Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    sâmbătă, august 15
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Șocant. Gemeni și fratele lor, abandonați de părinți la Roman
    • Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României: Cursa Copiilor are loc la Piatra Neamț pe 10 septembrie. Participare gratuită
    • VIDEO. Din 15 august unele renovări se vor putea face fără autorizație de construire
    • Strategii eficiente pentru gestionarea greutății prin suplimente și produse de sănătate 
    • Târgu-Neamț își întărește statutul de placă turnantă al traficului cu țigări de contrabandă: Șapte persoane reținute după perchezițiile DIICOT, 800.000 de țigarete, bani și un lingou de aur, ridicate
    • Final de telenovelă la Zănești. Fostul primar, Ioan Filip a pierdut procesul prin care dorea redobândirea funcției – decizia este definitivă
    • Din lumea celor care nu cuvântă. Azi, Primăria Târgu-Neamț
    • ZeroBet propune jocul fără bani reali: divertisment fără mize, datorii și pierderi
    • Tupeu maxim la Târgu-Neamț: furt chiar în parcarea din fața sediului Poliției
    • Reclamație după blocajele privind accesul auto de la Spitalul Județean Neamț: „Bolnavii oncologici sunt nevoiți să urce pe jos”
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Să ne respectăm istoria » Liniștea dinaintea furtunii: Piatra Neamț – 36 de ani de la Revoluție
    productie hectar 2 - Liniștea dinaintea furtunii: Piatra Neamț - 36 de ani de la Revoluție
    Să ne respectăm istoria decembrie 22, 2025

    Liniștea dinaintea furtunii: Piatra Neamț – 36 de ani de la Revoluție

    By MesagerulNiciun comentariu13 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    ”Presa este cea mai ascuțită armă a partidului” – Stalin

    ”Ultimul număr” în format ”obișnuit” al unicului ziar local care apărea în Neamț, Ceahlăul, a ieșit pe piață, sâmbătă, 16 decembrie 1989, cu doar câteva zile înainte de a se declanșa marea revoltă anticomunistă. Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple. Era liniștea dinaintea furtunii. Informațiile și limbajul erau în nota cunoscută, iar articolele, după cum se știe, ”educau” masele din punct de vedere politic și economic. Singurul jurnal al tuturor nemțenilor apărea săptămânal, în 8 pagini, la prețul de un leu. De atunci au trecut 25 ani, iar celebra previziune făcută pentru ”Le Figaro”, în 1990, de Silviu Brucan, cum că, ”românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democrația” a expirat de 4 ani. Un reputat economist, Nicolae Țăran spunea că, previziunile lui Brucan nu se vor adeveri niciodată, iar scriitorul timișorean Mircea Mihăeș afirma că ”Brucan a greșit la perioadă. La numărul anilor. A fost mult prea optimist. E nevoie de secole pentru ca românii să învețe democrația”. În numărul viitor, vă vom prezenta aspecte consemnate în ziarul Ceahlăul, în zilele fierbinți ale revoluției. (Ana Moise)

    ??????????????????????????????? Sub președinția tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU,

    Plenara comună a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a Biroului permanent și birourilor secțiunilor Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale

    Sub președinția tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretarul general al PCR, în zilele de 11 și 12 decembrie 1989, în capitală, au avut loc lucrările Plenarei comune a CC a PCR, a Biroului Permanent și birourilor secțiunilor Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale, care a dezbătut problemele deosebit de importante pentru activitatea anului viitor. Plenara a adoptat în unanimitate: Proiectul național unic de dezvoltare economico- socială a RSR pe anul 1990; Proiectul Planului de Dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare, silviculturii și gospodăririi apelor pe anul 1990; Proiectul Planului financiar centralizat al dezvoltării economice și sociale și proiectul Bugetului de stat al RSR pe anul 1990. Plenara a adoptat, în unanimitate, Hotărârea privind organizarea alegerilor generale de deputați în Marea Adunarea Națională și în consiliile populare, care se vor desfășura la 11 martie 1990. Plenara a hotărât, de asemenea, crearea Consiliului superior de coordonare a activității de control economic, financiar și social, care asigură conducerea unitară a întregii activități de control, coordonarea și îndrumarea tuturor organelor și organismelor care exercită, potrivit legii, atribuții de control. Participanții la Plenara comună au aprobat în unanimitate și au dat o înaltă apreciere poziției exprimate de conducătorul partidului și statului nostru, tovarășul Nicolae Ceaușescu, în cadrul întâlnirii la nivel înalt a conducătorilor statelor participante la Tratatul de la Varșovia, care a avut loc la Moscova, la 4 decembrie 1989. Referindu-se la planul financiar centralizat și bugetul pe 1990, tovarășul Nicolae Ceaușescu a subliniat că acestea asigură mijloacele financiare necesare pentru realizarea în bune condiții a planului și programelor pentru anul viitor. Documentele adoptate demonstrează că țara noastră are o situație financiară bună, chiar foarte bună, România având în acest cincinal, în fiecare an, un buget excedentar. Această situație financiară a constituit baza anulării în trimestrul I al acestui an a datoriilor cooperativelor agricole de producție, ceea ce conferă un mare ajutor acordat agriculturii. Tot datorită stabilității financiare, la sfârșitul trimestrului I România a reușit să achite întreaga datorie externă. Subliniind că țara noastră are de încasat din creditele acordate în anii anteriori, tovarășul Nicolae Ceaușescu a insistat asupra necesității de a se acționa în așa fel încât să se creeze condiții pentru întărirea monedei noastre, pentru trecerea treptată la convertibilitatea leului. A fost reliefat faptul că în cea mai mare parte veniturile bugetului pe anul viitor provin din sectorul socialist – în proporție de 98 la sută -, deci din avuția întregului popor.

