Cine n-a auzit de azbociment, de plăcile de acoperiş fabricate din acest material? Este un amestec cu mult ciment şi puţin azbest sub formă de fibre. Rezistă bine în toate condiţiile meteo şi la foc. E plină România de asemenea acoperişuri, iar la Piatra-Neamţ putem vorbi de o inconfundabilă şi statornică patină cenuşie.
Problema-i că azbestul e foarte periculos pentru sănătate, efectele cancerigene nemaifiind astăzi un secret. Încă din anii 80, când azbocimentul se răspândea ca o molimă pe plaiurile noastre, ţările dezvoltate începeau să interzică produsele din azbest.
În drumul nostru spre UE, am avut de trecut prin prematur uitata negociere (în genunchi) a Acquis-ului comunitar, adică legislaţia Uniunii. Unul dintre cele mai complexe şi dificile capitole purta numărul 22 şi conţinea legislaţia de Mediu. L-am închis (provizoriu) în 2004. În acelaşi an, pe 14 decembrie, s-au încheiat Negocierile de aderare la nivel tehnic în cadrul Conferinţei de Aderare la nivel ministerial. Au urmat confirmarea deciziei la Consiliul European de la Bruxelles din 16-17 decembrie, semnarea Tratatului de Aderare în aprilie 2005 şi aderarea efectivă de la 1 ianuarie 2007.
În România, anterior bifării „succesurilor” pe Mediu din 2004, sub guvernarea lui Adrian Năstase, s-a adoptat o hotărâre de guvern care transpunea „Directiva 87/217/EEC privind controlul poluării mediului cu azbest, impunând restricții la comercializarea și utilizarea azbestului și a produselor care conțin azbest”. Conform articolului 12 din această hotărâre, în scopul protejării sănătății populației și a mediului, de la 1 ianuarie 2007, se interziceau toate activitățile de comercializare și utilizare a azbestului și a produselor care conțin azbest, inclusiv a produselor din azbociment. Pentru conformitate, este vorba de HG 124 din 30 ianuarie 2003. Sub premier contrasemnează un secretar de stat cvasinecunoscut de la Mediu, dar şi vestiţii miniştri Dan Ioan Popescu (Industrie şi reurse) şi Miron Mitrea (Lucrări publice, transporturi şi locuinţe).
Cu sacii în căruţă după semnarea Tratatului de Aderare, Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu îşi face de lucru şi, în 2006, umblă sensibil la reglementarea descrisă. Pe 7 iunie este adoptată HG 734, care modifică actul normativ din 2003. Răscolitor este următorul nou enunţ: „Produsele care conţin azbest şi care au fost instalate sau se aflau în funcţiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viaţă al acestora”. Ar fi interesant chiar după atâţia ani să aflăm ce înţeleg Popescu Tăriceanu, foştii miniştri Sulfina Barbu (Mediu şi gospodărirea apelor), Codruţ Ioan Sereş (Economiei şi comerţ), plus alt uitat, Adrian Ciocănea (secretar de stat la Integrare europeană), prin ciclu de viaţă al azbocimentului cancerigen?
Agenda de evenimente sportive anunţate a fi organizate/ găzduite de cei din Baza Hipică pietreană ne obligă să ne amintim de… eternizarea acoperişurilor cu plăci de azbociment „edificate” pe adăposturile pentru cai. Dacă oamenii decid singuri să locuiască sau nu sub acoperişuri din azbociment la bloc sau casă, calul e victimă nevinovată – nu ştie unde e cazat, nu se poate apăra.
Dar calul este animalul suprem (paramount). Despre bunăstarea calului scrie în ghiduri de conduită sportivă şi veterinară. (Nu, nu are rost să pierdeţi timpul căutând clarificări la DSVSA Neamţ. Dacă ai ghinionul să dai peste cineva care se recomandă director executiv adjunct, îţi strici ziua).
Strict pe partea sportivă, Federaţia Ecvestră Internaţională face public (vezi aici) Codul oficial de conduită. La capitolul 3, scrie din titlu că evenimentul sportiv nu trebuie (must not) să prejudicieze bunăstarea calului. Iar la punctul (d) se impune ca grajdurile/ adăposturile să fie sigure (safe), igienice, confortabile, bine ventilate şi de dimensiuni suficiente pentru profilul şi dispoziţia calului. La câte minuni şi „minuni” se întâmplă sub Telegoală, n-ar fi de mirare să aflăm că azbocimentul e „safe”, că nu dăunează defel calului, iar întrebarea din titlul nu se justifică…
Subiectul are în realitate o încărcătură mai mare. Activele din Baza Hipică au de mulţi ani un proprietar. Tot ce este util despre ajungerea lui Daniel Măricuţa de Şelimbăr pe malul Bistriţei, başca socotelile ascunse multă vreme publicului în legătură cu activele din bază, găsiţi în arhiva Mesagerul de Neamt sau pe mesagerulneamt.ro. (Trei articole relevante de anul trecut sunt aici, aici şi aici).
Iată de ce devine cu adevărat de netolerat când vezi cum, după ani şi ani în care n-au răguşit clamând dragostea faţă de animalul suprem, nu le-a trecut prin cap şi decizie nici măcar să caute o soluţie de încapsulare cu izolaţie poliuretanică. Pur şi simplu, se sigilează fibrele de azbest şi se împiedică expunerea la azbociment. Inginerii ştiu că printr-o astfel de soluţie se opreşte eliberarea fibrelor periculoase şi creşte rezistenţa termică. Dacă pe Măricuţa şi trupa lui, pe Costache Lupu cu tot clubul sportiv ecvestru ce-i poartă numele nu i-a interesat, ar fi fost desăvârşit de iluzoriu ca o oarece grijă micuţă să gâdile responsabilitatea autorităţilor locale reunite. Cele federale şi naţionale sunt prea departe, la Piatra-Neamţ se ajunge greu, iar după vreo 26 de km se termină şi calea ferată.
