Aşa l-a denumit Vasile Arhire (în cartea „Istorie şi istorii în Copou”, 2018) pe Vasile Simionaș, cel considerat o „legendă a Copoului”, unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a dat Moldova.
S-a născut la 16 noiembrie 1950 la Iaşi, dar a părăsit oraşul alături de familie pentru Bârlad şi apoi Roman. La Roman, unde a ajuns la 6 ani, a început fotbalul, jucând pe maidanele de la marginea oraşului. Îi plăcea matematica şi se pregătea pentru prestigiosul liceu „Roman Vodă”. La 16 ani a fost cooptat în echipa Victoria Roman, la seniori, şi a urmat pasul spre Dinamo Bacău, cu şcoala fiind mutat la Liceul nr. 3 băcăuan. A fost apropiat de celebrul „câine roşu” Lică Nunweiller (IV), care i-a spus: „Să fii cuminte şi să te pregăteşti sârguincios, că duminică ai să joci!”. În aprilie 1968, la vârsta de 17 ani, Simionaș a debutat în Divizia A, pentru Dinamo Bacău intrând pe teren în ultimele 20 de minute ale partidei cu Progresul București.
Vasile Simionaș s-a întors la Iași, orașul lui natal, în vara anului 1968, când a devenit student la Institutul Politehnic Iași, la Facultatea de Industrie Ușoară, și a jucat la echipa din Copou până în 1984, 500 de meciuri, 359 dintre ele în prima ligă şi a marcat de 42 de ori. A fost un fotbalist tehnic, cu mare rafinament şi a alcătuit, alături de Mihai Romilă, unul dintre cele mai eficiente şi frumoase cupluri de mijlocași din România.
A făcut parte din lotul național studenţesc al României, campion european în 1972, jucând împotriva unor fotbalişti ca Dieter Muller, „Gheată de Aur” a Europei. A jucat și în lotul olimpic, la seniori evouând în Cupa Balcanică şi în Iran (3 selecţii). Era o concurenţă acerbă pe post cu Mircea Sandu, Nicolae Manea, Marcu, Boloni sau Mulţescu.
„Pentru mine fotbalul a fost uşor”, spunea el. Purta părul mare, plete, şi părea un spirit rebel şi a fost chemat pentru aceasta la Comisia de Disciplină. Îşi amintea încrâncenarea meciurilor din provincie şi cum la Târgu Mureş, în drum spre cabine, a primit un pumn în falcă de la Fazekas de şi-a scuipat un dinte. A lucrat cu mari antrenori ca Ilie Oană, Gheorghe Ola, Gil Mărdărescu sau Gheorghe Constantin şi s-a străduit să înveţe câte ceva de la fiecare. Şi i-a fost de mare folos, căci la 32 de ani a trecut la antrenorat, la Politehnica Iași, cu preşedinte fostul său coleg Vasile Ianul, pe care a mai antrenat-o de mai multe ori, ultima dată în sezonul 2003-2004, când a promovat-o în prima ligă. A fost antrenor-jucător la CSM Suceava, pe care a promovat-o în primul eșalon fotbalistic al României. A făcut performanță la conducerea echipei Oțelul Galați, în anii ’90, devenind unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria echipei, cu calificări în cupele europene și titlul de cel mai bun antrenor din România, primit în 1997. A mai antrenat la Farul Constanța, Dacia Unirea Brăila, Astra sau FCM Bacău. După 2005, Simionaș a devenit observator al Federației Române de Fotbal, iar la Poli a ocupat mai multe funcții importante în cadrul clubului, fiind președinte de onoare din 2021.
La data de 28 februarie 2025, Vasile Simionaș a primit titlul de „cetățean de onoare” al municipiului Iași. Iar la scurt timp, la 19 martie 2025 a murit, la vârsta de 74 de ani, rămânând pentru ieşeni, dar nu numai, cea mai frumoasă legendă fotbalistică a Copoului. (D. DIEACONU)
