Fitness-ul nemțean, dus la nivel european

Alex Andrei Vornicu are 32 de ani și este unul dintre cei mai căutați antrenori personali și instructori de fitness din Piatra-Neamț. El își desfășoară activitatea în cadrul sălii Q Fitt și este totodată sportiv de perfomanță, legitimat în cadrul clubului C.S. STEELMAN Târgu Neamț. Datorită rezultatelor sale a devenit cunoscut atât la nivel național, dar mai ales la nivel internațional, fiind apreciat de personalități cu renume din lumea fitness-ului. Pregătirea sa în domeniul sportului nu este deloc de neglijat, după cum ne spune chiar el: „Mă aflu în domeniul sportului încă de pe băncile școlii. În primă fază, am început ca practicant de fotbal pe când aveam vârsta de 9 ani, ulterior am urmat Liceul cu Program Sportiv, după care Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, culminând cu masterul la aceeași facultate, specializarea Fitness și Estetică Corporală. Pe lângă toate acestea, am urmat diverse cursuri de nutriție și ramuri ale fitness-ului, precum și TRX-ul, unde am participat la nu mai puțin de 4 acreditări și 2 summit-uri, adică congrese între antrenori certificați”, susține Alex.

Antrenamentele și alimentația unui sportiv de performanță

Ca sportiv de performanță, Alex muncește foarte mult pentru a ajunge la o formă fizică excelentă și, totodată, pentru a o menține. Cu experiența acumulată de-a lungul anilor în sală, el a ajuns la stadiul în care își cunoaște corpul foarte bine și știe exact rețeta obținerii unei imagini de succes: „Antrenamentele mele ca și profesionist, ca sportiv cu participări la concursurile din cadrul Federației Române de Culturism și Fitness, cât și cele internaționale din cadrul International Federation of Bodybuilding and Fitness au început de aproximativ 6-7 ani. Deoarece majoritatea concursurilor sunt programate vara, eu prefer să am pe perioada off-season, adică în perioada în care nu concurez, respectiv în timpul toamnă-iarnă, antrenamente de volum, cu o dietă bogată în carbohidrați, ținând caloriile pozitive sus. Odată cu sosirea primăverii, cobor treptat caloriile; intrând în deficit caloric, automat antrenamentele nu vor mai fi bazate pe volum, ci pe un stil specific deficitului caloric, repetări mai multe și serii de intensitate medie”, mărturisește Alex.

Atunci când vine vorba despre competițiile la care a luat parte, Alex se poate mândri cu un palmares bogat. Susține că, pentru el, începuturile au fost ușor dezamăgitoare în ceea ce privește poziția pe care a reușit să se claseze, fiind totuși conștient că nu putea să aibă pretenții ridicate după o perioadă de doar 2 ani de antrenamente: „Am avut curajul în 2018 să concurez și am participat la două concursuri private, respectiv Semtex Grand Prix şi Pro Nutrition Grand Prix. În 2019, au urmat rezultate foarte bune, o finală cu locul 4 la Mr IFBB ROMANIA desfășurat la Reghin, concurs cu o miză imensă, Pro card și calificare directa la Arnold Classic Europe. După doar o lună, din nou un loc 4, de această dată la Cupa României, urmând un loc 2 la Cupa Federației Române de Fitness si Culturism”, spune Alex.

Având în vedere rezultatele pe care le-a avut anterior, pietreanul s-a hotărât în 2020 să participe la unul dintre cele mai mari concursuri din lume, Wings of Strenght, unde a reușit performanța de a se clasa pe a 4-a poziție. „Mi-a adus o motivație incredibilă. Văzându-i pe cei de acolo mult peste nivelul meu m-a făcut să-mi doresc mai mult. Astfel că, anul acesta, în septembrie, am trăit două zile de foc. În prima zi am urcat la naționalele României, având o abordare lejeră, fără stres, fără un obiectiv măreț. Știind că a doua zi urma concursul european, am preferat să fiu focusat 100%! Cu toate acestea, faptul că eram într-o formă foarte bună m-a ajutat și am reușit să prind finala și un loc 4! A doua zi, la Cupa Europei, am schimbat total abordarea, încărcându-mă atent, calculându-mi pașii către scenă foarte meticulos, fiind atent la cele mai mici detalii! Simțeam că totul decurge fix cum îmi doream, încărcarea era cum trebuie, mușchii plini și rotunzi, definirea perfectă, simetria le fel, moralul foarte sus”, își amintește, cu emoție, Alex.

