Senatorul AUR Claudiu Târziu: „Nu mai suntem o națiune suverană!”

Interviu cu senatorul Claudiu Târziu, co-președinte al Alianței pentru Unirea Românilor

Născut în 1973 și intrat de foarte tânăr în presa nebună și sinceră născută după Revoluție, Claudiu Târziu a făcut pasul de la jurnalism spre politică, trecând prin zona de implicare civică asumata. Jurnalism a făcut de calitate, iar referendumul pentru familie, din 2018, marchează una din inițiativele civice care vor fi consemnate în istoria care se va scrie ca moment de rezistență în bătălia cu noua stângă. Rămâne să vedem ce va face în politică. Pentru început, confirmă o identitate puternică și inconfundabilă.

– De când cu plandemia, și-au făcut locul în limbajul curent cuvinte precum mutație, mutant. Așa că întreb, Uniunea Europeană de astăzi, prin comparație cu uniunea la care am aderat nu este și ea un mutant?

– Este cel puțin o construcție care capătă accente totalitare, de natură să ne îngrijoreze. Ne amintim cu toții că atunci când a fost fondată, o parte din liderii europeni erau foarte atașați de civilizația creștină a continentului nostru. Din motive ideologice, care țin de avansul neomarxismului în Europa și America de Nord, Europa a luat-o ușor-ușor pe un drum care a fost calificat de un mare dizident ca Vladimir Bukovski drept un drum care transformă Uniunea Europeană într-un soi de URSS.

Toate măsurile din ultima vreme pe care le propune Comisia Europeană arată cel puțin o nesocotire a drepturirlor și libertăților cetățenilor din UE. Nu trebuie să fii antieuropean, sau eurosceptic pentru a observa ce se încalcă…

– Eu prefer termeni ca eurolucid, eurorealist.

– Exact! Dacă ești realist, cum noi, conservatorii, ar trebui să fim, vezi încotro merg toate aceste măsuri. Vezi, de pildă, că se impune acum acest pașaport medical care să-ți dea acces la anumite instituții, spectacole, facilități, care să permită libera circulație dintr-o țară în alta. Păi, ce facem fraților?

– Libera circulație e una dintre libertățile fundamentale ale Uniunii și pe care românii au îmbrățișat-o cu o bucurie ca puțini alții.

– Și-atunci cum rămâne dacă punem pașaport medical? Dar nu sunt doar astea. Vedeți, sunt imixtiunile în educație. Prin tratate, statele membre – state naționale – au drepturi de decizie exclusivă asupra modului în care îi educă pe cetățeni în școlile publice. Or, în ultima vreme, se fac tot mai multe presiuni pentru introducerea unor chestiuni ideologice cum este ideologia de gen în școlile publice din Uniune. Noi ne opunem vehement acestui amestec. Ei vin și cu alte măsuri care ne arată cu nu mai suntem o națiune suverană în condițiile în care suntem șantajați cu aceste măsuri. Se întâmplă ca, pentru o lege ce privește educația copiilor în școli, Ungaria să fie amenințată cu tăierea unor finanțări europene. Stați un pic, există state de rangul 2 în Uniunea Europeană? Există cineva care hotărăște în numele nostru și-i deasupra noastră?

– Situația a fost anticipată cu ani buni înainte.

– Cine i-a ales pe acești înalți funcționari ai Uniunii să decidă în numele nostru? Ei au fost numiți, nu aleși.

– Cine s-a săturat de ei a plecat. Unul dintre motivele Brexit-ului a fost că britanicii se săturaseră de birocrația excesivă, abuzivă localizată de la nivelul Comisiei Europene. Comisia Europeană este și un etalon de corupție. E un subiect care nu se discută în România.

– Atenție, dar de ce să plecăm noi? Viktor Orban cel puțin a primit acest îndemn. Ieși, dacă nu-ți convine!

– Vedeți, în urmă cu ani de zile, prin Ardeal, Viktor Orban era detestat cu totul în rândul românilor. Depun mărturie, acum e admirat. Își apără țara, e un suveranist. Ce ziceți, nu fac ăștia și un vaccin împotriva suveranismului?

-Ceva încearcă. Nu vedeți că toate partidele suveraniste sunt supuse unei campanii de defăimare? Sunt acoperite cu etichete injurioase și se caută marginalizarea lor. Așa se întâmplă și cu Alianța pentru Unirea Românilor. Noi suntem supuși de la nivel central unei campanii mediatice de denigrare și, de asemenea, s-a încercat izolarea nostră în Parlament. Numai că n-au cum să meargă până la capăt. Pentru că românii nu sunt proști. Înțeleg foarte bine că numai AUR le ține partea și ne susțin, în stradă și la vot. Ați observat și dv trendul nostru ascendent în opțiunile de vot ale românilor. Noi suntem la peste 20% deja, de 4 luni

Când PSD votează cu Iohannis și Arcul guvernamental

– Voi nu credeți că ați ratat un moment istoric când se pregătea ultima moțiune de cenzură? A fost atunci și o foială despre un vot alături de PSD contra susținere pentru suspendarea lui Iohannis. Chiar fără succes, simpla tentativă de suspendare v-ar fi plasat direct în poziția de lideri morali ai Opoziției.

O colecție de texte publicate anterior și care dau de fapt de gândit, dintr-o perspectivă conservatoare, oricărei generații

– Discuția reală a fost felul următor. Noi am spus că vom vota moțiunea de cenzură cu două condiții. Unu – să fie serioasă, cu argumente imbatabile. Doi – să fie dusă până la capăt, pentru că aveam informații că PSD se joacă de-a moțiunea. PSD a dovedit în repetate rânduri că nu vrea să dea guvernul jos. S-a întâmplat inclusiv în cazul Planului Național de Redresare și Reziliență, când puteau să-l blocheze prin blocarea măririi „cotizației” noastre la Uniunea Europeană. Și îi țineau așa până veneau cu PNRR să fie dezbătut în Parlament, să fie asumat de toate forțele politice reprezentate, așa cum se și cuvine de fapt.

Ei au votat cu guvernul. În continuare bănuim PSD de un joc dublu. Spun una cetățenilor, pentru a câștiga capital electoral, dar de fapt alta fac prin înțelegeri pe sub masă cu Arcul guvernamental.

Le-am spus să nu se joace, că nu voiam să contribuim la exercițiul lor de imagine. Ne-au dat textul moțiunii și le-am propus o serie de modificări importante, inclusiv în chestiuni care țin de plandemie și nu le-au acceptat. Pe motiv că sunt prea dure, că sunt pot fi interpretate ca antieuropene. În condițiile astea le-am spsus că nu putem susține moțiunea, al cărei text nu era nici serios, nici exact. Era de fapt unul care-i încuraja pe guvernanți să meargă mai departe cu măsurile de restricții împotriva românilor pe motiv de plandemie.

Pe de altă partea, știam că electoratul așteaptă o sancțiune la adresa guvernului. Atunci, am ieșit public, și eu și George Simion, și am spus că votăm nu moțiunea, ci votăm împotriva guvernului, chiar dacă nu va cădea, ca un avertisment. Dar nu a fost niciun târg, nicio o înțelegere. În chestiunea cu suspendarea, noi singuri nu avem suficiente voturi. Pe de altă parte, știm sigur că PSD este în conivență cu Iohannis și n-ar contribui niciodată, cu nimic la un astfel de demers.

– Știm că Iohannis își caută suspendarea de prin februarie anul trecut. PSD a avut posibilitatea să-l trimită la referendum, pentru cum a călcat în picioare Constituția și legile, dar pe mâna lui Ciolacu l-au cruțat. Românul nu-și dă seama?

– Ba da, mulți sunt inteligenți și bine informați. Numai că, uneori, cei care merg la vot, și care-s foarte puțini, își leagă speranța ca înecatul de un pai și dau credit unui partid sau altul din cele care s-au perindat la putere cu gândul că vor putea să rezolve ceva din problemele românilor. Fraților, deja această roată s-a tot învârtit! Când cu PSD, când cu zisa dreaptă, că numai dreaptă nu e, când împreună. S-au rotit la putere cu aceleași consecințe, în detrimentul românilor. Românul a tot plătit, a tot suportat. A preferat să fugă din țară, să câștige o pâine albă în altă parte. În niciun caz nu a sancționat cum ar trebuie partidele care s-au succedat la putere. Nici n-au avut speranță. De data aceasta însă, cu apariția AUR și intrarea în Parlament, există speranță. Credem că avem șanse mari de-a intra la guvernare după următoarele alegeri generale.

Vai de Moldova, Republica Moldova!

– Să ne întoarcem la suveranism și să alunecăm spre Republica Moldova. Devine extrem de enervant modul în care, în România, se tratează chestiunea întrajutorării, a unirii. Nici astăzi nu îi luăm, nu îi tratăm așa cum sunt, ci cum credem noi că ar fi. Cine face pasul decisiv spre o înțelegerereală?

