Gheorghe Teodorescu-Kirileanu s-a remarcat în cultura română ca unul dintre cei mai neobosiţi editori şi remarcăm aici editarea operei lui Ion Creangă, dar şi numeroase şi valoroase documente privind istoria românilor. Pe lângă activitatea de editor şi documentarist, a fost un publicist de marcă, cu importante contribuţii în domeniul istoriei şi a folcloristicii şi nu putem omite studiile închinate locurilor natale, de la poalele munţilor Grinţieş şi Ceahlău, articole de istorie, folclor, etnografie sau lexicografie populară. Pentru nemţeni, de notorietate rămâne gestul său de a dona Bibliotecii din Piatra-Neamţ aproape 20.000 de cărţi tipărite, manuscrisele fiind promise Bibliotecii Academiei Românei. Biblioteca nemţeană a devenit depozitara unui tezaur documentar de mare valoare cu care puţine astfel de aşezăminte din ţară se pot lăuda.

Origini și carieră

Gheorghe Teodorescu Kirileanu a văzut lumina zilei la 13 martie 1872 în satul Holda-Broşteni, într-o familie cu rădăcini bucovinene, strămoşii săi refugiindu-se aici din cauza asupririi habsburgice.

„Sunt născut în satul Holda din Valea Bistriței moldovenești, comuna Broșteni, județul Suceava (acum județul Neamț), în 13/25 martie 1872. Tatăl meu, Grigore Chirileanu, era fiul unic al lui Ion Chirileanu, din familia Norocel, [care a fost vornicul satului Holda, venit la munte] din satul Mălini, județul Suceava. […] Tata a fost pădurar la moșia Broșteni, având și vite multișoare. […] Mama mea, Ioana, era fiica preotului din Holda, Teodor Ioanovici – popa Todică, cum îi ziceau oamenii […]. La vârsta de 7 ani (împliniți martie 1879) murind mama la nașterea fratelui meu Simion și tata căsătorindu-se din nou, am fost luat spre creștere și învățătură la școală de părinții mamei mele, preotul Todică și preoteasa Axinia, cărora le datoresc tot ce a fost bun în sufletul meu”, scria G.T. Kirileanu într-un jurnal epistolar.

Actul de naştere al lui Gheorghe Teodorescu Kirileanu ne spune: „Din anul una mie opt sute şapte zeci şi doi, luna martie în cincisprezece zile, ora trii dupe amiazei. Act de naştere a lui Gheorghe de sex bărbătesc, născut eri în cătuna Holda, comuna Broşteni, la casa părinţilor sei din strada Holda; fiu al lui Grigore Băciuclu în etate de douăzeci şi şase de ani şi a Ioanei soţia în ­etate de douăzeci de ani, ambii de profesie cultivatori, domiciliaţi în comuna Broşteni”.

Mama sa, aşa cum am aflat, moare la naşterea fratelui său Simion, pe când avea 7 ani şi este luat sub oblădirea bunicului, preotul Teodor Popescu, cunoscut sub numele de “Popa Todică”, care i-a fost un adevărat părinte spiritual. Învaţă primele clase la Broşteni, continuând cu gimnaziul la Fălticeni. La concursul de burse de la Seminarul de la Iaşi este respins şi de ruşine, merge pe jos până la Piatra, nu se mai întoarce acasă, rămânând să urmeze o şcoală de cântări bisericeşti în oraşul de sub Pietricica şi Cozla. În anul următor, 1888, reuşeşte la Şcoala Normală din Iaşi, dovedindu-se un elev sârguincios şi un suflet mare, animat de o vie dorinţă de a-şi ajuta semenii. Urmează cursuri universitare la litere şi drept (cu sprijinul rudelor, dar şi a altor apropiaţi, precum învăţătorul Mihai Lupescu, un adevărat apostol al Văii Muntelui), având profesori şi colegi de mare valoare: Al. Phillippide, Petru Poni, G. Ibrăileanu. Devenit magistrat, cere să fie mutat în ţinutul său natal, la Broşteni. Începe activitatea sa în reviste şi cea de editor al operei lui Creangă, cu sprijinul lui Titu Maiorescu. Schimbă mai multe posturi, bunele sale intenţii nu cadrau cu acţiunile politicienilor şi afaceriştilor de pe Valea Muntelui. Regele Carol I, care îl cunoaşte în vizitele sale la Moşia Regală Broşteni, îl duce la Bucureşti, Kirileanu primind un post la cancelaria regală; intră şi în cercul „Junimii” scriind în „Convorbiri literare” articole documentate despre Eminescu şi Creangă. Generozitatea sa deosebită, talentul de a „ridica oameni”, modestia-i recunoscută, l-au transformat în prietenul şi sfătuitorul multor mari oameni de cultură.

Concediat de Carol al II-lea

Când, în 1908, prinţul Carol a vizitat moşia Broşteni, excesul şi abuzurile sale (în special asupra tinerelor fete) au indignat pe însoţitorul oficial al alaiului, G.T. Kirileanu şi astfel a aflat şi tatăl său, Ferdinand. Tânărul prinţ n-a uitat gestul şi în 1930, când a devenit rege sub numele de Carol al II-lea, G.T. Kirileanu a fost primul concediat. Se retrage la Piatra-Neamţ, împreună cu manuscrisele sale, dar cu sănătatea şubrezită. Cu surpriză, dar şi bucurie, primeşte în 1948 vestea alegerii sale ca membru de onoare al Academiei Române.

