Tânăr într-un oraş mic, în care la un anumit nivel totul se învârte în jurul popularităţii, relaţiilor şi pilelor, a etichetelor puse pe seama zvonurilor, a competiţiei între cine are mai mulţi bani şi mai multe haine de firmă. Cel puțin așa se vede lumea de la nivelul teraselor și localurilor cu pretenții de fițe pentru fițoși de provincie. Majoritatea restricţiilor s-au ridicat, totuşi, atmosfera relaxată, citește distracția de altădată la o cafea sau alte alea, se limitează la ora 12 noaptea. Acolo unde patronii nu au prieteni printre polițiști sau jandarmi. În zona băieților și fetelor cu abonamente la terase și la sală timpul și noțiunea de muncă au cu totul și cu totul alte înțelesuri. „Timpul nu trebuie pierdut” sau „timpul înseamnă bani” sau „timpul este tot ce avem şi nu avem” sunt principiile unei „vieţi de succes” pentru „persoanele importante” din Piatra-Neamţ. Pentru ei, de luni până luni e vacanţă continuă, banii, cu origini clare (babacii) sau obscure (combinații de tot felul) nu sunt o problemă, iar discuţiile au mereu aceeași tentă, cine, ce a mai făcut?, cine s-a mai combinat cu cine?, cine a mai înşelat pe cine?, cine, ce maşină şi-a mai luat, plus combinații, chestii, socoteli.
Băieții de valoare
Îi recunoști imediat la terasele de succes din oraș. La una la modă, din centru, știi că cele mai bune mese sunt ale lor, acelea unde sunt văzuţi de toată lumea şi de unde văd pe toată lumea. Acolo pot să etaleze mușchii, tricouri sclipitoare, fetele aduse ca niște anexe la portofel, să comande cu glas tare „care e cel mai scump vin?” ca să demonstreze că sunt cei mari tari. Cam în jur de orele 18-19 cele mai luxoase maşini, furate, dar curate în România, închiriate sau luate în leasing, încep să-şi facă apariţia. Și poate începe, după un pic de alcool sau o vizită la baie pentru curățat punguțe de prin buzunare, partea interesantă a conversațiilor. Spre exemplificare, o seară de week-end cu animație asigurată de un DJ local.
– „Băi, e ok aici, dar nu ştiu, parcă ar merge alt fel de muzică, ceva mai antrenant, să te facă să fii pe chef. La minim 600 de lei de masă, ar trebui să facă şi ceva de banii ăştia” – unul dintre băieţii cunoscuţi în Piatra că nu e mulţumit niciodată de nimic.
– „Nu ai unde să mergi în altă parte. La Tequila numai copii, la Casablanca închide la 12, măcar aici au pile la poliţişti, stăm până la 2-3 dimineaţa”, zice Ana, fată bronzată, cu niște buze pe care le folosește cu grijă când soarbe cu poftă din Aperolul ei, ca și când i-ar fi frică să nu le readucă la forma inițială.
La altă masă, nişte domni care se remarcă cu ajutorul unor tricouri sclipitoare discută fel şi fel de ”afaceri”:
– „Băi, luni dimineaţa, în jur de ora 10, ajunge tirul ăla de care ţi-am zis, ştii tu, cu hainele din Anglia. Vii cu mine sau ce vrei să-ţi aduc?”
– „Ce să mai vin frate, ştii tu ce-mi place mie, să scrie cât mai mare brandul şi cât mai colorate. Nu mă pun eu la bani, fie cât o fi, dar vezi, doar din astea PhilippPlein, Givenchy, Palm Angels… Ştii tu, calitate frate că în două săptămâni merg la Nuba în Mamaia, tre‘ să mă prezint şi eu cumva dacă vreau să agăţ vreo una”.
– „Mă, şi nu îl iei şi pe fratele tău la mare?”
– „Nu pot fra acuma, merg cu ăştia de ţi-am zis că am combinaţiile alea cu maşinile din Germania. Merg să văd ce-au mai furat că îmi trebuie şi mie ceva nou. Faza e că au multe cu volan pe dreapta şi nu pot eu cu din astea că după ce zice lumea, că n-am bani şi din astea…”
– „Dar ăla, prietenul ăla a tău, Yanis, din Craiova, vine şi el?”
– „Păi da şi nu mă las până n-o combin pe gagica aia a lui, că-i bulangiu. L-am fraierit pe unu‘ de i-am furat un telefon în Altex şi vreau să i-l fac cadou. Să vezi cum uită de Yanis, că ăla o ţine în sărăcie mă, şi aia nu ştiu cum de stă cu el… Cică îl iubeşte, dar hai să fim serioşi, ce iubire mai e în ziua de azi? Deja şi ştiu cum o să fac, îi întind pe şustă cheia de la maşină, aştept să plece, mai stau 10 minute, plec şi eu, ne facem treaba, şi venim pe rând înapoi… De ceva, era coadă la baie, ştii ce zic?”
O vizită a jandarmilor
Altă masă cu băieți și fete energizați după ce au vizitat baia. Vin mai fericiţi şi mai energici înapoi, ţipând la DJ să mixeze ceva gen Carl Cox sau Solomun. Se vede cum unul mai musculos şi chelios îi strecoară unui ochelarist încă neintrat în atmosferă, un pliculeţ.
– „Vezi că mai e de o tură. Ce facem? Sun?”
– „Nu nu, eu zic că e suficient, mâine am treabă, trebuie să şi dorm”.
Timpul trece prea repede, iar petrecăreţii nu observă că e trecut de ora 2 dimineaţa. Apar două maşini de jandarmi care parchează în faţa localului şi vreo 5 jandarmi urcă grăbiţi scările spre terasă. Patronatul iese nedumerit. Personalul serveşte deodată conform regulilor impuse de pandemie, cu mască la gură şi mănuşi pe mâini. După lungi tratative, parte la vedere, parte în interior, între cei de la local şi reprezentanții autorităţii, jandarmii pleacă şi muzica se stinge. „Bă, da‘ aştia fac mişto de noi?!”, este întrebarea ce se aude de pe buzele clienţilor care au rezistat eroic până la această oră. „Nu-i corect!, Degeaba aşa local şi atâtea fiţe pe aici dacă nimeni nu-i în stare să rezolve problema cu poliţia”. Încet, încet îşi adună lucrurile şi se pregătesc să plece spre casă, profund dezamăgiţi.
– „Piatra-Neamţ, n-ai ce face dom’le, n-ai şi tu unde să te mai distrezi… ai bani şi n-ai ce face cu ei… halal oraş, halal ţară…”
E clar. A fost atmosferă de festival la Piatra-Neamţ. Undeva, în serile respective, pe o scenă, nu departe de terasă, niște copii dansau sau cântau pentru părinți, departe de lumea bună a teraselor. Fără bani, pentru că orașul este sărac și nu are bani pentru talentele locale reale. (Stâlp de Cafenea)
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 498, săptămâna 15 – 21 iulie.