Urmărind zbaterile fotbalistice ale lui Dinamo, am constatat o revenire în anturajul echipei a lui Cristi Borcea. Un deja-vu. Şi mi-am amintit de spusele fiicei lui Lică Nunweiller, una dintre legendele alb-roşilor. Aceasta era indignată că Borcea, pe atunci şef la Dinamo, a cerut ca Ion şi Lică Nunweiller, prezenţi în tribună la un meci, să fie trimişi la peluză, căci nu are nevoie: „de fosile în tribuna mea”. Şi Lică a plecat acasă şi nu a mai revenit vreodată. Şi Borcea, cel mai vocal şi dansant reprezentant al „câinilor roşii” (Shakira), ar fi trebuit să ştie că numele cu valoare de simbol „câinii roşii” a fost dat chiar celor doi fraţi, fundaşi de fier ai unui Dinamo care strălucea în România şi străinătate. Şi care jucau sub tricolor, chiar şi în Mexic, unde unul dintre cei mai buni jucători a fost fratele lor, Radu. Am amintit deja pe trei dintre cei şapte (7) fraţi Nunweiller.
Într-un articol mai vechi din „Adevărul” din 2011, Nelu Nunweiller îşi amintea: „Eu şi fratele meu, Lică, evoluam fundaşi centrali şi eram răi în joc şi curajoşi. Noi, fiind copii de saşi, eram roşcaţi şi, când alergam ne înroşeam foarte tare. Odată, într-un meci cu Rapid, atacanţii lor, Dumitriu II şi Ionescu, care ne ştiau de frică şi nu-şi permiteau să ne dribleze, ne-au întrebat: «Ce sunteţi, mă, aşa răi? Parcă sunteţi nişte câini… la cum arătaţi, sunteţi câini roşii». Apoi, suporterii lor au dus vorba mai departe şi aşa ne-a rămas porecla”.
Fraţii Nunweiller au fost: Constantin, Dumitru, Nelu, Lică, Victor, Radu şi Eduard. Constantin, cel mai mare dintre ei, nu a jucat niciodată fotbal, dar i-a sprijinit pe fraţii săi mai mici să facă fotbal. Cu toţii au jucat la Dinamo, dar doar trei au făcut carieră: Nelu, Lică şi Radu. Primii doi au fost fundaşi, iar Radu a fost un mijlocaş ce a îmbrăcat tricoul României la Mondialul din 1970, fiind cel cu care Angelo Niculescu începea echipa, primul scris pe tabla de joc.
Să menţionăm că fraţii au fost fii de sas care s-a stabilit în Moldova şi s-a căsătorit cu o fată din Piatra-Neamţ, de altfel Nelu, s-a născut în acest oraş la 9 ianuarie 1936. Şi a fost antrenor în sezonul 1992-1993 la Ceahlăul Piatra-Neamţ, reuşind o promovare istorică a echipei de sub Pietricica. A evoluat de 279 de ori în prima divizie, reuşind să înscrie de 19 ori şi a jucat de 40 de ori pentru România. A jucat două sezoane în Turcia, la Fenerbahce (fratele său Lică a fost la Beșiktaș), fiind cel mai bun stranier într-unul dintre ele. La moartea sa, reprezentantul clubului turc vorbea despre Nelu Nunweiller ca despre o legendă a lui Fenerbahce.
Povestea fraţilor Nunweiller merită să fie ştiută, este povestea unor copii săraci care au dorit să înveţe o meserie (dorinţa tatălui), să facă şcoală (dorinţa mamei) şi să facă fotbal (visul lor). Şi care pentru visul lor au făcut eforturi şi sacrificii deosebite. Şi au reuşit. Cluburile de fotbal care se respectă (în cazul nostru Dinamo!) nu trebuie să-şi uite legendele, chiar dacă la un moment dat acestea nu mai au impetuozitatea şi agresivitatea „câinilor roşii” de odinioară şi sunt nişte „fosile”… (D. DIEACONU)