Experiența din spatele cortinei

Pe lângă aceste aspecte, Alex ne împărtășește câte puțin și din atmosfera din spatele scenei. Emoțiile care îl încearcă sunt constructive și mereu a reușit să se mobilizeze pe ceea ce are de făcut: „Senzațiile sunt de la o extremă la alta, deși ești plin de încredere și te simți stăpân pe situație, ajungi la momentul în care îți cunoști competitorii și mereu ți se pare că unul are ceva ce tu nu ai, ori e mai masiv, ori mai simetric. Mai găsești apoi numele din listă a unor cehi, polonezi, îi cauți pe Instagram și vezi că sunt campioni la concursuri importante. Uitându-te pe liste mai vezi și că ești singurul pe categorie la 1,75 și urci pe scenă alături de cei de 1,80+. Astfel, moralul oscilează, dar mereu este acea doză de adrenalină din spatele scenei, care îți dă putere și încredere maximă! Cu toate acestea, anul acesta am urcat pe scenă având cea mai bună formă. Am dat maximul și am reușit să prind o finală europeană şi un loc 3 în top, la cel mai important concurs de până acum! O experiență de neuitat, trăirile din backstage sunt incomparabile: ți se ridică părul de pe mână de la bass, muzica tare care dă o energia super, concurenții care sunt în priză mereu, unii fac încălzirea, așteptând categoria, alții mai dau un ultim strat de pro-tan (autobronzant), alții aplică uleiul de scenă, privești cum toți au diverse strategii de pompare, încărcări cu chipsuri, sare, biscuiți, rondele cu gem, fiecare după cum își cunoaște corpul! Senzațiile sunt unice, priveam de pe un prosop stând întins pentru a-mi relaxa musculatura cum alții coborau deja de pe scenă cu trofee, medalii. În acel moment îți dau lacrimile și te gândești că ai putea fi tu în locul lor! Rămâne doar să urci pe scenă, să dai maximul și să-ți savurezi propriul moment, munca din spatele pregătirii!”

Fitness-ul, un domeniu costisitor, mai ales atunci când se face performanță

Este bine știut faptul că sportivii sunt nevoiți să investească sume importante în special în perioadele de pregătire pentru concursuri: „Apare o mare problemă când se ajunge la discuția despre investițiile financiare. Dacă vrei să fii în vârf, ai nevoie de suport financiar, de sponsori care să fie lângă tine pe toată perioada pregătirii, cât și în drumul către concurs. Oricum, fiecare își stabilește un plan alimentar în funcție de cum îi merge, nu toți utilizează somonul și sparanghelul pe dietă. Ca sumă, calculul ar fi undeva la 4.000-5.000 de lei pe lună, aici incluzând alimentele, suplimentele de rigoare, pe o perioadă de pregătire care automat va fi undeva la 4-5 luni”.

Pe lângă rezultatele excelente obținute în urma concursurilor la care a luat parte, Alex are performanțe deosebite și ca antrenor personal, iar experiența pe care o capătă în interacțiunea sa cu diverși oameni o folosește mai departe, atât în dezvoltarea pe plan personal, cât și pe plan profesional. „Este simplu, trebuie să-ți faci treaba cât mai bine, să te implici atât fizic, cât și sufletește, să ai rezultate cu clienții cât mai bune, pentru că ăsta este scopul lor, conexiunea dintre mine și client a fost mereu punctul forte, ceea ce pentru mine contează cel mai mult. Prefer să fiu oricum selectiv cu clienții, deoarece de multe ori, cum un client te poate ridica prin rezultate, la fel de bine te poate și coborî. Ca și antrenor, consider în primul rând că trebuie să ai un aspect fizic plăcut, lucrat, prin care să îți poți inspira proprii clienți, corpul unui antrenor este și va fi mereu cartea lui de vizită. Pe lângă toate aceste aspecte, un antrenor personal trebuie să aibă capacitatea de comunicare cu clientul, în așa fel încât să înțelegi și să te faci înțeles, puterea de a motiva este din nou, un factor important”.

Tânărul sportiv a avut susținători de seamă în evoluția sa de până acum. Soția lui, Ioana, care l-a sprijinit atât fizic, cât și moral, colegii de la muncă și clienții săi care l-au încurajat mereu cu telefoane, mesaje și care i-au dat încredere că va obține o clasare foarte bună. Alex este recunoscător și celor care l-au ajutat din punct de vedere financiar: „Mulțumesc celor ce au contribuit și cu sponsorizări de tip financiar, persoane importante din acest oraș, care au înțeles că pe noi, sportivii de performanță, acest lucru ne ajută foarte mult”.

Pe viitor, Alex vrea să obțină cardul PRO și mărirea portofoliului de clienți în mediul online.

Andreea BOGZA

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 508, săptămâna 30 septembrie – 6 octombrie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *