În atenţia noastră s-au aflat personaje deosebite ale sportului şi în special ale fotbalului, cu poveşti de viaţă şi de carieră extraordinare, multe dintre acestea cu sfârşituri triste. Eroii noştri au fost Garrincha, Baratky, ce-au cunoscut extazul, dar şi agonia, Dan Coe, Marcel Răducanu sau Belodedici, care au părăsit o ţară comunistă pentru mirajul Occidentului. Sau Hagi, Gheorghe şi Ianis sau Dănuţ Lupu. Marius Niculae are o poveste de viaţă şi de fotbal deosebită: a avut de ales între judo şi fotbal (ca Dănuţ Lupu – hochei şi fotbal), a jucat în 8 ţări şi aproape să joace şi într-a noua (Coreea de Sud); l-a avut coleg pe vremea când el, Jardel şi Joao Pinto făceau legea la Sporting Lisabona, pe Cristiano Ronaldo, un adolescent de 16 ani, subţire şi cu coşuri pe faţă. Că tot a venit vorba de Ronaldo, Loţi Boloni, antrenorul echipei a venit cu el şi l-a prezentat lui Niculae şi Jardel: „Uite, am adus un băiat, e mai bun decât voi amândoi!”. Jardel ar fi răspuns: „Vezi cum vorbeşti, căci dacă nu eram noi cu golurile noastre, de mult erai plecat…” Să amintim că a fost antrenat la Mainz de cel ce avea să devină celebrul antrenor Jurgen Klop, cu mari succese la Dortmund sau Liverpool.
A fost campion cu Dinamo (2000) şi Sporting (2002), a jucat la Mainz (Germania), Standard Liege (Belgia), Inverness (Scoţia), Kavala (Grecia), Shandong Taishan (China), Zakarpatija Ujgorod (Ucraina). Şi, dacă se înţelegea la bani, juca şi în Coreea de Sud. Cel mai bine a câştigat în Portugalia (titlu, cupa, a jucat şi o finală a Cupei UEFA) şi în China. Dar la Sporting s-a accidentat când era pe val şi era aproape de a parafa un contract cu AC Milan, o echipă de top în acele vremuri. În interviurile oferite remarca valoarea jucătorilor generaţiei sale ce erau titulari la mari echipe din Europa: Inter, Fiorentina, Lazio, Monaco sau Atletico, iar o comparaţie cu exponenţii generaţiei actuale nu prea e de făcut. A înscris în cele două victorii împotriva Ungariei ale naţionalei conduse de Hagi, dar eşecul puţin scontat cu Slovenia a turnat plumb în ghete unei echipe ce-i cuprindea pe Contra, Mutu, Lobonţ, Chivu, Daniel Niculae, Raţ sau Tamaş. A debutat la 19 ani la naţională, a strâns 43 de selecţii (din cauza accidentărilor doar atâtea, în ciuda unui debut timpuriu) şi a înscris de 15 ori.
Despre antrenorii pe care i-a avut? Loţi Boloni: serios, cerea disciplină, meticulos, insista pe o bună pregătire fizică, tributar şcolii franceze; Klop cerea disciplină, riguros la antrenamente, dar apropiat, prietenos, plăcut în afara lor. Despre Ronaldo? A constatat talentul, dar nu s-a gândit că putea ajunge atât de mare. Şi în cameră (au fost colegi de cameră), făcea mulţime de flotări şi abdomene, mai mergea la oglindă şi-şi spunea că e bun şi va fi cel mai bun… A fost iubit la Dinamo, la Sporting, a fost unul dintre marii atacanţi ai României. Să fie antrenor? I se pare greu, căci nu ar putea suporta imixtiunile unui patron de club. Poate un post de conducător, dar dacă ar primi încredere pentru un proiect de 2-3 ani. Şi în fotbalul românesc e mult şi 2-3 luni… (D. DIEACONU)