Viorel COSMA
Explicaţii suplimentare:
În context, pentru doritorii de amănunte legate de socotelile cu legislaţia comunitară, dar şi de fenta europeană cu azbestul, merită amintit ceva ce s-a întâmplat în Parlamentul European, în 2019. Coincidenţă (?), era an de alegeri europarlamentare.
Pe 31 ianuarie, Daniel Buda (PPE – PNL – PDL – PD), aflat la primul său mandat, abordează subiectul „Plăcile de azbociment, bomba cu ceas de pe clădiri” şi adresează Comisiei Europene următoarea întrebare:
„Din 1990 au apărut reglementări de restricționare a utilizării azbestului, iar din 1 ianuarie 2005, ca urmare a unei directive a Comisiei Europene, a fost interzisă total utilizarea și comercializarea produselor care conțin azbest. Motivul este bine-cunoscut: expunerea la azbest crește riscul apariției cancerului pulmonar de până la 6 ori, dar și al căilor respiratorii superioare, al esofagului și al rinichiului, după inhalarea fibrelor microscopice degajate inclusiv de plăcile de azbociment folosite pe acoperișuri.
În România, printr-o hotărâre de Guvern din 15 aprilie 2006, azbestul a fost scos în afara legii. Totuși, există HG nr. 734/2006 care prelungește folosirea azbestului: „produsele care conțin azbest și care au fost instalate sau se aflau în funcțiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viață al acestora”, adică, uneori, mult peste speranța de viață a oamenilor. Cumva ironic, azbocimentul apare chiar pe multe blocuri reabilitate cu fonduri europene.
Ce instrumente are Comisia la îndemână în vederea interzicerii și înlăturării definitive a plăcilor de azbociment de pe acoperișurile clădirilor din România care, înainte să își încheie ciclul de viață, expun la boli incurabile persoanele din proximitate?”
Răspunsul l-a primit pe 26 aprilie din partea Comisarului polonez Elżbieta Bieńkowska (Piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri), nu a colegului maltez Kamenu Vela (Mediu, afaceri maritime şi pescuit). Iată-l în forma arhivată de PE:
„Restricția stabilită de UE privind azbestul și articolele care conțin azbest a fost introdusă în Directiva 76/769/CEE prin Directiva 1999/77/CE și, în prezent, figurează la rubrica 6 din anexa XVII la Regulamentul privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH). În 1983 au fost deja introduse restricții parțiale privind anumite forme și utilizări ale azbestului. Cu toate acestea, nu există nicio cerință în temeiul Regulamentului REACH de a lista și/sau de a decontamina clădirile care conțineau azbest până la momentul în care restricțiile privind azbestul, introduse de Directiva 1999/77/CE, au fost puse în aplicare de statele membre.
Însă clădirile nu sunt considerate „articole” în sensul acestei restricții. Restricția din Regulamentul REACH a interzis, începând cu 1 ianuarie 2005, încorporarea azbestului în clădiri, dar nu vorbește despre azbestul existent încorporat în clădiri înainte de această dată. Prin urmare, vânzarea și simpla ocupare ori utilizare a clădirilor care conțin azbest nu fac obiectul acestei restricții, deși fabricarea, introducerea pe piață și utilizarea azbestului sunt interzise. Dependența de derogări discreționare prevăzute de restricțiile parțiale anterioare privind azbestul și celelalte utilizări ale azbestului înainte ca acesta să fie complet interzis în UE țin de responsabilitatea statelor membre.
Directiva 89/391/CEE stabilește principalele cerințe minime în vederea garantării unui nivel mai bun de protecție a sănătății și securității lucrătorilor, iar Directiva 2009/148/CE abordează în mod specific protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă. Aceasta din urmă stabilește valoarea-limită maximă pentru concentrația de azbest din aer la care pot fi expuși lucrătorii și prevede cerințe și obligații specifice pentru angajatori cu scopul de a garanta că expunerea este redusă la minimum.”
De unde se vede că fentele româneşti pot avea un remarcabil corespondent la Bruxelles. Ceea ce nu lămureşte însă problema cailor.
Un comentariu
Pe scurt: azbestul e periculos atunci cand se prezinta sub forma de pulberi si este inhalat.
Prin urmare operatorii care lucreaza in domeniu sunt expusi (cei de la fabricile care produc/eau placi de azbociment, ferodouri,etc). Sa tinem cont ca elaborarea de norme CEE are deseori si suport(interes) economic.
In aceeasi ordine de idei, sa ne gandim cat de periculos este siliciul. Dar si el e periculos cand e sub forma de pulberi inhalabile.Am auzit cu totii de silicoza. Ca gluma, n-am auzit de azbestoza!
N-am auzit ca CEE sa dea vreo norma care sa interzica geamurile din sticla, sau, si mai grav paharele sa recipientele pentru bere.
Cu toate ca ne putem astepta ca un mare producator pe polietilen tereftalat (PET) sa induca o norma de interzicere a ambalarii berii in sticla.
Cat despre cai, acesta sa fie unicul lor neajuns !