V -ați rugat să fie zăpadă? Luați de aici! Credeați că scăpăm fără cojoace. Mai era un pic și mergeam la iarbă verde. Așa-i? Iată că, vorba ăluia care ne sfătuiește s-avem grijă ce ne dorim, se pare că funcționează. Mintenaș iubitorii de sporturi de iarnă au ieșit din depresie, nu mai spun de stațiunile montane, care brusc s-au înviorat la prețuri, de juri că ești la Saint Moritz. Pentru că, trebuie s-o recunoaștem, ce nu este în Europa și n-avem noi? Nimic. Vrei fructe de mare? Sunt. Vrei cartofi noi? Belșug. Vrei icre negre? Pe alese. Revenind la realitatea cu temperaturi la care dârdâie și Celsius, nu avem o iarnă ieșită din comun, cu zăpezi cât casa și ghețuri polare.
Ba chiar avem și aceleași clișee. Autoritățile (… mama lor!) luate pe nepregătite, lipsa încălzirii din asfalt, urgia vremii care bântuie, plus necăjiții surprinși de frigul de afară ce se transmite repejor în ciolane. Am spune, un tablou rotund și cam plictisitor, însă cam departe de ceea ce ar trebui să vedem și să înțelegem. Pe drumurile județului se lucrează non stop, sunt oameni care au ore de somn, în ultimile zile, numărabile pe degetele unei mâini și care nu se plâng. Sigur, au alte condiții. Alte utilaje. Pe de altă parte, pun pariu că nu știați, dar nu există nici un normativ care să prevadă deszăpezirea drumurilor până la asfalt sau la negru cum se mai spune. Prin urmare, dacă mergeți pe undeva și se vede asfaltul, luați-o ca un cadou făcut de cei ce nu dorm, când noi ne războim cu câte un vin fiert.
Și dacă tot veni vorba, ați văzut vreun ales să pună mâna pe vreo lopată? Nu. Grija rotativei dă fiori și principala preocupare a momentului este făcutul cărților. Se poartă negocieri aprige, se încearcă verbul „a se pune bine“ sub felurite forme. De la tradiționalul „să trăiț`! cu basca până la podele, se ajunge la un la fel de tradițional „hai, că și eu sunt de –al vostru, dar … “. Nici măcar frica de pronunțările justiției nu mai este ce a fost, că de când cu prescripțiile CCR-ului, o seamă de inși se îmbată și de trei ori pe zi, mulțumind cui trebuie că au scăpat de beci, cazier, ba și cu un purcoi de bani la teșcherea. Sigur, nu la fel de norocoși sunt frații Tate, dar nu i-am pus eu să vină la noi, unde, ce-i drept, se fac bani, nu jucărie. Nu credeți? Întrebați-l pe Țiriac, tot mai îngrijorat că se scumpesc avioanele, ceva de speriat.
Iarna are farmecul ei și nu se cade să o judecăm după câte grade sunt prognozate pe telefon ori după amenințările cu vortexuri, cicloane și tot felul de grozăvii importate dintr-un limbaj total străin vieții civile. Este vremea obrajilor îmbujorați, a războaielor nevinovate cu bulgări de omăt, a ghețușurilor de pe trotuare, a nasurilor devenite izvoare și a poveștilor. Da, recunosc, sunt idilice cele spuse aici, dar cercetați un pic în cutia cu amintiri și veți vedea că nu-s chiar departe. Poate n-ar fi rău să vedeți și partea asta, care ne-ar putea scoate din cercul vicios al degustării vieții prin telefoane inteligente și tehnică de calcul. Chiar merită. Ș-acuma, ce-i drept, la ce zăpadă-i afară, n-ar merge niște sărbători? A?
Pe mai încolo.
GD Pătrauceanu