Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu, cei doi oameni din spatele proiectului Fără Zahăr, au ajuns pentru prima dată cu un recital la Festivalul „Dăm Folk” de la Bicazu Ardelean. Apariția lor, în seara de 31 iulie, a fost una dintre atracțiile celei de-a XI-a ediții a taberei care adună copii și adolescenți pasionați de chitară, muzică și prietenie.

Prezența trupei are și o simbolistică aparte: Fără Zahăr împlinește în acest an 25 de ani de activitate. Într-un sfert de secol, Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu au construit un stil ușor de recunoscut, în care chitara, umorul, graiul moldovenesc, personajele obișnuite și satira socială se întâlnesc într-o formulă proprie. „Noi suntem doi oameni care facem satiră pe chitară”, spune Bobi Dumitraș, rezumând simplu ceea ce a devenit Fără Zahăr pentru publicul său.

De la Dorohoi, spre scenele din toată țara

Povestea formației începe la Dorohoi, unde Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu s-au cunoscut în anii de liceu. Cei doi au colaborat încă de atunci în spectacole și grupuri de umor, iar în 2001 au pus bazele proiectului Fără Zahăr.

Un an mai târziu, într-o cameră de cămin, au înregistrat mai multe cântece și le-au trimis caselor de discuri. Printre piesele care au atras atenția s-a numărat „Sandu”, construită pornind de la „Stan”, cântecul lui Eminem, dar mutată într-un decor rural moldovenesc. Personajele, replicile și situațiile din viața de zi cu zi aveau să devină elemente definitorii pentru stilul celor doi.

Primul album, „Episodu’ unu: Amenințarea faitonului”, a apărut în 2003. A urmat „Episodu’ 2 de la Dorohoi”, în 2005, apoi „Neamul lui Peneș Curcanul”, în 2008. Mai târziu, după ani de concerte și piese lansate pentru publicul online, Fără Zahăr a revenit, în 2020, cu albumul „Comedie amăruie”.

Astăzi, Bobi Dumitraș cântă vocal și la chitară acustică, iar Bobo Burlăcianu asigură partea vocală și chitara electrică. Formula este simplă, însă rezultatul nu seamănă cu un concert obișnuit: cântecele sunt legate de povești, observații despre societate și intervenții comice, construite pe loc sau șlefuite în anii de scenă.

„Fără Zahăr nu cântă neapărat folk”

Invitația la „Dăm Folk” a venit într-un context special, fiind vorba despre un festival și o tabără dedicate folkului. Bobi Dumitraș nu vede însă muzica prin granițe rigide.

„Fără Zahăr nu cântă neapărat folk. Au fost diverse discuții pe care eu le-am trecut cu vederea, nu mă interesează. Noi suntem doi oameni care facem satiră pe chitară”, a spus artistul.

El consideră că folkul și rockul sunt mai apropiate decât par. În nota sa caracteristică, Bobi Dumitraș a explicat relația dintre cele două genuri printr-o glumă: „Folkul este un rock… așa sună rockul când vine E.ON-ul și-ți taie curentul că nu l-ai plătit: rămâne pe scenă muzică folk”.

Dincolo de umor, mesajul este că publicul nu trebuie să privească muzica prin etichete fixe. Folk, rock, pop, muzică populară sau alte stiluri pot fi ascultate și înțelese, iar tinerii trebuie lăsați să descopere ce li se potrivește.

„Să nu crezi că acești copii în timpul liber nu ascultă și alte stiluri muzicale și e foarte OK să aibă termeni de comparație. Nu trebuie să fie expuși exclusiv unui stil și să li se spună «doar asta trebuie ascultat», în momentul acela devin curioși”, a arătat Bobi Dumitraș.

O tabără în care chitara leagă prietenii

La Bicazu Ardelean, Fără Zahăr a întâlnit o tabără diferită de un concurs clasic. Festivalul „Dăm Folk” a reunit copii și adolescenți din cinci județe – Botoșani, Neamț, Harghita, Mureș și Vrancea – în jurul muzicii, dar și al activităților de grup, excursiilor și întâlnirilor care îi ajută să se cunoască.

Bobi Dumitraș a apreciat tocmai această dimensiune a proiectului. El a observat că muzica folk este folosită ca punct de plecare pentru socializare, nu ca instrument de presiune sau competiție.

„Mi-a plăcut foarte mult că ai folosit muzica folk ca un pretext de a aduce adolescenți și a-i pune în situații de socializare. (…) N-am văzut copiii venind stresați și întrebându-se «oare juriului îi va plăcea ce o să cânt?». Eu nu cred în competiție cu premii și cu frustrări, pentru că e cel mai greu să fii pe locul 2. (…) Mi se pare foarte important să stimulăm prietenia”, a spus artistul.

În opinia lui, câteva zile petrecute într-o astfel de tabără pot însemna mai mult decât o experiență de vacanță. Tinerii care se întâlnesc aici pot păstra relațiile, pot face schimb de melodii și idei și pot reveni împreună la edițiile următoare. „Copiii aceștia vor continua un an întreg să-și scrie, să-și trimită unul altuia idei de cântece”, a remarcat Bobi Dumitraș.

Muzica folk, de la focul de tabără la scena festivalurilor

Artistul spune că folkul nu va dispărea atât timp cât există oameni care se întâlnesc în jurul unei chitare. Pentru el, imaginea simplă a unui cântec cântat la foc de tabără spune mult despre rostul acestui gen muzical.

„Cât timp va fi în România un singur om care, cu o chitară, la foc într-o seară, va face toate fetele din jur să-l adore, înseamnă că muzica folk există”, a afirmat Bobi Dumitraș.

În același timp, el a subliniat că folkul trebuie să păstreze un mesaj, indiferent dacă este vorba despre iubire, umor, povești personale sau cântece despre țară. „Mesajul în folk este foarte variat, important e să existe, să aibă consistență”, a spus acesta.

Bobi Dumitraș preferă expresia „dragoste de țară” în locul unui patriotism afișat zgomotos. „Poți să-ți iubești țara fără să urăști vecinii. Poți să-ți iubești țara în sensul că iubești natura, bogățiile și vrei să faci ceva bun pentru ceilalți”, a explicat el.

Mesaj pentru tinerii din tabără

La finalul întâlnirii de la Bicazu Ardelean, Bobi Dumitraș a transmis un îndemn simplu copiilor și adolescenților care cântă, ascultă muzică sau își caută propriul drum artistic.

„Ascultați muzica în urma căreia rămâneți cu o stare de pozitivism, muzica în urma căreia vă simțiți un pic mai înalți decât erați în momentul în care a început să cânte respectiva melodie”, a spus artistul.

Pentru publicul de la „Dăm Folk”, întâlnirea cu Fără Zahăr a fost mai mult decât un recital. A fost întâlnirea cu doi artiști care au demonstrat, timp de 25 de ani, că satira poate fi spusă cu chitara în brațe, că umorul poate avea mesaj și că muzica nu are nevoie întotdeauna de etichete ca să ajungă la oameni.