Cărți de învățătură

O carte poştală deosebită am aflat la cartofilul Viorel Nicolau, pe care, la 30 iunie 1922, o trimite Kirileanu lui George Vâlsan, geograf, etnograf român, membru al Academiei Române, din 1920.  Faţa cărţii poştale: Palatul Regal, astăzi Primăria din Bicaz, fotograful fiind prietenul lui G.T. Kirileanu – cunoscutul fotograf pietrean A.A. Chevallier.

Pe verso stătea scris: „Sunt aici, dar numai două zile, concediul meu erupe cam pe la jumătatea lui Iulie. Auzisem de la Oprescu vești despre apropiata-ţi Jasik și mă gândeam să trag o fugă la Cluj. Mereu am fost împiedicat și neprimind nici o știre de la domnişoara nu mi-am închipuit că va fi suferind. Carta ta poştala de deunăzi confirmă din nefericire bănuiala mea. Criza asta nu o fi din cauza greutății numelui? La începutul concediului meu am niște necazuri ale fraților de reglat la Broșteni și cum le-oi pune la cale voi veni sa vă văd la Cluj. Până atunci primește cele mai alese urări și sănătate. Închinăciuni părinților”.

De altfel corespondenţa sa (publicată în mare parte) arată un grup de prieteni şi colaboratori de mare valoare. G.T. Kirileanu a întreţinut relaţii cu oamenii de cultură din ţară şi din străinătate, a alergat pe la anticari, pe la mănăstiri şi şcoli, case boiereşti, pretutindeni unde crede că poate achiziţiona lucrări rarisime. Dintre numeroasele manuscrise şi cărţi rare care se găsesc astăzi în Biblioteca Judeţeană ”G.T. Kirileanu” din Piatra Neamţ, multe sunt unicat şi constituie un adevărat izvor de informaţie privind istoria cărţii româneşti din secolele XVII-XIX. Câteva dintre cărţile aflate aici, importante atât prin valoarea lor propriu-zisă cât şi prin însemnările manuscrise pe care le deţin, ne fac vorbire că nu putem omite însemnătatea fondului de carte veche românească aflată în Fondul documentar și acesta deoarece lucrările istoriografice ale lui G.T. Kirileanu au fost direct legate de acest fond de carte. Cel mai vechi exemplar aflat aici este ”Carte de învăţătură”, tipărită la Iaşi în 1643.

Dintre scrierile sale, pentru regiunea noastră, de mare interes este lucrarea „Descrierea moşiei regale Broşteni, judeţul Suceava”, o deosebită frescă a cursului mijlociu al Bistriţei, cu locuri şi oameni.

În ”Neamul românesc” al lui Nicolae Iorga, apărea în numărul 52, din anul 1906, următoarea recenzie semnată de însuşi marele istoric: „De vei lua în mână «Descrierea moşiei regale Broşteni, judeţul Suceava», de dl. Gh. T Kirileanu, nu se poate să n-o ceteşti până la sfârşit. Sunt acolo ştiri istorice, note despre gospodăria veche şi cea nouă, elemente de limbă şi cultură, cu totul necunoscute. […] Monografia nu poate fi întrecută”.

Fondul Documentar G.T. Kirileanu

Bătrâneţea şi boala lui „Moş Ghiţă”, cum se autonumea, sau „patriarhul Bistriţei”, cum era numit, erau înseninate de grija şi atenţia unor mari români: Simion Mehedinţi, George Vâlsan, C.C. Giurescu, Iorgu Iordan, Mihai Costăchescu etc., care l-au vizitat la casa lui de sub colina Cozla.

La 24 februarie 1956, a pus bazele „Fondului Documentar G.T. Kirileanu” prin nobila sa donaţie, agoniseala sa bibliofilă de-o viaţă.

La vârsta de 88 de ani, căci Dumnezeu l-a dăruit îndelungat în zile, a murit G.T. Kirileanu. Deşi bolnav de mult timp, cu suferinţe de multe ori crâncene n-a părăsit cărţile şi manuscrisele ce le-a iubit atât. Sfârşitul şi l-a aflat alături de ele.

În 2006, am cerut sprijinul unui reputat profesor, acad. Dinu C. Giurescu, în întocmirea unei lucrări de istorie a văii Bistriţei nemţene. A cerut să afle principalele surse bibliografice, principalii autori, fii ai regiunii. I-am numit pe preotul Constantin Mătasă, pe istoricii şi arhiviştii Constantin Turcu şi Gheorghe Ungureanu şi pe… G.T. Kirileanu. Răspunsul a fost: „Dacă pleci de la Moş Ghiţă şi dacă eşti de-acolo, de la Moş Ghiţă, ai tot sprijinul meu, căci şi eu sunt printre aceia, nu puţini, care suntem datori memoriei sale…”.

Alte cuvinte le considerăm de prisos. Articolul nostru se vrea, în destul de puţine cuvinte, o necesară aducere aminte asupra unui fiu de seamă al munţilor noştri.

Prof. dr. Daniel DIEACONU