Primăria Piatra-Neamț va monta un ecran LED de 15 mp, în fața parcului central din oraș pe care vor fi difuzate, în perioada 14 iunie-14 iulie, meciurile Campionatului European de Fotbal ce are loc în Germania. România va participa după o pauză de 8 ani la această competiție, fiind într-o grupă cu Belgia, Slovacia și Ucraina.
Pentru organizarea acestui eveniment, printr-un proiect de consiliu local, ce va fi dezbătut în ședința extraordinară de joi, 30 mai, va fi alocată suma de 40.000 de lei din bugetul local, capitolul “Cultură, recreere și religie”.
Ecranul va fi închiriat pentru o lună de zile și va fi montat pe o schelă metalică de 5 m pe 3 m. Costurile închirierii sunt de 38.750 de lei, iar cheltuielile cu racordurile de electricitate reprezintă diferența până la 40.000 de lei.
Potrivit Referatului de aprobare al proiectului, în fiecare zi, începând cu 14 iunie, vor fi transmise toate meciurile din cadrul Campionatului European. În fața ecranului, în zona special amenajată, vor fi instalate scaune unde accesul publicului va fi gratuit.
Programul meciurilor pe care tricolorii le vor disputa în faza grupelor la Campionatul European este următorul:
- 17 iunie, ora 16.00: România – Ucraina, pe stadionul Allianz Arena din Munchen;
- 22 iunie, ora 22.00: România – Belgia, pe stadionul Rhein Energie din Koln;
- 26 iunie, ora 19.00: România – Slovacia, pe stadionul Wladstation din Frankfurt.
Angela Croitoru
FOTO: www.frf.ro
Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare





