În proiectul de rectificare a bugetului municipiului Piatra Neamț apare și o cerere de suplimentare a fondurilor, care ar putea ridica semne de întrebare dacă nu ar fi deja ceva obișnuit. Este vorba despre bugetul pentru spații verzi din oraș. Un tabel, pe care-l puteți analiza, care ne spune și în ce constau operațiunile pe care ar trebui să le execute societatea care se ocupă de respectiva activitate. Din start să reținem în 45 de zile, între 15 noiembrie si 31 decembrie, cu tot cu zilele libere și sărbătorile de iarnă, ar trebui toaletați 2000 de arbori cu înălțime mai mică de 7 metri, plus 1000 care au peste 7 metri! Ceea ce ar însemna o medie de 67 de arbori pe zi, dacă socotim la 45 de zile. Dacă scădem sărbătorile legale și religioase, ajungem cam la 100 de toaletări zilnic. Mult, puțin, dar dacă așa scrie, sigur cineva va putea demonstra că se și execută respectivele lucrări.

În aceeași perioadă se mai taie 287 de arbori, cu tot cu evacuarea crengilor, transportul lor și tot ce mai presupune respectiva activitate. Să reținem câteva date și tarife: 2000 km pentru transport cu utilitara în oraș, la 4,85 lei/oră. Plus 900 de ore de staționare, la 37,78 lei ora, știut fiind că e mai scump să staționezi decât să circuli încărcat!
Dincolo de orice speculații, înainte de a vota acordarea acestei sume importante de bani, consilierii poate vor pune niște întrebări în ședința de vineri, 26 noiembrie, privind situația din teren și, mai ales, cine sunt cei din Primăria Piatra Neamț care supervizează și acordă cu atâta generozitate suplimentări peste suplimentări la acest capitol bugetar. (V.B.)
Foto: viziteazaneamt.ro
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)





