Epidemia de extremism și tribalismul politic

O problemă a mediului politic este că toți se acuză unii pe ceilalți de a fi „extremiști”. Critici Uniunea Europeană, ești extremist, de natură ultranaționalistă; vrei egalitate pentru toată lumea, susții drepturile LGBT ești neo-marxist plătit de Soroș sau cine mai e sperietoarea de azi. Nu vrei să accepți refugiați, ești rasist, dacă pui la îndoială învățătura biblica, spui că statul trebuie să fie separat de biserică, ești ateu și, din nou, comunist neomarxist. Dacă aperi corporațiile multinaționale, ești trădător de țară, dacă susții că micile afaceri românești trebuie să aibă prioritate, ești izolaționist și retrograd.

Radicalizarea politicii din ultimii ani se vede foarte clar, nu provenind din România ci din afară, de la “marile democrații occidentale”. În America democrații și republicanii nu se mai pot înțelege aproape deloc, mai puțin în a acorda privilegii marilor corporații, că asta trece peste orice ideologie. Donald Trump reprezintă în continuare apogeul acestei mentalități tribale la americani. Dacă Trump, când era președinte, făcea ceva, din perspectiva conservatorilor republicani, trebuia să fie bine, indiferent de ar fi fost și, obligatoriu, din perspectiva democraților liberali trebuia să fie rău. Nici nu conta despre ce era vorba, tribul știa că ei au dreptate și ceilalți greșesc. Aceasta este și natura triburilor: noi vs. ei.

De aceea se și promovează această formă de “a face politică” pentru că nu trebuie să explici de ce tu ești bun, trebuie doar să arăți că celălalt e rău. Și odată ce o persoană se identifică total cu eticheta pusă, liberal sau conservator este parte din trib, deci ceilalți nu au cum să aibă dreptate. Un singur exemplu: retragerea trupelor militare din Afganistan. Operațiunea a fost gândită de administrația Trump și, la vremea respectivă, lăudată de conservatori care “vroiau să aducă trupele acasă și să termine cu războaiele astea continue” în timp democrații spuneau că sunt abandonați aliații afgani și se lasă țara pradă extremiștilor. S-a schimbat administrația, Biden a implementat retragerea: catastrofală, în viziunea conservatorilor, necesară în viziunea liberalilor. Liderii decid și după aceea membrii de rând trebuie să găsească justificarea, și o fac de fiecare dată, chiar dacă e cam trasă de păr. Situația obiectivă este nuanțată, dar când vine vorba despre triburi, nu este loc de nuanțe, doar bine și rău, alb și negru. Și nu e doar România. În Franța avem Macron vs. Le Pen, în Marea Britanie erau Nigel Farage și Boris Johnson vs. Jeremy Corbin, în Italia este Salvini vs. cine va candida împotriva lui. Diferă numele, dar politicile în sine sunt aceleași. Conservatori și liberali, fiecare țipând despre ceilalți că sunt extremiști și răi.

Triburile din România

Aceeași diferențiere, care la nivel declarativ este “ideologică”, o vedem și în România, care este considerată în continuare una dintre cele mai conservatoare state din Uniunea Europeană. Componența triburilor, la prima vedere este clară: PSD sunt conservatorii și PNL sunt liberalii. Dar nu erau îndeajuns și atunci au mai apărut două partide: AUR pentru conservatori, USR PLUS pentru liberali. Sau în traducere tribală: AUR pentru legionari și USR PLUS pentru neomarxiști. Chiar și în PNL acum există o luptă politică: Ludovic Orban, care spune că susține o variantă mai conservatoare a liberalismului, cu protejarea culturii și tradițiilor românești în contextul apartenenței la UE și Florin Cîțu care… nu prea vorbește despre doctrină, el este în “echipa câștigătoare”, deci nu mai trebuie să explice nimic.

Cu toate astea România, țara tuturor posibilităților, arată că, atunci când vine vorba despre putere, adevărata putere, ideologia de trib poate fi dată deoparte. Exemplu: USR PLUS (“neomarxiștii”) fac alianță cu AUR (“legionarii”) să-i dea jos de la putere pe liberali (să spunem moderați, prin comparație). Cu toate acestea, replicile tribale nu se opresc, nici măcar între aliații temporar. George Simion, co-președinte AUR declara “Dăm afară acești neomarxiști! Ei sunt cu Satana, noi cu Biserica”. Asta cât timp lucrează cu “neomarxiștii” pentru atingerea scopului. Deci, presupunând că el chiar crede ce spune, avem în sfârșit un exemplu în care un politician, la propriu, s-a făcut frate cu dracul ca să treacă puntea.

Se spune că politica este arta compromisului și democrația trebuie să se bazeze pe compromis pentru că în sisteme pluripartidiste a avea singur majoritatea este rar. Dar în momentul în care îți tratezi opoziția ca pe “dușmanul suprem, nu al meu ci al poporului” despre ce compromis poate fi vorba? Dacă rivalii politici “sunt cu Satana” ce poți să discuți? La orice nivel, USR PLUS n-ar putea lucra cu “fasciști” și “legionari”.

Interesant este că ambele partide au sub 20% în Parlament deci, dacă nu lucrează cu nimeni, mai exact ce fac? Își afirmă puritatea politică, țipă tare, se mai și bat și înjură pe holuri și în sală de plen, dar cam atât. USR PLUS este “la putere” de mai bine de un an, unde sunt politicile lor ultra liberale, poate chiar dorite de unii din cei care i-au votat? Nu sub forma unor declarații scandaloase, ci așa cum ar conta, ca proiecte de lege? Dar acesta este avantajul tribalismului: e mai important să împiedici răul pe care l-ar face celălalt decât să faci tu ceva. Deci a nu face nimic, sau a distruge ce a făcut “inamicul” ajunge să fie un lucru pozitiv.

Diferențe ideologice au existat în politica românească întotdeauna, cea mai cunoscută în epoca mai apropiată istoric fiind “prin noi înșine” a liberalilor vs “politica porților deschise” a țărăniștilor. Disputele erau aprinse, se putea ajunge chiar și la violență fizică, dar politicienii de atunci aveau ceva în comun: credeau ce susțineau și, când ajungeau la putere, încercau să implementeze măsurile despre care vorbeau. Interesant este că, în zilele noastre, odată ajunși la putere, indiferent dacă sunt conservatori sau liberali toți par a cădea de acord că “ceilalți au fost mai răi” și că marile proiecte de infrastructură (autostrăzi, de exemplu), cele care ar ajuta pe toată lumea, trebuie să mai aștepte. Sunt alte urgențe acum… și tribul întotdeauna găsește o justificare.

Vlad BĂLĂNESCU

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 506, săptămâna 16 – 22 septembrie.

Parteneri