Cercetările efectuate de anchetatori în cazul accidentului de pe 3 ianuarie, de la Săvinești ( amănunte aici), soldat cu rănirea a doi polițiști aflați în misiune, au stabilit că evenimentul a fost provocat de un tânăr aflat sub influența unor substanțe halucinogene, care nu a oprit la semnalele oamenilor legii.
”Autospeciala ar fi efectuat semnal luminos și acustic de oprire a unui autoturism care se deplasa din sens opus, al cărui conducător auto nu s-a conformat semnalului. În momentul efectuării manevrei de întoarcere pentru a se proceda la urmărirea acestuia, autospeciala de poliție a fost acroșată de un autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, din Podoleni”, conform Poliției Neamț.
Aceeași sursă mai arată că, primul autoturism și-ar fi continuat deplasarea spre municipiul Piatra Neamț, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că la volan era un tânăr de 21 de ani, din Borlești.
Conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. ”Totodată, deoarece tânărul de 21 de ani, manifesta un comportament nefiresc a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Amfetamină. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante”, mai anunță IPJ Neamț.
În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor ce au condus la producerea acestui eveniment rutier.
(G. S)
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
Iași. Se întâmplă acum! Bărbat inconștient, cu arsuri pe jumătate din corp, în căminul Combeton Iași. 14 locatari au ieșit în fața căminului pentru a se salva- Botoșani. Foto. Patru răniți, din care doi adolescenți, după o coliziune la Carasa
- Bacău. Fraudă cu bilete de călătorie pentru pensionari – prejudiciul depășește 10 milioane de lei
- FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!
- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare




