Sfântul Haralambie, protectorul oamenilor și al animalelor

Sfântul Haralambie, considerat unul dintre cei mai longevivi sfinți creștini, a impregnat cu faptele sale bune aproape două milenii de creștinism. Ziua de prăznuire a Sf. Sf. Mc. Haralambie este 10 februarie. Numele său însemnă în greacă „strălucitor de bucurie”. De Sf. Haralambie se sfințește agheasmă considerată protectoare împotriva tuturor bolilor. Ziua Sf. Haralambie se ținea pentru a scoate pe diavol din om.

Din Viețile Sfinților aflăm că Sf. Sf. Mc. Haralambie s-a născut în anul 89 d.H. și a primit mucenicia în anul 202 d.H., adică a trăit cel puțin 113 ani! S-a născut, a făcut Voia Domnului și a fost martirizat pe teritoriul Turciei de astăzi. În timpul vieții a fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică. Când era condus la locul execuției, Sf. Haralambie s-a rugat lui Dumnezeu ca locul unde vor sta moaștele sale să nu sufere niciodată de foamete sau boală. După ce s-a rugat astfel, sfântul și-a dat sufletul lui Dumnezeu, înainte să fie decapitat.

Agheasma Sf. Haralambie

În ziua în care era prăznuit Sf. Haralambie, femeile de altădată mergeau la biserică. Preotul se ruga pentru sfințirea apei, utilizând și rugăciuni către Sf. Haralambie. Această agheasmă era considerată ca fiind tămăduitoare de diferite boli. O parte din apă era băută, cu o parte se spălau, o altă parte o dădeau vitelor spre băut, apoi le stropeau cu ea. Agheasma Sf. Haralambie era folosită și pentru sfințirea fântânilor, a șurilor, a grajdurilor. Credința țăranului român era atât de mare încât oamenii înţelegeau importanța aghesmei realizate în ziua Sf. Haralambie. Ei stropeau grădinile ca să nu fie atacată varza de omizi și copacii de mană.

Vindecări în ziua Sf. Haralambie

Etnologul Th. Speranția a descoperit în căutările sale prin satele de altădată elemente care demonstrează importanțe zilei Sf. Haralambie. Femeile coceau un singur colăcel, înainte de răsăritul soarelui, în ziua acestei mari sărbători. După ce era copt, îl scoteau afară și-l rupeau în patru bucăți. Fiecare bucată era aruncată în cele patru puncte cardinale. Semnificația acestui gest era că hrăneau toate gâzele, insectele, pentru ca acestea să nu atace livada și grădina gospodarului. Exista și obiceiul ca o bucată din acel colac să fie păstrată peste an. Oamenii credeau că, dacă gustă puțin din acel colac, atunci când sunt bolnavi, se vindecă mai repede. Unele femei se dezbrăcau în pielea goală și înconjurau casa de trei ori, întâia oară dimineața, a doua oară la amiază, a treia oară seara, pentru ca diavolul să nu se apropie de casă. După aceea, femeile se îmbrăcau frumos și mergeau la biserică cu colivă din grâu curat, ale cărui boabe, fuseseră sfințite mai înainte de către preot. Din acel grâu sfințit se păstra peste an pentru a fi dat vara, la păsări și în special la găini, pentru a fi ferite de diferite boli.

Pomana lui Haralambie

Oamenii de altădată aveau credința că, pentru a fi sănătoși aici, dar și pe lumea cealaltă, este nevoie să dai de pomană colăcei și turte unse cu miere ca sfântului să i se facă milă și să nu dea drumul ciumei din lanț sau a altor boli. Femeile respectau această zi, mai ales acelea bolnave de friguri. Se făceau și prognoze meteo în ziua lui Haralamb de ciumă. Se spunea că, dacă plouă în această zi, plouă apoi după aceea patruzeci de zile neîntrerupt. Ploaia moderată e binevenită oricând în această perioadă de secetă care durează de ani buni.