În fotbalul mondial au fost mai mulţi fraţi care au jucat fotbal, în aceleaşi echipe de club, naţionale sau diferite. Un caz deosebit a fost cel al fraţilor Nunweiller, cinci fraţi, trei dintre ei jucând în naţionala României. Fraţii Dridea, Mircea şi Virgil au fost şi ei jucători de naţională. Mircea Dridea, cunoscut ca Dridea I, a ajuns inginer petrolist cu nota 10 la examenul de Stat şi avea categoria I la şah. Tatăl soţiei era fiica marelui fotbalist Gică Popescu I. Ca fotbalist a fost legat de Petrolul Ploieşti ca jucător, antrenor sau conducător timp de 35 de ani. A jucat de 18 pentru România. În meciul de la Varşovia în 1959 a înscris trei goluri.
Protagonistul articolului nostru este Virgil Dridea, Dridea II sau Puiu Dridea, fratele mai mic al lui Mircea Dridea. S-a născut la 17 noiembrie 1940, în Ploiești şi a avut şansa de a începe să joace fotbal la „piticii” clubului Petrolul, apoi la echipa mare a aceluiași club ploieștean. A jucat ca mijlocaș și atacant (extremă stânga) în 82 de meciuri pentru Petrolul Ploiești, în perioada 1958-1968, debutând în Divizia A pe 24 august 1958 într-o victorie cu 3-0 împotriva echipei Jiul Petroșani. La sfârșitul acelui sezon (1958-1959) a devenit campion al României la fotbal, alături de coechipierii săi.
La sfârşitul campionatului 1965-1966, Dridea II a reușit un gol de excepție, direct din corner în meciul decisiv cu Rapidul, principala adversară a petroliștilor în lupta pentru titlul de campioană. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0, Petrolul reușind astfel să câștige al treilea titlu postbelic. Petrolul a jucat din nou în Cupa Campionilor Europeni împotriva campioanei Angliei, FC Liverpool, în anul în care Anglia cucerise titlul de campioană mondială. În primul meci, disputat în deplasare, Petrolul a pierdut cu scorul 0-2, dar în meciul retur, la 12 octombrie 1966 la Ploiești, a fost o strălucită victorie: 3-1 (au marcat Moldoveanu, Boc și Mircea Dridea pentru ploieșteni, respectiv Roger Hunt. Este singura victorie repurtată până în prezent de vreo formație din România împotriva celor de la FC Liverpool. Antrenorul Constantin Cernăianu a jucat cu Mihai Ionescu – Pahonțu, Boc, Florea, Mocanu – Dincuță, Dragomir – Moldoveanu, Dridea I, Badea, Dridea II. În meciul al treilea, de baraj, disputat pe teren neutru (la Bruxelles), FC Liverpool a câștigat cu 2-0 şi s-a calificat în optimile de finală ale competiției.
După opt ediții, a adunat 82 de jocuri la Petrolul în Divizia A, ultimul meci fiind pe 3 septembrie 1968 într-o partidă cu Jiul Petroșani (3-1). În 1968, Dridea II a plecat la Metalul Plopeni, unde, în 1970, a devenit cariera antrenor secund al lui Gheorghe Bărbulescu. A antrenat în Angola și Siria, inclusiv echipa națională de fotbal a Siriei. La Petrolul a promovat echipa în Divizia A în 1989, apoi în cupele europene, întâlnind-o pe Anderlecht Bruxelles, în ediția 1989-1990 a Cupei UEFA. A revenit în sezonul 1999-2000, şi apoi în 2004. S-a stins din viață la 29 mai 2022. (D. Dieaconu)
Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
- PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare




