Consiliul Local Piatra-Neamț este convocat marți, 30 decembrie 2025, la ora 9:30, într-o ședință extraordinară de urgență, pentru a discuta unul dintre cele mai importante proiecte administrative din ultimii ani: reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, prin preluarea activității și a întregului personal al Poliției Locale Piatra-Neamț. Decizia vizează, în mod firesc, și aprobarea noii organigrame, a statului de funcții și a regulamentelor de organizare, atât pentru aparatul Primăriei, cât și pentru Direcția Locală de Evidență a Persoanelor.
Proiectul, inițiat de primarul Vasile-Adrian Niță, prevede ca Poliția Locală să devină serviciu în cadrul Primăriei. În urma acestei reorganizări vor dispărea unele funcții de conducere – cum este, de exemplu, cea de adjunct – însă majoritatea angajaților care nu lucrează efectiv „în stradă”, din compartimente care se suprapun cu structuri deja existente în Primărie, nu vor fi concediați, ci integrați în aparatul administrativ. Este vorba despre posturi din zona de contabilitate, achiziții, comunicare, care vor îngroșa rândurile – deja consistente – ale funcționarilor publici din Piatra-Neamț.
Un astfel de proiect, deosebit de important, la fel ca și celelalte de pe ordinea de zi, va putea fi votat online, de la distanță – din birou, din mașină sau chiar dintr-o cofetărie ori cafenea. Practica este deja „consacrată” și la nivelul Consiliului Județean Neamț și ridică semne de întrebare în ceea ce privește respectul față de locuitorii orașului și ai județului, chiar dacă, formal, procedura respectă litera legii.
Pentru cei curioși ce conține proiectul, îl pot citi integral mai jos.
V.B.
- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)




