Fără precedent! S-au suspendat investigațiile RMN la Spitalul Județean Neamț

Printr-o decizie nemaiîntâlnită, conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț a decis să pună punct activității laboratorului RMN. Personalul care asigura investigațiile RMN în programul orar 7-13 a fost transferat la computer tomograf. Motivele ar fi o scădere a numărului de pacienți cu trimitere pentru RMN, probleme în asigurarea personalului necesat la CT (după ce o parte a cadrelor medicale s-au infectat) și numărul mare de pacienți trimiși la investigații CT. Aceste argumente, invocate de dr. Elena Saviuc, șefa Laboratorului Radiologie, în susținerea „suspendării temporare a activității la punctul de lucru RMN”, adică „pe o perioadă nedefinită, în funcție de evoluția pandemiei”, au fost asumate atât de directorul medical, cât și de managerul spitalului.

Să notăm că închiderea RMN-ului, din 18 octombrie, este printre primele decizii ale noului director medical, dr. Ștefan Gheorghincă, care în aceeși zi a preluat atribuțiile funcției de la predecesoarea sa. Întrucât nu am primit niciun răspuns de la noul director medical, l-am întrebat pe managerul Alexandru Filimon dacă nici medicii din secțiile cu pacienți negativi COVID – precum Chirurgia, Neurologia – nu mai solicită investigații RMN. „Nu sunt solicitări din Chirurgie sau Neurologie. Ne-am uitat pe statistici și erau una maxim două solicitări de RMN pe zi. Acum, marea majoritate a investigațiilor care se fac în spital sunt CT-urile pulmonare, fiindcă sunt foarte mulți pacienți cu covid. RMN-ul nefiind o investigație urgentă, dacă sunt pacienți care au nevoie, se poate face dimineața, cu programare peste o zi-două. Nu s-a închis laboratorul, aparatul RMN funcționează, totul este în regulă”, a declarat managerul spitalului.

Cât privește situația personalului de la Radiologie infectat, atât Alexandru Filimon cât și dr. Cătălin Herghelegiu, epidemiologul oficial al spitalului, au susținut că nu au astfel de informații.

Aparatul RMN a fost achiziționat prin finanțare asigurată de Ministerul Sănătății în anul 2018. Acest echipament rezolva dependența anterioară de serviciile asigurate de un furnizor privat. De asemenea, aducea fonduri suplimentare spitalului și permitea medicilor diagnostice de acuratețe (amănunte aici și aici).

Spitalul județean are internați peste 400 de bolnavi cu COVID și în jur de alți 160 de pacienți negativi, cu afecțiuni grave, eforturile cadrelor medicale concentrându-se pe îngrijirea pacienților seropozitivi.

C.I.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *