Foto. Ziua comunei Negrești – teatru, muzică, dans, antren

Duminică, 22 august, întreaga suflare a comunei s-a adunat pe mini-stadion pentru a sărbători prima ediție a Zilei comunei Negrești, organizată de Primăria și Consiliul Local Negrești. Întreaga manifestare a demonstrat că, atunci când există implicare, chibzuință și bună înțelegere poți face lucruri frumoase care să aducă bucurie și clipe de relaxare unei comunități cu bani puțini, din bugetul primăriei și cu sprijinul unor sponsori generoși.

Program cultural artistic pentru toate vârstele

Cel mai important lucru a fost faptul că o bună parte a celor 1700 de locuitori au fost prezenți și s-au bucurat de programul cultural artistic – teatru, muzică de calitate, dans și antren – de bucatele alese și de atmosfera de sărbătoare. Primarul Neculai Nastasia, împreună cu viceprimarul Rodica Cozma au deschis festivitățile cu un cuvânt de bun venit. Alături de ei au fost, pe parcursul desfășurării programului, senatorul Laurențiu Leoreanu, consilierul județean Laurențiu Dulamă, veteranul consilierilor locali, Neculai Humă, alți consilieri și oameni de afaceri locali.

„Este o primă ediție a Zilelor comunei Negrești, în organizarea Primăriei și Consiliului Local. Am pregătit un program cultural artistic care sperăm să fie pe placul tuturor. Bineînțeles, începem cu o slujbă de binecuvântare oficiată de cinci preoți, trei din parohia noastră, unul care a fost la noi și un preot de la parohia Poiana.

Nici la ceas de sărbătoare nu pot să nu mă gândesc la problemele pe care le avem, populația îmbătrânită, tinerii care au plecat marea lor majoritate în străinătate, care nu mai au speranța de a găsi un loc de muncă, de a se stabili în comunitatea noastră. Am pregătit pentru seniorii noștri o festivitate în cadrul căreia îi vom premia pe cei care au ajuns la frumoasa vârstă de 90 de ani și peste, vom oferi câte o atenție și cuplurilor care își sărbătoresc nunta de aur, cu peste 50 de ani de căsătorie. Sunt bucuros că avem tineri care se căsătoresc, am avut trei cununii civile în acest sfârșit de săptămână și am mai avut alte patru de la începutul mandatului meu. Sperăm să avem parte de cât mai multe astfel de evenimente fericite și să avem cât mai multe nașteri în anii ce urmează.

De asemenea, astăzi, vom premia și elevii de nota zece din comuna noastră, ne mândrim cu ei, dar și pe cei mai talentați copii care merită și ei felicitările noastre”, ne-a declarat primarul Neculai Nastasia.

Unul dintre veteranii Consiliului local Negrești și unul dintre organizatori, liberalul Neculai Humă, a ținut să-i felicite pe localnici, de ziua lor: „Această mare sărbătoare a comunei noastre, într-o primă ediție, a fost organizată cu fonduri puține, dar cu suflete mari. Am avut alături și câțiva sponsori, cărora le mulțumim pentru generozitate. Ne-am dorit să adunăm populația comunei, după acea perioadă de pandemie care ne-a ținut pe toți izolați unii de alții, într-o zi de vară, la socializare, la momente de bucurie. Avem nevoie și de astfel de momente, să ne adunăm cu toții, să fim împreună cu familia, cu prietenii, cu vecinii și să ne bucurăm de muzică de calitate, de un pahar de vorbe cum se spune. Urez la mulți ani, cu sănătate și cât mai multe bucurii tuturor locuitorilor comunei și Dumnezeu să binecuvânteze ținutul Negrești-ului!”.

Programul artistic a început cu un spectacol de teatru interactiv dedicat copiilor, „Dănilă Prepeleac” în regia lui Gheorghe Hibovschi, pus în scenă de teatrul ”Tαndem”, adică soții Maria și Gheorghe Hibovschi. Copiii s-au bucurat să poată deveni personaje de poveste, urși, drăcușori, chiuitori, au râs și s-au bucurat. După spectacol, au fost entuziasmați să primească picturi pe față și cântece pentru copii, făcând coadă la Clopoțica, cea care s-a ocupat de “face painting” pentru ei.

Musafiri la Ziua Comunei

Primarul comunei Bodești, Marinel Barna, a fost primul oaspete care s-a alăturat sărbătorii: „Bine v-am găsit! Țin să-i mulțumesc domnului primar pentru invitație, să vă urez o sărbătoare binecuvântată, cu multe bucurii! La mulți ani, sănătate și toate cele bune”.

Senatorul de Neamț, Laurențiu Leoreanu, a făcut și el urări sărbătoriților: „Am ținut în mod deosebit să fiu astăzi alături de dumneavoastră, să vă fac o urare și să vă aduc un gând de bine! Să vă bucurați de această sărbătoare a satului. Aceste sărbători îi aduc aproape pe fiii și pe fiicele satului, este momentul de a ne revedea, de a discuta, de a ne împărtăși experiențe. Așa cum sunt marile sărbători creștine, Paștele, Crăciunul, așa este și sărbătoarea satului, oamenii se întâlnesc, povestesc. Iată așa este și această organizare de aici pentru care țin să-i felicit pe domnul primar, pe doamna viceprimar, oameni de ispravă, care nu au lăsat să treacă această zi nemarcată. Vreau să vă asigur de tot gândul meu cel bun și vă transmit urările de bine, să vă bucurați! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe negreșteni, pe toți cei care astăzi vă sunt aproape, să fiți o familie unită și puternică! Aici este tradiția, în biserică, în familia tradițională și în forța noastră de a ne respecta părinții, de a ne respecta bunicii, a ne respecta familia, a respecta religia noastră creștină! Dacă aceste lucruri le avem în suflet, Dumnezeu este cu noi și mergem mai departe, în viață! Sănătate, Doamne ajută, bucurie și distracție frumoasă, dragii mei!”.  

Respect pentru vârstnici

40 de cupluri care sărbătoresc nunta de aur în acest an au primit câte o diplomă și o icoană din partea organizatorilor: Neculai și Paraschiva Crețu, Vasile și Elena Badaric, Radu Gheorghe și Maria Loghin, Ioan și Maria Dârloman, Vasile și Antoaneta Humă, Constantin și Elena Filip, Vasile și Maria Stoleru, Mihai și Elena Mâță, Mihai și Maria Ilie, Ioan și Ana Ancuța, Ioan și Elisabeta Rusu, Ion și Varsavia Ungureanu, Mihai și Maria Ciobănița, Dumitru și Valeria Diaconu,Vasile și Victoria Tapalagă, Vasile și Ana Roibu, Mihai și Elena Bulai, Ion și Ana Balan, Ioan și Maria Roibu, Ion și Florica Muraru, Ioan și Neonela Herghea, Neculai și Ana Radu, Vasile și Elena Rusu, Vasile și Maria Caba, Vasile și Elena Humă, Vasile și Elena Ignat, Gheorghe și Maria Lungu, Gheorghe și Maria Vlad, Vasile și Maria Onu, Gheorghe și Elena Dodici, Gheorghe și Niculina Dîrloman, Neculai și Melitina Muraru, Neculai și Aneta Cepreaga, Vasile și Ana Moga, Mihai și Angela Irimia, Vasile și Constanța Humă, Toader și Ana Răstășanu.

De aceeași binecuvenită atenție s-au bucurat și cetățenii comunei care au împlinit venerabila vârstă de 90 de ani, 11 la număr, cei mai mulți dintre ei fiind reprezentați de membri ai familiei sau de vecini: Ecaterina Murariu, Margareta Muraru, Neculai Crețu, Maria Grosu, Ana Iacob, Gheorghe Lungu, Varsavia Mihalache, Ion Neacșa, Maria Tapalagă, Mihai Rusu și Ioana Mâță.

Cetățeni de onoare

Soprana Anda Louise Bogza, născută la Piatra Neamț, care a copilărit în Negrești, una dintre cele mai apreciate voci lirice românești la nivel internațional și aplaudată pe marile scene din Milano, Paris, Viena, Berlin, Praga, a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Negrești.

Extrem de emoționată, soprana a mulțumit pentru aprecierea arătată și-a povestit cea mai emoționantă amintire a ei, cum s-a rătăcit prin pădurea din Negrești și a fost salvată de o localnică. Ea a urcat apoi pe scenă și a încântat asistența cu câteva arii celebre.

Titlul de cetățean de onoare, post mortem, i-a fost acordat lui Constantin Humă, pentru implicarea în viața comunității și pentru sprijinul acordat în dezvoltarea socio-economică a comunei Negreștii.

Vali Crăciunescu de la “Cooperativa 9” și Gheorghe Gheorghiu au încheiat o seară de neuitat

Programul artistic a continuat cu un purpuriu de muzică și dansuri populare, în interpretarea solistei Elena Raluca Lazăr, absolventă a Academiei de Teatru și Film din Roma, Italia și cu Ansamblul Floricică de la Munte, împreună cu soliștii Laurențiu Marian și Paula Andrei.

Trupa ”Cooperativa 9„ a fost primită cu ropote de aplauze, mai ales de cei tineri. Vali Crăciunescu, cunoscutul acordeonist, fostul membru al Spitalului de Urgență, a fost recunoscut și primit cu mare entuziasm de public.

Seara s-a încheiat, romantic, cu îndrăgitul cantautor Gheorghe Gheorghiu, care le-a reamintit negreștenilor că “Unde dragoste nu e, nimic nu e!”.

Proiecte ale Primăriei Negrești pentru creșterea nivelului de trai cu foto primar și viceprimar

Primarul Neculai Nastasia nu este mulțumit de ritmul în care se derulează proiectele aflate în derulare, lipsa banilor își spune cuvântul din acest punct de vedere, dar și alte greutăți pe care le întâmpină din partea unora dintre firmele implicate. Achiziționarea unei camionete de până în 25.000 de euro, prin GAL, se află pe lista de proiecte ce urmează să fie finalizate până la finele acestui an, necesară pentru diferite lucrări în comună.

„Am finalizat iluminatul cu leduri, prin AFM, proiect de 500.000 de lei, cu o participațiune de 90.000 de lei din bugetul local. Am turnat beton pe toate ulițele și mai avem câteva lucruri de remediat pentru a le putea recepționa. Avem depus un proiect pe lista de așteptare la CNI pentru construirea unui sediu nou de primărie, vizavi de acest teren de sport, unde a fost primăria veche a comunei, pentru că noi funcționăm în acest moment într-un vechi cămin cultural în care plouă și care necesită reparații capitale. Vrem să-l reabilităm și pe acesta și să-i redăm vechea lui funcționalitate, așteptăm aprobarea și pentru acest proiect. La alimentarea cu apă suntem pe finalizare, mai avem de electrificat stația de epurare și cea de alimentare cu apă și să obținem autorizațiile necesare pentru această stație de epurare, avem și lucrări la canalizare în paralel. S-au făcut câteva teste, constructorul așteaptă să vadă, după electrificarea stației de epurare, dacă pornesc toate motoarele, toate pompele, pentru că instalația stagnează încă din 2017, cu niște pompe care au stat în apă, mai trebuie decolmatate, deblocate, puse în funcțiune. Este o prioritate, am investit 2 milioane și jumătate de euro în această instalație, în alimentarea cu apă și trebuie dată în folosință, mai ales că licitația a început încă din 2015. Instal București a lucrat aici, pe final încearcă să subcontracteze lucrările”, a precizat primarul Neculai Nastasia.

Pentru alimentarea de gaz există discuții și promisiuni, în special cu Primăria Gârcina, care este în stadiu avansat cu lucrările, conducta de gaz a acestora traversează pădurea din apropiere și va ajunge în zona  Almaș-Dobreni, de unde și comuna Negrești ar putea să se racordeze pentru a aduce gazul în gospodăriile populației. În proiectele de viitor, pentru perioada 2022-2025, este planificat un program mai complex prin care se va realiza această alimentare cu gaz, extinderea rețelei de apă și canalizare și unele drumuri comunale, drumuri forestiere și agricole.

Pentru podurile și podețele distruse de furtunile și viiturile din ultima perioadă se vor primi fonduri de la guvern pentru reabilitare.

Școala cu clasele I-VIII din Negrești este dotată cu tot ceea ce au nevoie cei 170 de elevi de aici, încălzirea se face prin două centrale termice. În perioada de pandemie copiii au beneficiat de tablete primite de la Inspectoratul Școlar și de la un sponsor, astfel încât cursurile online s-au desfășurat în bune condiții. Primăria a schimbat, în timpul vacanței, parchetul din două săli de clasă, conducerea școlii reușind să se ocupe de podeaua celei de-a treia care avea nevoie de astfel de reparații, muncitorii primăriei ocupându-se de aceste lucrări.

Microbuzul școlar care aduce copiii din satul Poiana la școală este învechit, primarul urmând să facă demersurile necesare, prin Inspectoratul Școlar, pentru a primi unul nou.

Din punct de vedere economic, comuna se bazează doar pe câteva ferme, o firmă de transport care are un punct de lucru în comună, un producător de mobilă, cel mai mare contribuitor la bugetul local fiind firma Lucris Serv, care ajută comunitatea și cu sponsorizări ori de câte ori este nevoie.

Primăria oferă localnicilor spre închiriere un buldoexcavator pentru diferite lucrări și coase electrice cu personal pentru întreținerea spațiilor verzi.

Doar 25 de persoane beneficiază de ajutorul social, dar primăria oferă sprijin pentru înmormântări și pentru incendii, un ajutor de aproximativ 3.000 de lei din bugetul local, prin hotărâre de consiliu local.

Primarul a rezolvat în primul rând problema curățeniei în comună, gunoiul se colectează selectiv, iar pentru peturi și alte deșeuri, Neculai Nastasia a mers și cu mașina personală, a organizat activități de colectare a acestora, cu voluntari, astfel încât comuna este păstrată în curățenie.

Viceprimarul Rodica Cozma este sufletul administrației locale, ea fiind foarte implicată pe rezolvarea problemelor sociale ale comunității și reînvierea tradițiilor și obiceiurilor vechi din Negrești.

„Țelul meu în acest mandat este să adun oamenii, să îi ajut, să-i ascult. Vreau să schimb mentalitatea aceasta care i-a făcut pe oameni să se izoleze. Eu iubesc foarte mult satul și oamenii, sunt un bun comunicator și sper să ajung la sufletul lor. Vreau să aduc un asistent social, să înființăm o farmacie cu prețuri bune în comună, să facem o sală de festivități pentru diferite activități culturale. Vreau să facem un ansamblu în comună, să reînviem vechile tradiții populare. Nu mai avem meșteri, nu mai avem tradiția de odinioară, când la fiecare câteva case aveam un atelier, aveam lingurari în Poiana, nu mai lucrează nimeni, aveam tot felul de artizani, aveam mici făbricuțe. Mi-am propus să înființez o asociație a tinerilor femei care să se ocupe de problemele sociale ale comunității. Vreau să facem un site pentru promovarea turistică a comunei Negrești și să facem un parteneriat public –privat pentru o cât mai bună promovare. Cred în oamenii din Negrești foarte mult, în hărnicia lor, în dăruirea lor și sper ca, până la finalul mandatului să fim din nou o comunitate unită cum eram odată”, ne-a declarat viceprimarul Rodica Cozma.

Angela Croitoru

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 503, săptămâna 26 august – 1 septembrie.