Votat cu puțin timp în urmă, programul de transport public județean de persoane pare să fi stârnit o reacția a unui grup mare de transportatori din Neamț, nemulțumiți de faptul că în forma votată ar fi fost avantajată o anumită firmă. Flozampet Com, Patru Plus Trans, ValiVal, David Romică SRL, Vasi Trans SRL; Compstru, Cezar Trans, Piacor COM SRL, Pațîrutrans, Buvaltrans, Trans Carpatia, Edy Trans, SOlSab Com, Solega Com, Husaru Trans, Gabiant Trans, au transmis fiecare Consiliului Județean plângeri prealabile împotriva hotărîrii consiliului nr. 196/04.08.2022.
În esență, firmele consideră cu sunt 3 elemente care nu respectă legislația:
- Programul de transport este format din trasee individuale, denumite în lege trasee principale și secundare. Nu din grupe de trasee, așa cum a fost stabilit în programul din Neamț;
- Nu sunt emise normele de aplicare a legii 92/2007, prin care să fie definite traseele principale și secundate;
- Documentul ”Program de transport” nu a fost întocmit și semnat de specialiști din cadrul Autorității de transport din cadrul aparatului de specialitate a CJ Neam, așa cum era stabilit prin HCJ nr. 147/2022.
Va fi interesant de văzut dacă semnatarii plângerilor vor merge mai departe și vor arăta cu degetul spre cei care au pregătit documentul și spre cei care ar fi beneficiarii acestuia.
(V.B.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA






2 comentarii
Astai scumpa „Romanie”,peste tot doar „smecherie”.!?……,si hotie!?…..,vai vai,cum se poate bre badie!?
Deci pe langa sutele de semafoare , asta ne mai trebuia autobuze in trafic, pe fiecare straduta pe unde mergi dai peste ditamai autobuzul.Dupa ce ca si asa traficul este aglomerat si va si mai aglomerat odata cu adaugarea semafoarelor asta mai trebuia in oras, autobuze……cine a gandit chestia asta , nu a facut-o cu capul ci cu fundul….