Joi, 7 mai, în sala ”Nicolae Manolescu Strunga” din cadrul Primăriei municipiului Roman, a avut loc Conferința de Alegeri a Organizației Municipale PSD Roman, prilej cu care Lucian Micu a fost reconfirmat în funcția de președinte al formațiunii. La eveniment au luat parte peste 110 membri și delegați, precum și Daniel-Vasilică Harpa, președintele PSD Neamț și președintele Consiliului Județean Neamț, senator PSD Adrian Păduraru, Vlad Grigorean, secretar executiv al PSD Neamț, Neculai Pușcașu, președintele județean al seniorilor PSD și Ciprian Boroș, președintele Organizației de Tineret a PSD Neamț.
După prezentarea raportului de activitate 2024-2026 la conducerea PSD Roman, președintele Lucian Micu le-a vorbit celor prezenți despre rezultatele echipei pe care a construit-o în ultimii doi ani, îndemnându-i pe membrii social-democrați ca, la fel și până acum, să dea dovadă de implicare. ”Am pornit de la o idee – că putem arăta întregii comunități că suntem cei mai buni, că suntem relevanți. Așa au venit, alături de noi, alți oameni minunați și dornici să se implice. Am început să avem încredere unii în alții. Și acolo s-a schimbat totul. Pentru că din acel moment, nu am mai fost doar oameni într-un partid, am devenit o echipă, o voce, o forță! Ați rămas aici, ați ales să credeți în continuare în mine și în viziunea mea pentru prezent și viitor, ceea ce m-a îndârjit și mai mult să investesc tot ce am mai bun în PSD și în echipa PSD. Se spune că „oamenii uită ce ai spus, uită ce ai făcut, dar nu uită niciodată cum i-ai făcut să se simtă”. Haideți ca, prin tot ceea ce facem, să le dăm oamenilor încredere, respect și siguranța că nu îi vom lăsa singuri”, a precizat președintele Lucian Micu.
Lucian Micu a fost reconfirmat cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat, de patru ani, la conducerea PSD Roman. Din Biroul executiv al PSD Roman mai fac parte: Daniel Vasiliu – prim-vicepreședinte; George Emilian Biciușcă, Nicu Ciprian Ghindăoanu, Alexandru Iștoc, Ovidiu Oprea, Ștefan Popescu, Iulia Tomșa Havrici – în funcția de vicepreședinte și Florin Ionuț Grumezescu – secretar executiv.
Președintele PSD Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a urat succes noii echipe de conducere: ”Lucrez îndeaproape cu Lucian de aproape doi ani, în calitatea sa de administrator public al județului Neamț, și știu că este un om profesionist, pregătit și orientat spre rezultate. Avem o colaborare foarte bună, bazată pe respect, responsabilitate și dorința de a construi lucruri importante pentru oameni. Am încredere că această echipă va continua să consolideze Organizația PSD Roman, să aducă oameni valoroși aproape și să susțină proiecte importante pentru municipiul Roman și pentru județul Neamț”.
Senatorul PSD Adrian Păduraru a subliniat rolul social-democrației în societate: ”Pe noi ne motivează ceea ce este în plus la PSD Roman, în PSD Neamț, faptul că avem o calitate umană deosebită și ne mândrim cu realizările reprezentanților noștri, fie ei primari, fie din administrația județeană. Îl felicit pe Lucian Micu și pentru întreaga activitate de la CJ Neamț! Politica este cu oameni, despre oameni și este pentru oameni! Valorile noastre social-democrate – solidaritatea socială, patriotismul local, dezvoltarea comunităților – trebuie să fie evidențiate. Pilonii pe care trebuie să ne construim întreaga activitate sunt: omul, comunitatea și, mai ales, viitorul!”.
PSD Roman este, în prezent, formațiunea cu cei mai mulți membri, peste 3.500. În acest an, membrii PSD au ales conducerea, pentru următorii patru ani, în toate structurile interne. Împreună cu președintele Lucian Micu, au mai fost aleși Elena Tabacariu în funcția de președinte al Organizației de Femei, Eugen Pătrașcu în funcția de președinte al Organizației de Seniori și Tiberiu Baciu în funcția de președinte al Organizației de Tineret.
Comunicat de presă PSD Neamț








