Programul privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla Local), nu va fi demarat în acest an, așa cum era programat, ci în prima parte a anului viitor, potrivit anunțului Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) deoarece, până atunci, se dorește simplificarea procedurilor „de accesare a proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor, așa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate”.
În plus, AFM anunță că se lucrează la modificarea ghidului de finanțare aferent acestui program, astfel Municipiul Piatra-Neamţ anunţă sistarea primirii cererilor de înscriere în program până la o dată ulterioară.
Perioada și modalitatea de depunere a cererilor de înscriere în program, însoțite de documentația aferentă, vor fi comunicate după acceptarea în program prin încheierea contractului de finanţare între Municipiul Piatra-Neamţ şi Administrația Fondului pentru Mediu.
Primăria Piatra Neamț

Mesagerul Bacău Peste 900 de tineri din Bacău au învățat să salveze vieți la „Ștafeta Resuscitării”
ZCH Soldații profesioniști de la Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski” au jurat pentru patrie
NewsEdge Oana Țoiu a transmis „condoleanțe familiilor celor răniți” în atacurile din Marea Neagră. Șapte marinari sunt în continuare dispăruți
BusinessEdge Președintele Fed Kevin Warsh estimează că inteligența artificială va crește productivitatea economiei mondiale. Decizia privind o nouă majorare a dobânzii rămâne incertă





