Carevasăzică începem toamna în republica noastră semiprezidențială cu un buluc de așteptări deloc vesele. Pe de-o parte ni se pune de-un val patru, mai mascat ca primele trei, covidele majoritar al momentului fiind al naibii de versatil când vine vorba de buzunarele nesătule ale celor ce-l controlează. Mai suntem pândiți de un șirag de scumpiri așa de bine ticluite, încât nici prezumtivul ministru al finanțelor naționale nu mai știe care-i salariul minim la noi, fapt oarecum la modă că nici premierul nu știe prețul pâinii, el nefiind consumator. Deocamdată. Adăugăm gazul și curentul ce tind a se cumpăra în rate și nimeni nu zice nimic. E vacanță! Lumea petrece. În Vamă, la Prislop, pe dealuri și câmpii sfârâie grătarele. E un mișto general pe care se grefează numai bine aroganțele lui Cîțu în vreme ce prezidentul bine făcut dă cu oiștea pe unde mai poate, în lipsa verbelor de acțiune din vocabularul consilierilor, care nu rup gura târgului nici în viața civilă.
Pe fondul unei amețeli naționale, de se cracănă rușii pe ei de râs unde am ajuns, apare în planul apropiat un sondaj făcut pe un eșantion de 900 subiecți care au fost sunați și chestionați, marja de eroare fiind de circa aproximativ în jurul lui 3,2%. Ce spun rezultatele primare? Nimic nou. Cel ce o dat banii pentru asta, precis n-avea ce face cu ei, rezultatele fiind în continuarea unor măsurători precedente. Partidoiul – sus spre borna 35, liberalilor le cam cad nădragii înspre sub 20, numai că au noroc de Barna (eheee, dacă era președinte…!) ce duce barca salvării României la același procent cu fostul partid al madamei Șoșoacă. UDMR-iștii n-au cum să crescă peste 5 procente și-o dungă, în vreme ce partidul marinarului se apropie de rada Parlamentului cu efortul sporit al vâslașilor anonimi în așteptarea indicațiilor firoscoase de la domnu` comandant (să trăiț`!). Restul? Nu conteză, dar au promis sincer lui domnu Ciolacu că „pune ei” umărul vânjos pentru îndepărtarea Cîțului și regăsirea liniei de plutire, pe care, nu știm cum naiba, o pierd imediat după ce beau șampania victoriei.
Pe scurt, nu se întrevăd preocupări serioase în ceea ce ne privește, nici moțiunea de după vacanță și nici ștourile ieftine de Dorobanți nu ne dau garanțiile unei evoluții ascendente. Suntem amețiți cu creșteri economice în vreme ce prin buzunare zburdă promisiuni, fapt ce-mi aduce aminte de un distins prieten, antreprenor, care mai mereu spunea: …teoretic sunt un ins bogat, practic n-am nici o lețcaie, evocând cu succes starea maro dintre izmană și pantaloni. Sigur că da, s-au ieftinit biletele de avion, că nu prea mai au ce transporta, prețurile la oțel, materiale de construcții și lemne având grijă să ne mențină tereștri, fără mari speranțe pentru cei ce mai fredonează încă „I believe i can fly”. Rămânem ancorați în asfaltul autostrăzilor aflate decenii de-a rândul în faza studiilor de fezabilitate, de altfel bine gândită, ca să fie de folos și-n campania electorală pentru 2024, când vom visa cu ochi deschiși și cearcăne până la brâu la trasee simulate, nu pe hârtie, ci tridimensional, însoțite de mesajul: …uitați, cam așa o să fie, pe aici veți trece dumneavoastră să beți o cafea la Viena. A? Adică încă o probă a jetului cu boltă din rărunchii formulei hibride din fruntea nației, în vreme ce opoziția doarme în ciubote ca un răcan doborât de lenea mantalei și așa prea lungă.
GD PĂTRĂUCEAN
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 504, săptămâna 2 – 8 septembrie.