Mădălina Bejenaru, șefă de promoție cu 9,97 și absolventă de socio-umane la Colegiul Național “Petru Rareș”, își dorește să devină profesor. După Bacalaureat, urmează admiterea la Litere și o vacanță binemeritată. Am stat de vorbă cu Mădălina acum, înainte de a-și urma drumul dorit, și am aflat impresionanta ei poveste de viață.
– Ești proaspăt absolventă, cu medie aproape de 10. Cum ai pierdut cele 3 sutimi?
Din cauza logicii în clasa a IX-a și a psihologiei dintr-a X-a. Nu mi-au plăcut materiile astea, logica presupune gândire matematică și psihologia e foarte vastă, teoretică, eu m-așteptam să fie un pic mai practică. Psihologia s-a dovedit pentru mine a fi foarte interesantă în cursul acelui an, dar a fost prea mult și n-am ținut pasul. Am fost și online atunci, foarte greu de acomodat. Însă, acum într-a XII-a iată-mă dând Bacalaureatul la logică și chiar am reușit să-mi însușesc logica foarte bine. În rest, eu am fost bună la toate de mică. Am fost la olimpiadă la matematică, la fizică, unde am luat niște locuri interesante la județene. Am fost și la o școală gimnazială rurală, cea de la Ștefan cel Mare, unde m-au trimis profesorii cam de la toate materiile, de la educație tehnologică și până la fizică, la chimie, română. Mi-au plăcut mai mult olimpiadele din liceu la română, partea de literatură.
– N-ai fost prea solicitată?
Chiar îmi pare bine că am fost la aceste olimpiade, îți deschid mintea. În școală mereu am avut 10 de mică și cumva toată lumea se aștepta să dau la mate-info. Eu într-a IX-a vroiam să fac Dreptul sau Relații Internaționale, cam astea erau planurile mele. Doar că însemna să lucrez dintr-o anumită perspectivă cu oamenii – obiectiv, ceea ce mi se pare greu. Aveam și rezultate mai bune la matematică decât la română, am fost și la Centrul de Excelență la matematică în clasele VII-VIII. Era ideea de ceva mai pragmatic, salariu mai atractiv – informatician sau medic – ceea ce nu m-a interesat. Oricum, notele la matematică la Evaluarea Națională m-au descurajat puțin, atunci. Mi-am zis că la care iau mai mult, acolo dau și am luat notă mare la română, a fost și mai ușor în acel an și așa am ales socio-umane, la “Petru Rareș”. Mi-am dorit “Petru Rareș” pentru oportunitățile de a cunoaște oameni și pentru activitățile diverse extrașcolare pe care le oferă această școală. Eu nu am avut oportunitatea să studiez la o școală gimnazială renumită, adică aș fi vrut să am colegi interesați de școală, de cultură, de activități extrașcolare. Aș fi putut învăța în Piatra-Neamț, dar naveta a fost o problemă, pe atunci nu erau multe autobuze din Ghigoiești, unde locuiesc, dar în ultimii doi ani au mai introdus curse.
– Ce înseamnă naveta, când plecai de acasă și când te întorceai?
Aveam autobuz la ora 6:30 de mers la școală și doar acesta circula, iar la 14:30 de întors, dacă îl pierdeam sau mai aveam activități, mai aveam unul la ora 17:00.
– Și ce făceai o oră până începeau cursurile?
Mergeam în clasă, mai erau niște colege care veneau de la Roznov și vorbeam, sau citeam lecții pe care nu apucasem să le parcurg acasă în totalitate.
– Școala primară unde ai învățat? Sigur de acolo a pornit drumul tău fumos.
Am învățat în sat la Ghigoiești, dar în 2009 școala a fost desființată, nu erau mulți copii și nu erau nici cadre didactice. Eram într-a IV-a și a trebuit să continuăm la școala din Ștefan cel Mare. Desființarea școlii din sat a coincis cu pensionarea domnului nostru învățător, domnul Vicol. A fost un învățător bun. Sever, învățam de frică. Mie mi-a plăcut faptul că niciodată nu m-a lăsat să spun “nu pot”. Am această problemă la mâini și el nu a renunțat la mine niciodată. Îmi aduc aminte de calculele pe numărătoare, eu nu le puteam face și domnul învățător îmi spunea să socotesc în minte. Eu toate calculele le fac în minte, până astăzi! Nu m-a tratat altfel decât ceilalți copii și încă ne mai vizităm, el a revenit acasă în Piatra-Neamț după pensionare.
– Putem vorbi despre această afecțiune a ta?
Sigur, nu este nici o problemă pentru mine, asta sunt, dar niciodată nu mi-am pus etichetă pe defectul meu. Este o situație rară, eu nu am mai întâlnit pe cineva așa. E o malformație, oligodactilie. Din fericire, pentru mine n-a fost o problemă nici scrisul, pentru că, după ce am fost la medici, am fost nevoită să încep să scriu de la 4 ani. Îmi place să scriu, doar că apar durerile dacă scriu mult timp. La 7 ani am mers la un doctor în Italia, dar ar fi necesitat foarte multe operații și ar fi adus efecte adverse.
– Ai avut nevoie de timp suplimentar la bac sau te-ai încadrat în cele 3 ore?
Nu, nu am solicitat timp în plus, mie mi-au ajuns cele trei ore. Am avut parte de oameni frumoși în acești ani, oameni care m-au văzut ca pe un copil normal și asta m-a ajutat foarte mult. Mi s-a spus și că nu pot mult, nu mi s-au dat anumite oportunități de mică, cei care-mi proiectau viitorul spuneau că nu o să ajung în domenii interesante, valoroase. Cred că priveau într-o panoramă, cumva, totul. Eu m-am străduit să mă autodepășesc, adică să nu ajung să-mi impun mie limite. De aceea am și ales “Rareșul”, pentru că știam că pot și pentru ca să am șansa ce mi-a lipsit în gimnaziu, unde am avut profesori extraordinari, și pe parte artistică, de lingvistică culturală – doamna Cătălina Boambă, profesoară de română și doamna profesoară Iolanda Pușchin, care m-a trimis la Centrul de Excelență la matematică, în Piatra-Neamț. Nu cred că a fost ceva ce am vrut să fac și n-am putut să fac. Poate instrumente muzicale, dar ureche muzicală nu am. În schimb, am empatizat mult cu oamenii din jurul meu. Probabil n-aș fi fost atât de empatică și nu mi-aș fi dezvoltat inteligența emoțională, dacă n-aș fi avut acest defect fizic. Cred că este un dar.
– Spui că ai făcut tot ce a făcut orice copil, povestește-ne.
Am avut mulți prieteni și am făcut ce face orice copil de la sat. Eram cumințică: ne urcam în copaci, ne plimbam pe câmpuri, ne jucam cu animăluțele. Am avut o copilărie foarte fumoasă și îmi pare bine că am copilărit la sat. În excursii nu prea am fost cu ai mei, părinții au o fermă și e foarte greu să plece de acasă. Dar am fost cu colegii, mai ales în timpul liceului. Ceea ce regret este că, în special în timpul liceului, am fost delăsătoare până în ultimul moment. Aș fi putut să-mi organizez mai bine timpul, să citesc mai mult, să văd mai multe filme. Am studiat foarte mult în afara lecțiilor și asta m-a ajutat să mă dezvolt. În schimb, ieșeam cu prietenii, eram pe social-media, cu familia, nimic special. Mai am un frățior, are 8 ani, a intrat de vreun an de zile în familia noastră și suntem foarte atașați unul de altul. E un copil foarte bun, ține foate mult la noi.
– Te-a interesat fiecare materie, toate informațiile?
Am memorie auditivă și rețin din clasă. Din acest motiv m-am axat pe studiat extra decât mi s-a predat la ore, de unde deja acumulasem informație. Așa am adunat cunoștințe, n-am memorat niciodată lecții. Eu îmi predau mie însămi ca să înțeleg tot și să rețin, așa funcționez, așa am procedat și la Bacalaureat. Cred că lucrul mult la matematică până la liceu m-a ajutat, mi-a dezvoltat gândirea analitică. Nu am vrut note – în sistemul românesc, notele nu definesc inteligența. Mi-a plăcut școala, ca spațiu al culturii, al învățării. Și, pe de altă parte, cred că nici nu am vrut să-I dezamăgesc pe cei care au crezut în mine. Am citit de plăcere, iubesc istoria, îmi plac foarte mult scriitorii români contemporani, deși nu-i studiem în școală. Eu nu am urmat neapărat sistemul și cred că atenția mea spre documentarea extrașcolară m-a ajutat mult să mă dezvolt. Cred că este primordial pentru un om să cunoască propria cultură, să fie conștient cine este ca român și să știe câte puțin din toate.
– Vorbești frumos și cu patos despre școală.
Vreau să fiu profesor, la rândul meu, i-am apreciat pe cei pe care i-am avut și am luat câte ceva de la fiecare. Voi da la Litere în București, este ultima mea decizie, după ce câțiva ani am zis că voi face Dreptul. Mi-am dat seama, însă, că nu pot fi obiectivă cu oamenii, nu pot fi indiferentă față de oameni. Îmi place să creez legături cu oamenii și Dreptul m-ar fi obligat să-i văd doar dintr-o perspectivă. Primul impact real a fost la Olimpiada de Limba și Literatura Română din clasa a IX-a, la etapa județeană, când am înțeles ce perspective îmi aduce studiul literaturii. Atunci am înțeles că cititul nu este doar parcurgerea unei cărți. Ulterior, profesorii de la “Rareș”, atmosfera de acolo, mi-au arătat câte posibilități de dezvoltare am dacă îmi deschid mintea. Vreau să fiu profesor și sper că voi putea să am mai mult timp la dispoziție pentru relaționarea cu elevii. Mi se pare detestabil ca în 50 de minute să nu ajungi să vorbești cu ei. Cred că voi studia pedagogia și în străinătate, să aduc niște modele noi în țara mea, mai ales pe activitate practică și de comunicare.
A consemnat Cristina IORDACHE