– Noi am făcut pasul ăsta, noi am spus care este adevărul în Republica Moldova. Nu doar că este reminiscența unui pact criminal între doi mari criminali ai istoriei, dar este un stat artificial care nu se poate autoîntreține. Fără asistența financiară a României și a Uniunii Europene, nu ar exista. E un stat care nu își exercită autoritatea asupra unei părți din teritoriul național, mă refer la Transnistria, dar nici nu vrea s-o facă pentru că soluții s-ar găsi. Oricând ar putea bloca accesul separatiștilor în republică. Gândiți-vă că inclusiv liderii separatiști au acces în toată lumea de pe aeroportul din Chișinău. Cred că știți că au acolo, în Transnistria, au rămas multe fabrici importante din sistemul vechi. Totul se dă prin Republica Moldova pentru că ei nu sunt recunoscuți de nimeni, nu au pașapoarte, nu au dreptul la nimic. Cei de la Chișinău îi pot bloca și se încheie discuția. Dar nu vor s-o facă.

De asemenea, toate guvernele care s-au succedat la Chișinău au avut o politică antiromânească. De fapt, un program antiromânesc. S-a manifestat în mai multe feluri, de la încurajarea mass-media ostile până la măsuri directe, inclusiv împotriva unor cetățeni români care au manifestat în favoarea unirii, la Chișinău, așa cum este cazul lui George Simion, co-președintele AUR. E demnitar al statului român și are accesul interzis pentru o perioadă de 5 ani în cel de-al doilea stat român.

Încă ceva, Republica Moldova nu are absolut nicio șansă de aderare la Uniunea Europeană, să fim bine înțeleși.Are un acord de asociere, care e mai nimic și cu ăsta rămâne. Eu cred că Maia Sandu și guvernul care tot pe ea o reprezintă, ea fiind figura iconică și forte a momentului, nu vor reuși să facă nimicpentru moldoveni. S-au agățat de o speranță, dar e suficient să vedem ce candidați au intrat în Parlamentul lor.

Înarmarea inutilă, politica externă inexistentă și noua dominație

– Suntem în august, o lună miraculoasă în partea asta de lume. Pe 19 se împlinesc 30 de ani de la puciul de la Moscova, urmat de destrămarea URSS, cea consfințită în decembrie același an. Republica Moldova și-a declarat independența pe 27 august 1991, ai noștri s-au repezit s-o recunoască. În 30 de ani, dacă ne păsa, îi ocupam. Se rezolva totul.

– Statul român, prin clasa lui politică, nu a avut niciodată o politică bine articulată privind reunificarea. Dacă am fi vrut, o puteam face chiar în 1991. Nu intervenea nimeni peste noi. Rusia nu era în stare, puterile occidentale nu s-ar fi opus, am fost încurajați de americani. Dar avându-l pe Iliescu la timonă, politica nu putea să fie decât una pro-sovietică și kaghebistă, și de aceea antiunionistă. Cei ieșiți de sub mantia lui au dus o politică împotriva intereselor naționale, deci și împotriva reunificării.

Dar nu numai pe relația cu Moldova avem noi o carență majoră în politica noastră externă. Între noi fie vorba, politica noastră externă nu există. În afară de faptul că am aderat la niște organizații internaționale și spunem „Da, să trăiți!”, nu avem nimic ca politică externă bine articulată, coerentă și finanțată nici pentru restul românilor din afara granițelor. Mă gândesc acum la cei care se află în Ucraina, Serbia, Ungaria, Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria. Vorbesc în cunoștință de cauză. În calitate de președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat, am făcut în primele 6 luni de mandat turul acestor comunități și am văzut cu ce probleme se confruntă. Nu sunt ajutați cu nimic, de anul ăsta s-au tăiat și bursele. Profesorii care predau în limba română nu sunt ajutați. Preoții care desori slujesc fără acordul statelor-gazdă, fiind prigoniți de către acestea așa cum se întâmplă în Serbia, nu sunt sprijiniți. Nu manifestăm interes pentru a menține românismul acolo unde este așa cum bunăoară au un interes în dreptul lor maghiarii. Numai în Voivodina ei investesc peste 80 de milioane de euro pe an pentru școlarizare, culturalizare, sprijin economic pentru populația maghiară

– Mulți ar putea spune, față de situația economică în care e România, că nu avem bani. Eu cred că am găsit o sursă: tăiem din banii de la înarmare, că avem ce face cu ei. Parcă am luat-o razna. Ne-am înscris într-o cursă irațională a înarmării.

– Noi trebuie să ne încadrăm în promisiunea  cu 2% din PIB pentru Apărare, trebuie s-o onorăm…

– Alte țări n-o onorează și NATO n-are ce le face.

– Să continui, trebuie s-o onorăm în condiții de liniște, pace și dezvoltare economică. Având în vedere nevoia de bani pentru redresare după plandemie, ar trebui să ne gândim că nu există o prioritate pentru a cumpăra fregate, avioane de luptă și rachete sol-aer. Prioritar e să acordăm ajutorul necesar revigorării economice începând cu micul întreprinzător și restabilirea circuitelor economice naționale firești și care au fost întrerupte de măsuri tâmpite și iraționale, nebunești dacă vreți un cuvânt mai pașnic, luate de guvernele din ultimul an și jumătate.

Or, noi dăm în continuare la înarmare, în condițiile în care oricum, în NATO, suntem neglijabili, și ca forță militară, și ca pregătire, de fapt din toate punctele de vedere. O să ajungem să cumpărăm arme și alții să le folosească pentru noi, că noi nu avem cu cine. Suntem într-o situație tragică, e o mare problemă pentru că noi, de fapt, nu mai avem armată. Dacă ar trebuie să se bage niște bani, atunci ar trebui să meargă la pregătire, să cresc armata.

– Asta mă obligă să reamintesc că cea mai mare amenințare la adresa României nu e din exterior. E din interior.

– Da, noi suntem practic prinși într-un război româno-român, care datează de cel puțin 80 de ani și care la un moment dat a fost camuflat de dictatură. Atâta vreme cât cineva ține frâiele în mod rigid, parcă nu mai există mișcări. Dar de fapt era o dominație străină, prin ideologie și guvernre, asupra poporului român, în timpul regimului comunist. Dominația s-a schimbat, dar tot străină a rămas, după căderea regimurilor comuniste.

Continuitate de gândire și acțiune, de la jurnalism la politică

– Conștiința de gazetar de carieră nu intră în conflict cu conștiința de om politic? Se împacă?

Mesagerul 10 cu 500 – o piesă de colecție pentru un coleg de breaslă.

– Se împacă foarte bine dintr-un simplu motiv. În cei 28 de ani de presă ai mei, am fost foarte preocupat de efectul a ceea ce scriu. Am vizat întotdeauna o îmbunătățire a societății prin ceea ce scriu. Adică, după măsura mea, la nivelul meu, să pot influența în bine societatea românească. Am fost întotdeauna interesat de ce se întâmplă în viața politică, am comentatpe marginea acestei vieți politice. Am criticat ce era de criticat și am indicat soluțiile pe care eu le întrevedeam.

La un moment dat, în 2018, eu fiind în paralel și un activist civic, am înțeles că tot efortul meu jurnalistic și civic este până la urmă în van atâta vreme cât el este blocat de decizia politică. Mă refer la o decizie politică venind de la o clasă politică de mică statură morală, ca să nu spun altfel, o clasă politică profund coruptă, despărțită de popor și care lucrează cel mai adesea în răspăr cu interesul național. Așa s-a întâmplat în 2018 când această clasă politică a trântit Referendumul pentru Familie.

Mi-am spus așa: dacă eu, ca unul dintre liderii Coaliției pentru Familie, care a făcut posibil acest referendum, am văzut că lucrând cu 80.000 de voluntari în toată țara și făcând presiuni enorme pentru acceptarea de către partidele politice a acestui referendum, nu pot duce până la capăt acest demers pentru că el se oprește la malversațiunile pe care le fac partidele politice, singura soluție e să intru în arenă.Știu, sunt mai pregătit decât foarte mulți oameni politici care au debutat cândva în această carieră, sunt mai legat de popor decât mulți dintre ei. Sunt la o anumită vârstă pentru a avea o gândire matură, am un sistem de relații bine închegat, am o expunere publică destul de importantă în anumite domenii și trebuie să folosesc toate lucrurile astea pentru mai bine societății.

Nu regret absolut deloc că am intrat în politică. Nu văd nicio contradicție între profesiunea pe care am exercitat-o până în decembrie 2020, aceea de jurnalist și noua carieră politică. De ce nu văd o contradicție? Pentru că este o continuitate de gândire și este o continuitate de acțiune, doar că altele sunt mijloacele.

A consemnat Viorel COSMA

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *