Tradiții de Ziua Crucii

Calendarul popular consemnează data de 14 septembrie și sub alte denumiri cum ar fi Cârstovul Viilor sau Ziua Șarpelui. Cârstovul viilor este cunoscuta mai ales în zonele deluroase și în zonele viticole. Ziua marchează începutul culegerii viilor. Denumirea de Ziua Șarpelui este cunoscută cam prin toate satele românești. Se credea că șerpii încep să se retragă în ascunzișurile subterane, hibernând până în primăvară. Tradiția ne amintește că șerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulți la un loc și produc o mărgică numită „piatra nestemată”, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.

Înălțarea Sfintei Cruci este prăznuită pe 14 septembrie. Este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. În aceasta zi creștinii sărbătoresc două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335 d.H. Al doilea eveniment se referă la Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629 și depunerea cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sărbători creștine închinate Sfintei Cruci

În calendarul creștin-ortodox există și alte zile închinate Sfintei Cruci. Pe 1 august este sărbătoarea „Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei și de viață făcătoarei Cruci”. Acest praznic amintește de eliberarea grecilor din robia saracinilor cu ajutorul Sfintei Cruci. Pe data de 7 mai este consemnată sărbătoarea „Arătarea semnului Sfintei Cruci Împăratului Constantin”. Această zi amintește creștinilor de miracolul care l-a convins pe împăratul Constantin să însemneze steagurile, coifurile și scuturile soldaților cu Sfânta Cruce. După ce a făcut aceasta, împăratul Constantin a învins într-o bătălie fără mari sorți de izbândă. O altă zi este Duminica a treia din Postul Paștilor. Mai sunt două duminici speciale, notate în calendar, purtând denumirile de „Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci” și Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci. Miercurea și vinerea sunt consacrate cinstirii Sfintei Cruci.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Cruce

În calendarul popular și în cel creștin-ortodox Ziua Înălțării Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este sacralizată de creștini și prin post negru. Cine nu poate, postește normal, în amintirea patimilor pe care le-a îndurat Mântuitorul Lumii pentru iertarea păcatelor noastre. În această zi nu se mănâncă fructe și legume care amintesc de forma crucii (usturoi, nuci, pepeni). Femeile duc la biserică flori și mănunchiuri de rămurele înfrunzite. Se crede că aceste flori și plante după ce sunt sfințite în această zi devin vindecătoare. Prunele sfințite, uscate sau fierte, sunt folosite împotriva durerilor de cap, iar puse în apa pregătită pentru spălarea pe cap, feresc de vorbe rele. Prin unele sate se dă de pomană primul must. Se spunea că dacă tună în această zi, toamna va fi lungă.

Obiceiuri de Cârstovul Viilor

În multe din zonele României, la 14 septembrie, de Ziua Înălțării Sfintei Cruci, începe culesul viilor. Țăranii de altădată inaugurau ziua printr-un ritual de purificare, care avea funcția de a ține la distanță toate acele forțe malefice care puteau pune în pericol noua recoltă de struguri, dar și sănătatea viticultorilor. Astfel, înainte de a pleca la vie, se stropeau căruțele și toate uneltele pentru cules cu apă neîncepută, adică cu prima apă scoasă din fântână în dimineața acestei zile. Când ajungeau la vie, alaiul viticultorilor și al membrilor de familie era însoțit de muzicanți. Aici erau culeși mai întâi cei mai viguroși și mai frumoși ciorchini de struguri, care erau oferiți de pomană pentru morți. Prin acest gest, se credea că recolta va fi protejată de frigul excesiv, de ploi abundente. Sărbătoarea se încheia cu o mare petrecere.

Obiceiuri de Ziua Șerpilor

Oamenii de altădată credeau că la 14 septembrie șerpii și alte târâtoare se ascund în pământ până la primăvară. Un om poate scăpa de spaimă, dacă își amintește repede în ce zi a săptămânii a fost sărbătorită în anul precedent Ziua Crucii. În această zi se practica un ritual de către anumite persoane. Se omora un șarpe căruia i se punea în gură o sămânță sau un cățel de usturoi. Șarpele era îngropat sub pragul ușii, unde usturoiul încolțește. Frunzele acelui usturoi dacă erau puse la pălărie de către un bărbat, acesta putea vedea din turnul bisericii strigoii amestecați printre oamenii care vin la biserică. La Ziua Crucii se închide pământul pentru insecte și reptile și „vorbesc florile, arătându-și părerea lor de rău că se usucă”. Se credea că acele plante care încă își mai păstrează viața sunt socotite a fi necurate sau menite altor scopuri decât nevoilor și desfătărilor omenești, de pildă ar fi bune doar pentru hrana morților și altor viețuitoare.

Superstiții de Șarpele casei

De Ziua crucii se serba în popor și „Şarpele casei”. Acesta era considerat un animal care aduce spor și noroc în gospodărie, diferit de restul șerpilor care sunt dăunători. Se spunea că, dacă șarpele casei bate cu coada în perete, ticăind ca un ceas, aceasta înseamnă că veghează familia, aduce noroc, belşug, îndepărtează vrăjile şi farmecele. Ţăranii credeau că șarpele casei stă sub prag. Şi mai ştiau că, dacă îl omoară, moare cineva din familie, iar dacă îl nesocotesc şi pleacă, rămâne casa pustie. Încă mai există case bătrânești în care şarpele casei apare sculptat pe stâlpii pridvorului ori gravat pe tocul uşii. Uneori, simbolul șarpelui apărea și pe crucea stăpânului casei, pentru a-i călăuzi sufletul spre lumea de dincolo.

Filonul luptătorilor români din Carpați

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș

Pe data de 15 septembrie este praznicul Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. Sf. Iosif cel Nou, de la Partoș s-a născut în 1568 și a murit în 1656, la Mănăstirea Partoș. A fost mitropolit al Banatului și este considerat sfântul patron al pompierilor din România. La vârsta de 15 ani a intrat la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, iar după cinci ani a plecat la muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator, unde a fost călugărit cu numele de Iosif. După o vreme s-a retras în sihăstrie. Tradiția locului amintește că Iosif a practicat cu atâta ardoare virtuțile creștinești că a primit răsplată de la Sfânta Treime Darul săvârșirii de minuni prin vindecarea bolilor și Darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite, care se lucrează cu mintea în inimă. Sf. Iosif cel Nou vindeca bolnavii prin punerea mâinilor pe capul lor, precum sfinţii apostoli. La vârsta senectuții s-a retras lângă Mănăstirea Vatopedu, însă a fost chemat de românii din Banat să le fie mitropolit. În anul 1650 a fost hirotonit mitropolit al Banatului. A păstorit credincioșii din Banat timp de 3 ani. Sf. Iosif cel Nou a săvârșit mai multe miracole, printre care și stingerea unui incendiu ce cuprinsese o parte a Timișoarei. Însoțit de un sobor de preoți, Sf. Iosif cel Nou a ieșit din biserică cu Sfintele Taine și rugându-se cu lacrimi. Imediat s-a pornit o ploaie puternică care a stins focul. Acesta este miracolul care l-a consacrat ca patron spiritual al pompierilor. Ca Mitropolit, s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mângâind şi propovăduind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului. Sf. Ioan cel Nou de la Partoș s-a împotrivit oricăror încercări de înstrăinare de neam, de limbă şi de credință a bisericii creștin-ortodoxe. S-a îngrijit de pregătirea preoților, a diaconilor în credința creștină strămoșească. La sfârșitul verii lui 1656 sufletul său a urcat la Domnul. Avea 85 ani. Tradiția spune că în momentul adormirii sale clopotele mănăstirii au început să bată fără să le tragă cineva. Trupul mitropolitului a fost așezat într-un mormânt zidit în naosul bisericii mănăstirești, în dreptul ușii de intrare.

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 505, săptămâna 9-15 septembrie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *