Pentru a fi mai aproape de tine, am deschis încă un centru de vaccinare la Piatra-Neamț. Acesta a fost amenajat într-una din căsuțele pregătite pentru Târgul de Crăciun la Curtea Domnească și va funcționa în perioada 1-13 decembrie, în intervalul orar 14.00-18.00.
„Dragi pietreni, vă așteptăm să petrecem sărbătorile de iarnă împreună. Dar trebuie să ne asigurăm că respectăm și regulile. De aceea fac un apel și în același timp o provocare: aveți grijă de voi, aveți grijă de ceilalți! Vă invit să vă vaccinați și să petrecem Crăciunul împreună.”, a declarat primarul Andrei Carabelea
Vaccinarea se va face fără programare, doar pe baza cărții de identitate sau a certificatului de naștere, în cazul minorilor. Activitatea se va organiza cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare, oferindu-se condiții optime pentru desfășurarea procesului de vaccinare.
Vor fi disponibile în acest centru serurile Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson și vor putea fi vaccinate persoanele adulte și copiii cu vârste peste 12 ani.
Dacă vrei să știi că toți ai tăi sunt bine și îi poți întâlni în siguranță, vaccinează-te!
Sărbători cu sănătate tuturor!

Mesagerul Bacău Măsuri pentru siguranța elevilor din Bacău: zeci de persoane legitimate și controale la firmele de pază ale școlilor
ZCH Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați
NewsEdge Sănătatea își completează echipele. Sunt mii de posturi deblocate în spitalele publice din România
BusinessEdge Dosarul cu șină revine din cauza hackerilor. MyEterra rămâne offline la trei luni de la atacul cibernetic, iar extrasele se iau doar de la ghișeu





