În luna mai 2021 a fost scos la licitație publică pentru suma de 2.756.500 lei studiul de fezabilitate pentru construirea unui sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. În condițiile în care termenul de valabilitate a ofertelor expiră la 30 decembrie, înainte cu câteva ore înaintea începerii ședinței ordinare a Consiliului Județean Neamț de astăzi, 22 decembrie, ordinea de zi a fost suplimentată și cu proiectul privind aprobarea temei de proiectare pentru noul sediu al instituției sanitare județene. Conform referatului de aprobare, a fost încheiat contractul de servicii cu Asocierea S.C. POPAESCU & CO (leader) – S.C. ELECTROPOIECT S.A. (asociat) – S.C. UTI FACILITY MANAGEMENT S.R.L. (asociat).
Prin urmare, pe terenul dat în folosință de Primăria Gârcina, în suprafață de 4,80 ha, cât și terenul în suprafață de 13,8 ha, abia primit de la Primăria Girov, ar urma să se amenajeze un spital cu o capacitate de 960 de paturi pentru spitalizare continuă, 94 de paturi pentru însoțitori și 105 paturi pentru spitalizare de zi.
Proiectul a fost adoptat cu 33 de voturi din 34, după ce Sorin Cazan, consilier PMP, și-a anunțat neparticiparea chiar înainte pronunțării votului.
Mădălina Z.

Mesagerul Bacău UMB accelerează pe Autostrada Moldovei: Tronsonul Bacău- Pașcani a depășit 60% stadiu fizic, iar primele loturi se deschid anul acesta
ZCH Festival internațional de teatru francofon la C.N. „Petru Rareș” Piatra-Neamț
NewsEdge Ursula von der Leyen anunță planurile Europei: apărare, AI, migrație și o nouă relație cu Canada
BusinessEdge Canada ar putea deveni primul membru asociat al UE. Statutul nu există în tratatele europene




