Arhimandrit Benedict Sauciuc: „Fiecare să-şi urmeze calea pe care o are şi cu demnitate să ne ducem viaţa atât în mănăstire, cât şi în societate”

Interviu cu Arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ

Născut în comuna Copălău, judeţul Botoşani, în ziua de 15 noiembrie 1982 părintele Benedict Sauciuc a intrat ca frate vieţuitor în obştea Mănăstirii Neamţ. Pe data de 31 octombrie 1997, arhimandritul Benedict Sauciuc a fost ales stareţ al Mănăstirii Neamţ. Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, stareţul Benedict a absolvit în anul 2011 şi cursurile de Master, secţia Teologie practică a aceleaşi facultăţi. Iar în 2014, părintele Benedict a obţinut titlul de doctor în teologie din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Personalitatea stareţului Mănăstirii Neamţ este o carte de vizită şi dincolo de graniţele ţării. De aceea, un dialog cu Arhimandrit Benedict Sauciuc este mai mult decât o ocazie de a sta de vorbă cu unul dintre cei mai influenţi oameni ai Bisericii Ortodoxe Române.

– Stareţul de la Mănăstirea Neamţ a fost întotdeauna pentru nemţeni un ghid, prin natura funcţiei sale, dar şi prin faptul că este păstorul unei comunităţi legate total de istoria acestor locuri. Cât de grea este moştenirea pe care trebuie să o continuaţi?

Moştenirea noastră vine cu multe secole în urmă, fiindcă la anul 1210 aici la Mănăstirea Neamţ exista o biserică din lemn. De fapt prima biserică de pe aceste aşezări. Şi, putem spune că este cea mai veche din Moldova din secolul XII-XIII, iar de-a lungul istoriei s-au făcut lăcaşuri de cult şi mulţi vieţuitori s-au perindat pe la Mănăstirea Neamţ. Prima atestare documentară a Mănăstirii Neamţ este din anul 1407, când Mănăstirea Bistriţa era pusă sub ascultarea stareţului de Neamţ, Dometian. Acest hrisov se găseşte în limba slavonă şi de-a lungul istoriei fiecare secol a avut ceva specific. Dacă ne gândim la secolul XIV, când Petru Muşat a făcut prima biserică din piatră din Moldova, apoi Alexandru cel Bun a făcut turnul clopotniţă, a făcut biserica mare din Mănăstirea Neamţ. În acelaşi timp la Mănăstirea Neamţ a fost şi prima bibliotecă şi prima şcoală de caligrafi miniaturişti la 1429. Mănăstirea Neamţ are o încărcătură deosebită din toate punctele de vedere, şi administrativ şi cultural şi spiritual. Şi dacă la perioada modernă în pridvorul bisericii mari preoţi şi candidaţii pentru preoţie, cei care veneau ca să fie preoţi în parohie învăţau buchea de carte, aici la Mănăstirea Neamţ, de la călugării care erau în mănăstire. În acele vremuri, la sfârşitul secolului al XIV-lea şi apoi începutul secolului XV cu şcoala de caligrafi miniaturişti au mers până în perioada modernă, şi chiar mai târziu. Erau părinţi în mănăstire care se ocupau cu scrisul sau copiatul cărţilor. Şi eu pot să spun că am stat cu un părinte în vârstă care a murit în anul 1993 şi care a venit în mănăstire în anul 1932 şi atunci el a scris istoricul schitului Pocrov şi cântările Maicii Domnului. Avea un scris foarte frumos şi le am şi eu acele manuscrise. Aceasta a fost hrana călugărilor, rugăciunea împreună cu lucrul mâinilor pentru a continua viaţa noastră duhovnicească.

– Cum aţi ajuns în această poziţie de slujitor al Domnului? Cine a fost şi cine este acum stareţul de la Neamţ? Care a fost calea prin care aţi ajuns pe calea monahală?

