Colțul suporterului rătăcit/necăjit / Un fotbalist de legendă: Nicolae Dobrin

Dobrin a jucat în perioada fotbalului încă romantic. Deşi a jucat în timpul regimului ceauşist, sau poate cu atât mai mult pentru asta, Dobrin a fost un personaj de legendă, în jurul său ţesându-se numeroase poveşti. Cu Realul, cu Guadalajara, cu Kempes, cu Dinamo. I s-a spus „Prințul din Trivale” sau „Gâscanul”. O băutură de larg consum a vremii, ţuica cu eticheta „două prune” a primit numele „Ochii lui Dobrin”. Şi cine ştie câte sticle s-au băut în cinstea lui Dobrin.

Numele lui Nicolae Dobrin este strâns legat de Piteşti şi FC Argeș, unde a cucerit două titluri, în 1972 și 1979 şi a jucat 409 meciuri în prima divizie, reușind să înscrie 111 goluri. A debutat în prima divizie de fotbal la vârsta de 14 ani şi 10 luni: cel mai tânăr fotbalist care a evoluat în prima ligă! Îşi amintea că spectatorii, atunci când a păşit pe teren, au început să strige să scoată copilul. Dar aşa cum se-ntâmplă câteodată în viaţă, în acel meci i-a ieşit totul. Dacă voia să facă stop pe nas, i-ar fi ieşit. Şi a terminat meciul în aplauze prelungite.

Dacă cei care jucau pe atunci erau precum Dobrin, nu e de mirare că cei care scriau despre fotbal se numeau Eugen Barbu sau Fănuş Neagu. Ultimul numit scria despre „Gâscan”: „În clipa în în care îl vedem lângă minge, înfometat de joc, ne cresc trandafiri în palme, căci el este toreadorul răsfăţat de soartă şi de noroc, iar noi suntem dragostea lui plătită cu sânge de taur”.

A fost ales cel mai bun fotbalist al României de trei ori, în anii 1966, 1967 și 1971, depăşit abia de Hagi şi Gică Popescu. La echipa națională a evoluat de 48 de ori, marcând 6 goluri. Unul foarte important a fost marcat în poarta Portugaliei, echipa lui Eusebio, celebrul golgeter al Cupei Mondiale din 1966. Şi golul lui Dobrin i-a lăsat pe portughezi acasă.

Două mari neîmpliniri a avut şi ele au fost comentate, povestite şi răspovestite: nu a jucat niciun minut la Cupa Mondială din Mexic în 1970 şi regimul comunist i-a blocat transferul la Real Madrid. L-a vrut chiar celebrul Santiago Bernabeu, după un meci în Cupa Campionilor Europeni, când Dobrin a dat un gol. Se ofereau mulţi bani pentru acele vremuri, dar conform propagandei oficiale, Dobrin era „bun naţional” şi nu putea fi „înstrăinat”. Soția sa, Gica, a mărturisit mai târziu că „i s-a propus lui Gicu să rămână la Real Madrid, iar spaniolii i-au spus că într-un an ne vor aduce și pe mine și pe copil la Madrid. Noi eram mereu împreună, iar Gicu nu a vrut să plece singur. El s-a întors de la Madrid pentru că nu dorea să rămână acolo nelegal și fără familie. El era foarte fericit la Pitești. Poate că ar fi câștigat bani mai mulți la Madrid, însă la noi nu au primat niciodată banii“. În Mexic din motive mai mult sau mai puţin obiective, Angelo Niculescu nu l-a folosit deloc. Şi s-a ratat duelul Pele-Dobrin. Colegii săi din Mexic infirmă un complot dinamovist, cei mai mulţi dintre ei, în frunte cu Rică Răducanu, spun că Dobrin nu a putut face faţă căldurii înăbuşitoare şi nu au fost de vină barurile. De altfel, vorba lui Culae Lupescu, puţini au putut în Mexic şi mulţi au fost cam degeaba.

De poveste a fost acel meci al ultimei etape a sezonului 1978/79, cu lupta la potou dintre Dinamo şi FC Argeş. Dinamo avea 18.000 de spectatori şi Internele de partea sa. Dar şi fotbalişti de seamă în frunte cu Dudu Georgescu. Gazdele aveau nevoie de victorie, dar meciul se prelungea. „Poţi prelungi cât vrei meciul. Dăm un gol mai mult ca ei!”, a zis Dobrin arbitrului când Dudu Georgescu egalase la 3. Şi „Gâscanul” a marcat printr-un şut de la marginea careului şi titlul a mers în Trivale.

Nicolae Dobrin s-a stins din viață pe 26 octombrie 2007, la doar 60 de ani, răpus de boală. La înmormântarea sa au participat peste 5.000 de persoane.

Dobrin, Balaci sau Hagi? Care a fost cel mai bun? Să ne bucurăm, unii şi alţii, că le-am fost contemporani, i-am văzut jucând, ne-au încântat, ne-au fericit. Şi că astăzi putem să-i mai vedem din când în când şerpuind pe teren în filmuleţe de pe you tube şi să ne minunăm: „Uite bă, ce le-a făcut!” (Daniel DIEACONU)