     ???????????????????????????????Raport muncitoresc din marea întrecere

    Peste plan, importante cantități de produse fizice

    Acordând o deosebită atenție îndeplinirii integrale a prevederilor de plan la producția fizică, cu deosebire a celei destinate exportului, numeroase colective de oameni ai muncii au înscris substanțiale depășiri, livrând suplimentar economiei naționale și partenerilor de peste hotare importante cantități de produse. În perioada care a trecut din acest an s-au obținut peste plan: 36.000 tone țevi pentru construcții, 22 tone utilaje pentru exploatarea și prelucrarea lemnului, 100 tone fire relon textile, 8.600 m.c. cherestea, 92.000 m.p. plăci aglomerate din lemn, 75.000 tricotaje, confecții în valoare de 7,5 milioane lei, 3.700 tone produse zaharoase.

    Preocupări susținute pentru promovarea noului

    Constructorii de mașini din Roman nu-și dezmint renumele de promotori activi ai noului în producție, latură esențială a activității de creație, cu efecte deosebite pe linia înnoirii și modernizării gamei sortimentale, a creșterii producției muncii, a reducerii mai accentuate a costurilor, îndeosebi a celor materiale. Inventatorii și inovatorii din întreprindere au înregistrat 20 de invenții și 72 de inovații, eficiența lor economică, pentru un an de aplicare, ridicându-se la 12,5 milioane de lei. De remarcat că din portofoliul întreprinderii sunt aplicate 48 de invenții. În același timp în cadrul inițiativei ”Fiecare cadru tehnico-ingineresc și de specialitate să rezolve anual cel puțin o problemă tehnică sau de organizare a producției și a muncii în afara sarcinilor de serviciu” au fost date spre rezolvare 384 de teme și măsuri, fiind aplicate în producție 279, cu o eficiență de 24,5 milioane de lei.

    Importante depășiri la materialele refolosibile

    Ne relatează ing. Florin Zăicescu, șeful Centrului Piatra Neamț al IJRVMR Neamț:” Centrul nostru a realizat importante depășiri ale planului de recuperare: la oțel (1050 t), fontă (485 t), zinc (2 t), cauciuc (141t) și mase plastice (23t). Am reușit ca de la gospodările populației să recuperăm, peste plan: 2223 t oțel, 172 t fontă, 8 t cupru, 14,4 t cenuși de cupru, 4,7 t alamă, 84 t hârtii-cartoane, 325 t spărturi de sticlă, 12, 2 t cauciuc și 50 t cenuși de plumb.

     Adunările cetățenești

    ???????????????????????????????Dialog fertil între primărie și locuitori

    În cele 97 de adunări, la care au participat peste 25.000 de locuitori, au fost făcute 626 de propuneri de interes local și peste 150 de interes județean. Oamenii s-au arătat preocupați de aprovizionarea cu produse de tot felul, de buna gospodărire și înfrumusețare a fiecărei localități, de aprovizionarea cu îngrășăminte chimice, de înființarea unor posturi telefonice și puncte farmaceutice, construcții de poduri, ateliere școală și magazine sătești, lucrări de regularizare a albiilor unor pâraie, de amenajări de baze sportive și de agrement. La Agapia, vor continua lucrările la rețeaua de alimentare cu apă potabilă pe o lungime de 7 km, la Icușești se va construi o școală cu 8 săli de clasă, la Roznov va începe construcția unui centru de creație și cultură socialistă ”Cântarea României”, în aproape toate comunele vor fi amenajate case de naștere, la Stănița, Ceahlău și Timișești vor fi balastate noi drumuri, la Piatra Neamț se va amenaja o bază nautică, se va îmbunătăți transportul local, vor fi luate măsuri eficiente pentru reducerea poluării și protejării mediului înconjurător și se va îmbogăți calitatea reparațiilor la blocurile de locuințe. Pentru 1990, locuitorii județului nostru au votat o contribuție în bani ce va depăși 54 de milioane lei, sumă ce va fi repartizată astfel: peste 23 de milioane la întrețineri și reparații de drumuri, 15 milioane pentru activități de gospodărire comunală, 6,5 milioane pentru dotări în domeniul învățământului, 4 milioane în investiții diverse, 1,6 milioane în domeniul sănătății.

     A sosit vacanța!

    Bogat program de instrucție și recreere

    Astăzi, după ultima oră de curs, începe vacanța de iarnă, care, pentru toate ciclurile de învățământ, va dura până pe 7 ianuarie. Și în acest an, în perioada vacanței, va fi organizată o gamă diversă de activități politico-educative, cultural-artistice și sportive. În această perioadă vor fi deschise următoarele tabere: Cozla (cu seriile:18 – 24 decembrie; 25 – 30 decembrie; 4 – 8 ianuarie) având ca profil – pregătirea pentru olimpiadele școlare; Ceahlău (22 – 28 decembrie); Stațiunea Oglinzi (17decembrie – 7ianuarie); Bălțătești (22 decembrie – 7 ianuarie) cu profil de odihnă și sport, în care se mai adaugă și spațiile de cazare de la Școlile ajutătoare din Piatra Neamț și Târgu Neamț și de la Ceahlău. În perioada 17 decembrie – 7 ianuarie, la Liceul Petru Rareș și la o serie de școli generale din Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț, Bicaz, Casele pionierilor și șoimilor patriei din județ vor fi deschise cluburile de vacanță.

     Centenar Ion Creangă

    Un mare clasic al literaturii române și universale

    Pentru spiritualitatea noastră, Ion Creangă este, fără îndoială, o personalitate tutelară. A văzut lumina zilei aici, în Neamț, în acest colț de lume, pe care apoi, cu inegalabilă forță de sugestie, avea să-l proiecteze în opera sa, făcând din frumusețea sufletească a omului din popor, ”a omului românesc teluric” cum spunea Pompiliu Constantinescu. În această săptămână au început să se desfășoare în județul nostru manifestările consacrate omagierii centenarului nemuririi sale, momentul inaugural fiind marcat de simpozionul” Un mare clasic al literaturii românești și universale – Ion Creangă”, desfășurat joi după-amiază, la Teatrul Tineretului, cu participarea prof.univ.dr.doc. Alexandru Piru, precum și a unor oameni de cultură din Piatra Neamț. Ciclul a continuat, prin deschiderea celei de-a XX-a ediții a manifestării ”Șezătoare la Humulești”, găzduită de orașul de la malul Ozanei. La Muzeul memorial ”Ion Creangă” din Humulești au venit elevi din Târgu Neamț și din comunele învecinate pentru a cinsti memoria celui de sub a cărui măiastră pană a ieșit capodopera ”Amintiri din copilărie”. La Biblioteca județeană din Piatra Neamț se bucură de interes expoziția ”Ediții ale operei lui Creangă și valori bibliofile în fondul GT Kirileanu”.

     Zilele stomatologiei nemțene

    Recent s-a încheiat ediția a doua a ”Zilelor stomatologiei nemțene”, manifestare desfășurată în cadrul generos al Festivalului național ”Cântarea României” și aflată în organizarea Direcției sanitare a județului, Dispensarului policlinic Piatra Neamț și Filiala USSM, secția stomatologie. De la medicul primar coordonator, dr. Dumitru Rebegilă, președintele secției stomatologice a Filialei Neamț a USSM, aflăm: ”Zilele stomatologiei nemțene au cuprins trei mese rotunde, un simpozion și două schimburi de experiență, fiind și un prilej de desfășurare a ședințelor plenare ale secțiilor de stomatologie din Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț și Bicaz. Doctorul Sv. Iovanovici, secretarul secției stomatologice a Filialei Neamț a USSM ne-a spus că au participat medici stomatologi, cadre medii tehnice de cabinet și tehnicieni stomatologi din întreg județul”.

     Practicarea unui comerț civilizat în interesul nostru, al tuturor

    ???????????????????????????????La Unitatea nr. 3, confecții, Romarta, pe vânzătoarea Olga Balașcă o întrebăm de paltoane de damă. ”Numai ce se vede la raft”, vine scurt răspunsul. ”Știm că ați primit ceva deosebit de la Bacău”. ”Alea s-au terminat de mult”. Numai că a uitat să precizeze că răspunsul viza doar clientul de rând. Pentru ”fețele alese” mai avea 8 paltoane în magazie. Vânzătoarea susține că nu i le-a dat șefa de unitate, iar aceasta nu recunoaște. Pe moment, am crezul că-i un incident, dar, revenind după câteva ore constatăm că tot mai avea dosite 3 bucăți.

    Pentru că, la Unitatea nr. 22 – Sport, am văzut în spate, o pereche de ghetuțe mai deosebite, vânzătoarea Elena Ursache ne spune că sunt ale colegei. Le-a reținut încă din iarna trecută și nu a avut bani să le cumpere. Și nu era singura marfă dosită.

    De la Unitatea nr. 119 ICSLF tocmai ieșea un băiat cu o sacoșă cu mere. Am vrut să verificăm corectitudinea vânzătoarei Elena Chiriac. Bietul copil a fost înșelat de două ori, o dată la cântar și o dată la preț.

     Sport

    Fotbal, divizia B – Ceahlăul nu se dezminte

    FC Ceahlăul n-a reușit, duminica trecută un meci bun în deplasare, în compania echipei ieșene Politehnica. Galben negrii n-au mai reeditat jocurile bune din deplasare, ci au evoluat în nota obișnuită, cedând cu 0-1. S-a încheiat turul actualului campionat, iar echipa fanion a județului nostru se situează pe penultimul loc în clasament, la egalitate de puncte cu Petrolul Ploiești, lanterna roșie.

    Volei, divizia A – Un rezultat scontat

    Relonul Săvinești – Viitorul Bacău 3-1 (12, -11, 4, 2)

    Relonul ocupa, până la acest meci, locul 10 cu 10 puncte, iar echipa din Bacău locul 12 (ultimul) cu 9 puncte și cu o singură victorie din cele 8 partide disputate. Diferența de valoare dintre cele două formații s-a văzut în ultimele două seturi, când Relonul, cu Marian Ionescu, în mare vervă de joc s-a impus clar și a câștigat fără probleme o partidă pe care a dominat-o aproape tot timpul.

    Volei, divizia B: Comerțul Constanța – Petrodava 3-1

    În ultimul joc al turului de campionat, Petrodava (antrenori, prof. Maria Săvinescu și Ion Crăciun) a fost întrecută, la Constanța, de Comerțul cu 3-1. De menționat însă că, în setul 4, la scorul general de 2-1, Petrodava a avut un avantaj de 7 puncte, însă n-a reușit să se mobilizeze pentru a câștiga și acest act.

    Minifotbal

    ??????????????????????????????? CSSF Olimpia, FC Ceahlăul, CJEFS Neamț, ISJ Neamț și CJOP organizează a XV-a ediție a ”Cupei 30 decembrie” la minifotbal. Întrecerile sunt programate în zilele de 22, 23 și 24 decembrie, între orele 7 și 20, în sala CS Ceahlăul.

    Program TV

    Sâmbătă, 16 decembrie 1989. 13. Telex; 13.05 La sfârșit de săptămână (C); 14.45 Săptămâna politică; 19. Telejurnal; 19.25 Sub tricolor, sub roșu steag (C);19.35 Teleenciclopedia (C); 20.05 Melodii, melodii (C); 20,35 Film artistic: Orașul în pericol; 22.05 Telejurnal; 22.15 Crizantema de aur (C).

    Duminică, 17 decembrie 1989. 11.30 Lumea Copiilor (C); 12.25 Sub tricolor, la datorie! (C); 12.40 Viața satului (C); 13.Teletex; 13.05 Album duminical (C); 19. Telejurnal; 19.20 Cântarea României: Omagiul țării, conducătorului iubit (C); 20.25 Film artistic: Racolarea. Producție a Casei de Filme Unu (C); 21.50 Telejurnal.

    Luni, 18 decembrie 1989. 19. Telejurnal; 19.25 Ctitorii ale Epocii de Aur (C); 19.45 Direcții ale dezvoltării cercetării științifice în lumina Hotărârilor Congresului al XIV-lea al partidului; 20.10 Tezaur folcloric în concert; 20.40 Puternică mobilizare pentru îndeplinirea exemplară a planului pe luna decembrie și pe întregul an; 21. Din lumea capitalului; 21.15 Democrația muncitorească, revoluționară în acțiune; 21.35 Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie; 21.50 Telejurnal.

    Marți, 19 decembrie 1989. 19. Telejurnal; 19.25 Colocvii despre tinerețe, educație, ideal; 19.45 Puternică mobilizare pentru îndeplinirea exemplară a planului pe luna decembrie și pe întregul an; 20.05 Teatru TV: Inima fierbinte de Octavian Sava (C); 21.20 Programul de organizare și modernizare a localităților țării (C); 21.40 Din frumusețile patriei; 21.50 Telejural.

    ???????????????????????????????Miercuri, 20 decembrie 1989. 19. Telejural; 19.25 În dezbatere: Documentele Congresului al XIV-lea al PCR; 19.50 Mândria de a fi cetățean al României socialiste (C); 20.10 Trăim decenii de împliniri mărețe (C); 20.40 Puternică mobilizare pentru îndeplinirea exemplară a planului de luna decembrie și pe întregul an; 21. File de glorioasă istorie; 21.20 Generația Epocii Nicolae Ceaușescu – generația victoriei socialismului în România; 21.40 Te cântăm, iubită țară! (C); 21.50 Telejurnal.

    Joi, 21 decembrie 1989. 19. Telejurnal; 19.25 Din marea carte a patriei socialiste (C); 19.45 Laureați ai Festivalului Cântarea României (C); 20.15 Agricultura – programe prioritare; 20.35 Experiență înaintată – inițiative, eficiență; 20.50 Film artistic în serial: Punctul de întoarcere. Producție a studiourilor sovietice. Premieră pe țară. Ultima parte (C); 21.50 Telejurnal.

    Vineri, 22 decembrie 1989. 19. Telejurnal; 19.25 Congresul al XIV-lea-congresul marilor victorii socialiste. Deplină independență politică și economică a țării – realizare istorică a Epocii Nicolae Ceaușescu (C); 19.45 România în lume (C); 20.05 Hotărârile Congresului al XIV-lea al partidului – mobilizator program de muncă pentru întregul nostru popor; 20.25 Copiii cântă patria și partidul (C); 20.45 Tinerețe – educație – spirit revoluționar; 21.05 Univers, materie, viață (C); 21.35 Mari ansambluri artistice (C); 21.50 Telejurnal.

    Sursa: Ziarul Ceahlăul, sâmbătă, 16 decembrie 1989.

    Material din arhiva Mesagerul de Neamț, apărut în decembrie 2014 cu titlul : ”Liniștea dinaintea furtunii: Piatra Neamț – 25 de ani de la Revoluție. ”

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Efectul fraților Pavăl la Carrefour: livrările de fructe și legume românești au crescut cu 60% ZCH Șapte persoane reținute după cele 60 de percheziții din Neamț, Iași și Suceava. Aproape 800 000 de țigarete și importante sume de bani, ridicate de anchetatori NewsEdge Madona Dudu și povestea icoanei făcătoare de minuni care veghează Craiova de trei veacuri BusinessEdge Analiză: Bursele europene sfidează „blestemul” din august. 5 crize explică reputația proastă a lunii
    25 ani de la revoluție ziarul ceahlaul
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous Article”Ne-am implicat în rezolvarea problemelor orașului cu mult timp înainte de a fi aleși consilieri locali” / interviu cu Vlad Peiu Pantelimon și Iulian Popa, consilieri locali la Târgu-Neamț
    Next Article Piatra-Neamț. Caravana Moșului, amânată pentru 24 decembrie
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    WhatsApp Image 2026 08 14 at 10.13.48 - Șocant. Gemeni și fratele lor, abandonați de părinți la Roman

    Șocant. Gemeni și fratele lor, abandonați de părinți la Roman

    august 14, 2026
    548650231 772306302264569 1018663367858185366 n - Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României: Cursa Copiilor are loc la Piatra Neamț pe 10 septembrie. Participare gratuită

    Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României: Cursa Copiilor are loc la Piatra Neamț pe 10 septembrie. Participare gratuită

    august 14, 2026
    autorizatie - VIDEO. Din 15 august unele renovări se vor putea face fără autorizație de construire

    VIDEO. Din 15 august unele renovări se vor putea face fără autorizație de construire

    august 14, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.