna să aibă acces la un act educațional de o cât mai bună calitate”. Este un om de acțiune, se implică și găsește soluții pentru rezolvarea problemelor școlii. Au fost achiziționate 150 de tablete cu acces la internet pentru educația online. În completare, am primit de la Inspectoratul Școlar Județean Neamț dispozitive pentru dotarea sălilor de clasă, dar și un număr de 70 de tablete conectate la internet pentru ca elevii să poată desfășura activități de învățare online. Am reușit astfel să onorăm toate solicitările venite din partea părinților. Cu sprijinul domnului primar și al Consiliului Local, școala a beneficiat de fondurile necesare pentru a achiziționa materiale de protecție și dezinfectanți în cantități suficiente. Microbuzul școlar, aflat în subordinea Primăriei, a funcționat cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a infectării în contextul pandemiei. Triajul epidemiologic s-a realizat conform recomandărilor și procedurilor existând o bună colaborare cu personalul medical.

Proiecte în timpul vacanței

– Ce activități desfășurați în perioada vacanței de vară? Ce proiecte aveți în derulare?

Chiar dacă ne aflăm în perioada vacanței de vară și pentru colegii mei este perioadă de concedii, în școala noastră există activitate. Avem în derulare proiecte. Se desfășoară ore de remediere în cadrul programului „Școală după școală”. Avem în derulare proiectul „Incluziune prin toleranță, joc și artă!” în cadrul Programului de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor din România, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Avem propuse activități cu preșcolarii în cadrul programului „Grădinița estivală” și se va continua cu tabere de week-end pentru elevii de la structura Izvoare. Acestea sunt o continuare a altor activități care s-au desfășurat pe parcursul anului școlar. În cadrul proiectului „Citește-mi 100 de povești!”, program național pentru încurajarea lecturii, cadrele didactice de la învățământul preșcolar înscrise în proiect au beneficiat de activități de perfecționare gratuite, iar copiii de la grădiniță au primit câte o carte prin intermediul proiectului „Donează o poveste!”. De asemenea s-au desfășurat activități de perfecționare pe teme de educație incluzivă în cadrul proiectului „Incluziune prin toleranță, joc și artă!”.Ca în fiecare an, în această perioadă, sunt și activități de reparații curente, curățenie și igienizare. Ne pregătim pentru a putea începe în bune condiții anul școlar următor. (Rep.)

Am asigurat totul pentru școală

Gheorghe PĂTRAȘCU, primarul comunei Bahna: „În primul rând, am pus la dispoziția școlii asistentele comunitare. Apoi, am dotat cu materiale privind tot ceea ce a însemnat igienă în școli, dezinfectanți, detergenți, măști, absolut tot. Tabletele au fost aduse de aproape un an. Doamne ferește, dacă va veni, la toamnă, un nou val, suntem pregătiți pentru orice problemă legată de pandemie. Avem deja un stoc făcut. Aceleași măsuri au fost luate și la primărie, fiind asigurate toate materialele. Mai mult, nu intră nimeni în primărie, totul se lucrează în exterior, la ghișeu. Cetățenii din comună, care au de rezolvat probleme personale la primărie, sunt rezolvate în exteriorul clădirii. Cu toate că mi se aduc multe reproșuri, eu respect o regulă. Lumea nu înțelege că nu este un moft al primarului. În privința marii infrastructuri, avem 2 kilometri de drum comunal pregătiți pentru asfaltare, cu bani din bugetul local – Broșteni-Arămești. Mai avem un proiect, pe care îl duc la București, de 4.350 de metri, în satele Izvoare, Broșteni și Bahna”.