Criza guvernamentală după căderea Cabinetului Veștea: câștigători, învinși și scenarii posibile

Căderea Cabinetului Veștea, luni seară, cu 189 de voturi în Parlament, a deschis o nouă etapă a crizei politice în care România se află de mai bine de un an. Eșecul învestiturii nu este doar un accident parlamentar — este expresia unei realități: nicio formațiune, și niciun bloc de partide, nu dispune în acest moment de o majoritate reală și coerentă în Parlament.

PSD, marele perdant

Social-democrații au asumat pariul cel mai riscant: au propus un guvern în care să aibă rolul de păpușar, cu Veștea pe post de marionetă, și-au angajat credibilitatea politică și au pierdut. Mai grav, au pierdut în fața unor calcule pe care ei înșiși le-au alimentat — apropierea de AUR în ultimele luni s-a dovedit o strategie costisitoare. AUR nu avea niciun interes să salveze un cabinet care nu îi oferea decât posibilitatea unui joc care să-l legitimeze, profitând de pe urma unui eșec la care a contribuit decisiv.

Sorin Grindeanu, considerat unul dintre principalii responsabili ai acestui eșec, are tot mai puține variante, fie acceptă funcția de prim-ministru și va încerca un guvern minoritar, fie se va prăbuși în fața liderilor din PSD, mai umiliți ca niciodată.

AUR, câștigătorul paradoxal

George Simion și AUR ies consolidați dintr-un episod la care au participat prin absență. Opozițiile neasumate sunt uneori mai eficiente decât voturile directe — AUR și-a păstrat libertatea de mișcare, a evitat orice compromis și poate capitaliza electoral pe seama unui sistem pe care îl critică, dar pe care îl influențează discret. Iar vizita lui Veștea la sediul AUR seamănă izbitor cu gestul din 1077, de la Canossa, unde era găzduit, în exil, Papa Grigore al VII-lea. La poartă, desculț, în veșminte jalnice de penitent, se află împăratul german Henric al IV-lea, lăsat să aștepte în frig iar Papa acceptă să-l ierte pe Henric și să ridice excomunicarea. Scena umilirii împăratului în fața Papei a fost reprezentată de nenumărate ori în miniaturi și a dat naștere unei expresii curente: „a merge la Canossa“, adică a te umili pentru a te salva. Simion mai așteaptă acum o vizită, a lui Nicușor Dan, dacă nu cumva alte partide îi vor pune piedică președintelui care a complotat fățiș cu PSD pentru declanșarea crizei.

Nicușor Dan, pierzător și el pe toate planurile, dă apă la moara celor care spun că nu poate face față rolului pe care-l joacă acum, nefiind capabil să preia postura de regizor.

Ce urmează: două scenarii, nici una sigură

Procedura constituțională îl obligă pe președintele Nicușor Dan să reia consultările cu partidele parlamentare și să desemneze un nou candidat la funcția de prim-ministru. Calendarul poate fi scurt sau lung — depinde de viteza cu care partidele ajung la un numitor comun.

Opțiunile reale par să fie în acest moment, doar două. Prima, un guvern condus de PSD, susținut de PNL, USR și UDMR. Formula ar oferi stabilitate numerică, dar presupune ca aceleași partide care tocmai au eșuat să găsească o coeziune pe care nu au demonstrat-o până acum.

A doua, un guvern minoritar PNL–USR–UDMR, tolerat parlamentar de PSD. O construcție fragilă prin definiție, dependentă de bunăvoința unui partid care a declarat deja că nu susține această variantă.

Evident, mai există și scenariul 3, cu un președinte ca Nicușor Dan, imprevizibil și prost sfătuit, nu este deloc exclus, cel al alegerilor anticipate, care par mai aproape ca oricând.

Primele două scenarii presupun negocieri dificile și concesii pe care partidele implicate le-au evitat până acum. Într-un Parlament în care majoritățile se improvizează de la un vot la altul, orice guvern va guverna la limită. Al treilea ar însemna acum un scor zdrobitor pentru AUR.

Valentin Bălănescu