Este cam greu să răspunzi la această întrebare, cum am venit noi la mănăstire. Întrebările sunt multe ca şi răspunsurile. Şi nu întotdeauna sunt mulţumitoare pentru laici. Eu spun că este o vocaţie, este o iubire interioară şi Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare în viaţa aceasta. La vârsta adolescenţei, după ce am ajuns în viaţa civilă, iată, m-am gândit că este bine să frecventez mai întâi de toate sfânta biserică, mai ales că aşa a fost  copilăria mea, în creştere duhovnicească. Mergând la Bucureşti şi frecventând slujbele de la Patriarhia Română cât şi de la Mănăstirea Antim, în 1982 am venit la Mănăstirea Neamţ. Şi de atunci şi până astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu sunt aici ca vieţuitor în această obşte. Ca stareţ am ajuns în data de 5 noiembrie 1997, în urmă cu 24 de ani. Atât ca vieţuitor, cât şi ca stareţ ascultările sunt diverse. Cu multă responsabilitate şi pentru viaţa de călugăr şi ca stareţ, pentru că trebuie să ai grijă şi de obşte, şi de cuvioşii părinţi şi bine înţeles şi mănăstirea să funcţioneze şi din punct de vedere administrativ şi cultural şi spiritual.

„Din cauza a prea multor informaţii, oamenii nu mai ştiu ce este adevăr şi ce este neadevăr”

– Sunteţi şi doctor în teologie. Teza dumneavoastră de doctorat s-a intitulat „Mănăstirea Neamţ în perioada regimului comunist”. Ce anume v-a impresionat la acea perioadă din istoria mănăstirii? Sau ce-ar trebui să ştie românii despre acea perioadă din istoria mănăstirii?

Am venit în mănăstire în 1982 şi am prins mulţi părinţi care în timpul războiului erau aici. Adică prin anii 1935-1940. Şi au prins acea perioadă a războiului, dar şi acea perioadă a regimului comunist. Tot ceea ce am putut aşterne în scris eu ştiam deja de la părinţii care erau în mănăstirea noastră. Făcând ascultare în mănăstire câte 10 sau 12 ore pe zi, aceşti părinţi povesteau despre toate evenimentele care au fost în mănăstire. Şi atunci când am avut ocazia de a pune şi în scris acea perioadă a mănăstiri în comunism ca teză de doctorat m-am bucurat foarte mult, în primul rând pentru că eu ştiam aceste evenimente, dar am găsit aceste evenimente şi în documente şi acest lucru a fost un lucru extraordinar pentru mine, cât şi pentru cei care au studiat această lucrare.

– Sunteţi o persoană influentă nu numai prin prisma statutului de stareţ al Mănăstirii Neamţ, cât şi datorită personalităţii dumneavoastră. Când aţi simţit prima oară ca stareţ, că cineva încearcă să se folosească de dumneavoastră?

Desigur, trebuie să fii atent atunci când stai de vorbă cu cineva unde ar vrea să ajungă. Şi din punct de vedere spiritual şi din punct de vedere administrativ. Şi bineînţeles, oamenii nu întotdeauna când vor ceva sunt şi sinceri. De aceea trebuie să fim atenţi. La început mai puţin reticenţi faţă de unele persoane şi mai apoi stând de vorbă cu ei şi ajutându-i. Dar în primul rând trebuie să căutăm să fie pace, să fie armonie şi cu vieţuitorii din mănăstire, şi cu cei care vin în mănăstire şi evident şi în relaţia cu autorităţile statului şi cu autorităţile centrale şi locale. Au fost probleme şi mai puţin plăcute, când mănăstirea a avut nevoie să ia ceea ce-i confiscase statul comunist şi nu întotdeauna au fost întâlniri plăcute. Dar după ce am rezolvat aceste probleme eu zic că relaţiile între mănăstire şi autorităţi sunt foarte bune.

– Trăim vremuri tulburi, în care românii sunt supuşi la dezbinare, la manipulare şi la dezinformare. De asemenea trăim vremuri în care şi Biserica este supusă prin diverse canale la o campanie de defăimare. Care este poziţia dumneavoastră din acest punct de vedere?

După 1990 putem spune că a fost o înlesnire şi oamenii au trăit relativ bine. A fost o perioadă de relaxare pentru România, pentru Europa şi pentru întreaga lume. O dată cu venirea pandemiei oamenii încep să se separe şi părerile sunt împărţite. Şi din cauza a prea multor informaţii oamenii nu mai ştiu ce este adevăr şi ce este neadevăr. Se amestecă adevărul cu minciuna şi aici este o mare problemă. De aceea, Biserica prin Sfântul Sinod noi trebuie să respectăm acele îndrumări pentru că sunt pertinente în viaţa noastră duhovnicească şi administrativă.

„Noi nu ne schimbăm după bunul plac al fiecăruia care vine la Putere”

– Unde greşeşte Biserica în relaţia cu mirenii şi unde greşesc mirenii în relaţia cu Biserica?

Este greu de spus unde se greşeşte. Sunt greşeli, nimeni nu spune că nu sunt. Doamne Fereşte! Dar acele greşeli sunt remediate şi din partea Bisericii faţă de credincioşi, cât şi a credincioşilor faţă de Biserică. Întotdeauna au fost frământări în Biserică, şi asta de când a fost întemeiat statul român şi Biserica. Dar faţă de alte state, în România Biserica are o relaţie bună şi cu statul şi cu credincioşii.

– Credeţi că s-a făcut suficient pentru a se crea o punte solidă între Biserică şi popor? Unde ar mai trebui lucrat?

Noi nu ne schimbăm după bunul plac al fiecăruia care vine la Putere. Biserica are rânduielile ei bisericeşti şi monahiceşti. Pentru preoţii din parohie nu este ceva nou după care să ne dăm când cu unii, când cu alţii. Noi avem rânduiala noastră şi trebuie să păstrăm legătura cu credincioşii prin Hristos. Dacă cineva vine cu anumite presiuni ele vor trece. Şi chiar dacă vor apărea altele noi vom rămâne consecvenţi în credinţa noastră creştin-ortodoxă. După cum bine observaţi azi se vorbeşte de un secretism al religiei, ceea ce nu este benefic. Dacă noi suntem creştini şi ortodocşi rămânem aşa cum ne-am născut ca să putem dăinui ca popor. A vorbi despre poporul român vorbeşti despre Biserica Ortodoxă. Şi a vorbi despre Biserica Ortodoxă vorbeşti despre poporul român. E o contopire. În felul aceste trebuie să ne păstrăm credinţa şi dragostea faţă de poporul român.

– Care e păcatul lumii noastre de astăzi, părinte stareţ?

Păcatul lumii este mai mult ca oricând nesiguranţa. Prin aceste informaţii de azi omul a pierdut legătura cu Dumnezeu. Materialismul este atât de puternic încât omul face compromisuri pentru a ieşi din acest tumult al grijii şi nu mai are puterea de a avea o legătură cu Dumnezeu, ci cu acei oameni care fac presiuni asupra lor. Dacă nu rămânem în Hristos nu vom răzbate problemele din viaţa noastră. Au fost păcate dintotdeauna, dar acum când omul nu mai vrea să audă de Dumnezeu şi vrea să fie mai mult cu el şi cu familia lui, asta face ca noi să ne pierdem identitatea de oameni creştini.

– Dar păcatul dumneavoastră care e?

Păcatele sunt multe, în primul rând starea de nepăsare în ceea ce priveşte mântuirea sufletului apoi, într-o lume plină de păcate nu poţi spune că nu eşti şi tu păcătos, după cum spune şi psalmistul David: Păcatele tinereţilor mele nu le pomeni Doamne! Monahul trebuie să fie mereu într-o stare de jertfă şi de pocăinţă chiar dacă greşeşte, dar prin părere de rău prin mărturisire primeşte iertarea păcatelor.

„Preotul nu poate fi indiferent la cine intră la conducerea ţării pentru patru sau cinci ani”

– Nu de puţine ori s-a discutat în spaţiul public despre implicarea Bisericii în campaniile electorale. Care este punctul dumneavoastră de vedere pe acest subiect?

Preotul trebuie să aducă la cunoştinţă anumite aspecte şi nu poate fi indiferent la cine intră la conducerea ţării pentru patru sau cinci ani. Preotul de la parohie şi mai puţin în mănăstiri preotul doar aduce la cunoştinţă, dar asta nu înseamnă că se implică cu unul sau cu altul. Nu putem vorbi de Biserică decât prin faptul că ea este formată din cler şi credincioşi. Clerul este foarte puţin, dar credincioşii sunt foarte mulţi şi ei trebuie să se implice în viaţa socială pentru bunul mers al vieţii noastre.

– Aveţi vreun dor? Care e dorul dumneavoastră cel mai mare?

Dorul meu este să ajung la scopul pentru care am venit în mănăstire. Se spune că un călugăr dacă rămâne cu acea dragoste cu care a venit în prima zi în mănăstire se mântuieşte. Din păcate în viaţă mai pierdem din acea intensitate a vieţii noastre spirituale, şi dacă Dumnezeu rânduieşte să ajungi şi la bătrâneţi fericite te întorci iarăşi la credinţă şi dragoste pentru scopul la care ai fost chemat şi ai venit la mânăstire. Adică izbăvirea de păcat şi mântuirea sufletului.

– Ne puteţi spune o poveste, o întâmplare din copilăria dumneavoastră care v-a marcat sau pe care nu o veţi uita niciodată?

Sunt multe întâmplări din viaţa noastră. Când eram copii părinţii mei mergeau la biserică şi era acea rânduială la noi, fiind mai mulţi copii în casă, ca niciodată să nu lipsească cineva de la biserică în zi de sărbători. Şi câteodată, fiind şi copil, poate nu întotdeauna îmi doream să merg la biserică, dar faptul că mergea tata sau mama şi încă un frate mergeam şi eu la biserică. Şi îmi aduc aminte că se juca fotbal undeva afară şi stăteam în tocul uşii de la biserică şi ascultam şi slujba, dar şi strigătele de bucurie atunci când se dădea gol. Sunt amintiri frumoase, dar viaţa m-a adus aici la Mănăstirea Neamţ.

– Suntem în Postul Crăciunului, înaintea marii sărbători a Naşterii Domnului. Vă rugăm să daţi un mesaj de sărbători despre importanţa postului şi a smereniei reale, nu a celei de faţadă, arătată şi nu simţită.

Perioada Postului Naşterii Mântuitorului nostru Isus Hristos este un post cu mai multă bucurie faţă de celelalte posturi, pentru că este postul care aduce bucuria naşterii Mântuitorului. Pe Hristos să-L întâmpinăm şi să-L slăvim! Toate perioadele cu sărbători mari sunt precedate de anumite posturi cu multă rugăciune, spovedanie şi sfânta împărtăşanie. Cele patru posturi din Biserica noastră ne aduce în viaţa noastră un salt bisericesc şi ştim că trebuie să venim mai des la biserică. Pentru că ne apropiem de această frumoasă sărbătoare acest lucru trebuie să fie o bucurie pentru toţi.

– Cum sunt sărbătorile aici la Mănăstirea Neamţ?

Sunt foarte frumoase. Îmi aduc aminte de primii ani când am venit aici şi mergeam împreună cu mai mulţi călugări la părintele stareţ să-l colindăm. Ţin minte că ne primea cu multă bucurie, ne dădea o prăjitură şi un pahar de vin fiert. Aşa era tradiţia şi atunci şi aşa a rămas şi acum. Avem o tradiţie frumoasă la Mănăstirea Neamţ. În Ajunul Naşterii Mântuitorului Isus Hristos şi în Ajunul Bobotezei toată obştea din mănăstire după Sfânta Liturghie vine la stăreţie şi-l colindă pe stareţ cântând Troparul Naşterii Mântuitorului. Fiecare după aceea primeşte o cană de vin fiert şi o plăcintă de post. În ziua respectivă, de Ajunul Naşterii Mântuitorului, nu se mai dă altă mâncare decât acea plăcintă.

– Ce vă doriţi de la anul care vine, părinte stareţ?

Să fie pace în primul rând. Apoi să fie armonie între oameni, să fie echilibru şi să fim foarte atenţi cu viaţa noastră pentru că, după cum observăm cu toţii ne ducem într-o direcţie greşită. Oamenii sunt foarte debusolaţi când minciuna se amestecă cu adevărul. Fiecare să-şi urmeze calea pe care o are şi cu demnitate să ne ducem viaţa atât în mănăstire, cât şi în societate.

A consemnat C.T. STURZU

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 519, săptămâna 16 – 22 decembrie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *