Părintele Nicolae Grebenea, pentru neam și cruce

În cadrul panteonului rezistenţei românești anticomuniste, figura părintelui Nicolae Grebenea este una de mare lumină. Căci a fost în timpul îndelungatei sale detenţii ca un adevărat far călăuzitor: era modelul, era sprijinul, era psihologul, era duhovnicul celor tineri. Prestigiul său era al celui cu ani mulţi de temniţă, al celui care nu fusese înfrânt de torţionari, care nu trădase şi rămăsese consecvent în lupta sa pentru neam şi cruce. Versurile lui Radu Gyr, pe care l-a cunoscut în închisoare, au fost pentru el – şi pentru atâţia alţii – un adevărat „Crez”:

„Puneţi-mi lanţuri şi cătuşe,

Să sune scrâşnetul hain

Şi mii de lacăte la uşe,

Eu cum am fost aşa rămân“.

Am propus acest demers publicistic din postura de cercetător al rezistenţei anticomuniste în primii ani ai acestui secol, când am fost onorat de interviul oferit de domnia sa, de sfaturile sau de cartea de memorii primită. Dar, mai mult, am fost cel care a aflat ultimele două caiete jurnal ale părintelui şi le-a oferit publicului interesat printr-o carte apărută în 2019 la Editura Cetatea Doamnei, cu o postfaţă a părintelui Ţuţuianu, care l-a cunoscut din perioada petrecută la Piatra-Neamţ. Era originar din Ardeal, cu rădăcinile vechi de la sud de Dunăre, dar a locuit în Moldova, la Bacău,şi apoi în judeţul Neamţ,fiind o perioadă cadru didactic la Bicazu Ardelean. A fost preot la parohii din Neamţ, a locuit la Piatra-Neamţ şi a fost legat spre sfârşitul vieţii de Mănăstirea Haşca-Petru-Vodă, unde venea să fie alături de părintele Iustin Pârvu sau alţi foşti tovarăşi de-ai săi de temniţă, ce erau acum călugări, fraţi de mănăstire sau doar simpli oaspeţi ai aşezământului.

Volumul „Caietele-Jurnal”, publicat de noi, continuă cartea sa, sugestiv numită „Amintiri din întuneric“, în care părintele ilustrează o epocă, cea interbelică, cu figuri remarcabile precum regele Carol al II-lea, Corneliu Zelea Codreanu, Iuliu Maniu, Nae Ionescu, Nichifor Crainic sau Ion Antonescu. Ororile din temniţele comuniste, luptele pentru supravieţuire, pentru păstrarea credinţei, renunţările şi trădările sunt prezentate în această carte.

Am cerut părintelui Iustin Pârvu să-mi schiţeze în câteva vorbe un portret al părintelui Nicolae Grebenea şi a spus doar atât: „Ce să zic despre el?! A fost un om bun dacă Dumnezeu l-a dăruit îndelungat în zile. Ca să lupte pentru neam şi cruce“. Părintele Nicolae Grebenea vedea în părintele Iustin „un român adevărat, verde, din creierul munţilor“. În „Caietele Jurnal” ale părintelui Grebenea, la data de 12.VI.1993 găsim scris: „L-am vizitat pe marele monah Iustin Pârvu, la mănăstirea pe care o ridică acum în Poiana Teiului, județul Neamț. Acolo e un șantier. Patru călugări și opt frați s-au adunat și fac acum, cu o râvnă sfântă, lucrul Domnului. Domnul Laurian Ante din Piatra-Neamț, om de inimă, contribuie în mare măsură la facerea clopotniței cu banii lui. Marele stareț Iustin e vizitat zilnic de oameni de aproape, dar și de departe. Modest, senin, harnic și neobosit, e veșnic la lucru. Privirile lui sunt senine, sfatul lui e înțelept. Toți pleacă de la el ușurați. Mulți îl privesc ca pe un sfânt în viață. Eu văd în el o evoluție mare în urcușul spre luminile lui Dumnezeu.Slavă Domnului! Mai avem, deci, călugări!”.

Întemniţat sub trei regimuri

Nicolae Grebenea s-a născut la Răşinarii Sibiului, în, pe atunci, Imperiul austro-ungar, la 25 octombrie 1905, ca al optulea dintre cei nouă fraţi ai unei familii de macedoneni. A făcut şcoala la Răşinari, iar apoi a fost student la Academia Teologică Andreiană din Sibiu, având între profesori pe tânărul Dumitru Stăniloaie. Îşi încheie studiile la Cernăuţi. Este delegat al Mitropoliei Sibiului să organizeze în 1936, parohia de la Bicazu Ardelean şi înfiinţează aici un prim cuib legionar. Dar Carol al II-lea era în conflict cu legionarii şi părintele este arestat, ajungând în lagărul de la Vaslui. Este prima sa întemniţare, sub regele Carol al II-lea. Este arestat apoi în 12 februarie 1942 şi dus la Bucureşti, la Ministerul de Interne. Cea de-a doua întemniţare, sub generalul Ion Antonescu. Cunoaşte apoi Aiudul, „temniţa cruntă” din timpul comuniştilor. A treia dictatură, a treia întemniţare. De la Aiud este dus la Penitenciarul Ploieşti, de la Ploieşti din nou la Aiud, apoi la Baia Sprie, unde se întâlneşte cu părintele Iustin Pârvu. Aici, în „Săptămîna Mare a Patimilor Domnului”, unii deţinuţi propun părintelui să serbeze „Învierea”, să facă o slujbă în mină. Părintele acceptă propunerea şi sunt toţi hotărîţi să suporte consecinţele, căci rugăciunea era aspru pedepsită de temniceri. În noaptea „Învierii”, din toate piepturile a răsunat: „Hristos a Înviat!“. Gardienii nu au ripostat, ascultau şi ei în tăcere rugăciunea proscrişilor din fundul pământului.

În închisorile comuniste a fost unul dintre cei care au menţinut starea de spirit şi moralul tineretului atunci când acesta se afla derutat şi deznădăjduit în faţa greutăţilor şi mai ales a „reeducării”şi exterminării. Radu Gyr, Vasile Voiculescu sau Nichifor Crainic le-au dăruit tinerilor din închisori poeziile lor, Nicolae Grebenea şi Traian Trifan le-au oferit sfatul şi tăria de a rezista.

Părintele Iustin Pârvu l-a cunoscut în închisoare pe Nicolae Grebenea, care era mai în vârstă decât mulţi dintre deţinuţi şi avea experienţa temniţelor din timpul lui Carol al II-lea şi Ion Antonescu. Fusese la Vaslui atunci când regele Carol al II-lea a declanşat „Noaptea cuţitelor lungi“ şi a decimat elita legionară. A avut zile și a scăpat. După cum remarca părintele Iustin Pârvu, comuniştii erau uimiţi de capacitatea de a rezolva problemele a părintelui Grebenea, de spiritul său organizatoric şi deţinuţii ştiau că „dacă părintele Grebenea a spus aşa, atunci aşa trebuie să fie…“. Şi tinerii aveau nevoie de aşa ceva. La Baia Sprie, în lagăr, Iustin Pârvu a fost alături de Nicolae Grebenea în declanşarea grevei care a condus la dispersarea coloniei în temniţele din toată ţară. Trebuia spart cuibul…

În 28 iulie 1964 este eliberat din închisoare cu mulţi dintre cei care au supravieţuit şi devine preot în parohia Spini, filia Şona, Târnava Mică, la 8 km de Blaj, la 1 octombrie 1964.

Supravegheat de Securitate în Neamţ

În anul 1970 vine în Neamţ şi este numit preot la Vlădiceni (filia Dîrloaia), o parohie cu oameni nevoiaşi (280 de familii), perioadă în care este percheziţionat, supravegheat de Securitate, anchetat. Din 1964 a fost atacat şi urmărit permanent de Securitate, chemat mereu la sediile din Roman şi Piatra-Neamţ, fiind considerat un pericol pentru regim şi aceasta pentru prestigiul deosebit pe care-l avea printre supravieţuitorii temniţelor comuniste, dar nu numai. Era un om care impunea. A fost iradiat la Securitate şi a scăpat cu ajutorul ierburilor de leac, a băilor în „stroh” de fân, în covată de lemn cu apă foarte caldă (un fel de „băi spaniole”), după trei săptămâni de zile, provocând spaima securistului care îl iradiase şi care îl credea mort. Trece la cele veşnice mulţi ani mai târziu, la aproape 101 ani, alegând să se despartă de cele lumeşti la 2 iulie 2006, de ziua creştinească a hramului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

A avut de suferit şi de pe urma colegilor, care l-au acuzat şi lovit atunci când autorităţile comuniste au cerut-o. Între deținuții din temnițele comuniste nu au fost mulţi care au putut să ierte, dar, la fel ca părintele Iustin Pârvu, părintele Grebenea iertase: pe torţionari, pe securişti, pe prietenii care l-au trădat sau care i-au făcut rău. Scria în jurnalul său: „Suferisem. Am ars în dureri mari. Flăcări m-au perpelit și mi-au mâncat anii mai tineri. Mi-au redus destul viața. Cu toate acestea, nu purtam nici o dușmănie, nici o ură, nici un dor de răzbunare; depășisem toate acestea. Nu voiam nimănui răul, nici celor ce mi l-au făcut, nici celor ce se mai țineau de mine și puteau să mi-l mai facă. Dobândisem pacea, ea era o comoară scumpă a sufletului meu și o câștigasem cu 30-40 de ani înainte. În ceea ce privește instalarea regimului comunist la noi, consideram că e un fapt care s-a făcut cu permisiunea lui Dumnezeu”.

„Caietele-jurnal” ne prezintă un om foarte atent la tot ce se întâmplă în ţară şi în lume, care are acces la informaţii, interesat de politică externă, de politică internă, de viaţa religioasă, de istorie sau economie, având comentarii lucide şi pertinente. Un om cu nesfârşite amintiri ce-i provoacă încă suferinţă. Când era nemulţumit de ce se întâmpla în ţară, întrerupea jurnalul, revenind apoi cu o nouă speranţă. Păcătuieşte prin speranţele pe care şi le pune în Ceauşescu: este crunt dezamăgit. Recunoaşte însă şi o sumă de lucruri bune făcute de liderul comunist. La fel a păţit şi cu papa Ioan Paul al II-lea sau cu Gorbaciov, iar mai apoi cu Petre Roman, Ion Iliescu sau Stolojan. S-a păcălit de mai multe ori, dar îşi recunoaşte greşelile. Dar câţi oare dintre noi nu am fost păcăliţi?! Şi câţi dintre noi nu vom fi păcăliţi în continuare?! Revenind cu noi speranţe. Iar şi iar…

Prof. Daniel DIEACONU

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *