Un proiect legislativ adoptat de Senat propune o formă mult mai rigidă de celebrare a Zilei Drapelului Național. Sub pretextul respectului față de tricolor, inițiativa introduce obligații pentru școli, autorități, presă și militari, sancțiuni consistente și un ceremonial în care gesturile simbolice sunt transformate în sarcini impuse prin lege.
Ziua Drapelului Național, marcată anual la 26 iunie, ar trebui să fie un prilej firesc de respect pentru unul dintre simbolurile fundamentale ale statului român. Nimeni nu are o problemă cu arborarea tricolorului, cu lecțiile de istorie, cu ceremoniile decente sau cu evocarea celor care au construit această țară.
Problema apare atunci când patriotismul nu mai este cultivat, ci administrat. Când nu mai este o alegere, ci devine obligație. Când statul ajunge să stabilească, prin lege, cine trebuie să participe, cine trebuie să cânte, cine trebuie să difuzeze emisiuni tematice și, mai ales, cine trebuie să sărute drapelul.
Proiectul legislativ aprobat de Senat propune o adevărată regie națională pentru 26 iunie. Autoritățile publice, instituțiile statului, școlile, televiziunile, radiourile, unitățile militare și administrațiile locale ar avea obligații clare, detaliate până aproape de absurd. Iar acolo unde ceremonialul nu este respectat, apar amenzile și chiar trimiterile la răspundere penală.
Posturile de radio și televiziune, inclusiv cele private, ar urma să aloce cel puțin 30 de minute de emisie pentru programe dedicate Zilei Drapelului. Nu este vorba despre o invitație sau despre o campanie publică, ci despre o obligație legală, sancționabilă cu amenzi între 10.000 și 20.000 de lei.
Într-o societate democratică, presa poate decide să marcheze un eveniment național, să producă documentare, să transmită ceremonii sau să invite istorici în studio. Dar când conținutul editorial este stabilit de Parlament, discuția nu mai este despre patriotism, ci despre control.
În școli, proiectul prevede ceremonii de ridicare a drapelului, discursuri, intonarea imnului și prezența preotului ori a profesorului de religie. Drapelul ar urma să fie binecuvântat, iar directorul, clericul și elevii desemnați ar trebui să îl sărute.
Aici proiectul ratează chiar esența educației. Respectul față de simbolurile naționale se construiește prin istorie predată serios, prin profesori respectați, prin școli funcționale și prin șanse reale oferite copiilor. Nu prin coregrafii obligatorii, organizate de directori numiți politic și executate formal de elevi.
România are probleme mult mai grave în educație: abandon școlar, analfabetism funcțional, diferențe uriașe între sat și oraș, școli fără condiții elementare și cadre didactice slab plătite. Tricolorul nu are nevoie de copii aliniați pentru fotografie. Are nevoie de cetățeni educați, capabili să înțeleagă ce reprezintă el.
Legea prevede ca Bucureștiul și toate municipiile reședință de județ să aibă o „Piață a Tricolorului”, cu catarg de 30 de metri și drapel de mari dimensiuni. Administrațiile locale ar urma să suporte costurile din bugetele proprii.
Poate că în unele orașe un asemenea spațiu ar avea o încărcătură simbolică. Dar transformat în obligație națională, proiectul riscă să devină încă o investiție de vitrină, într-o țară în care multe primării nu reușesc să repare școli, să întrețină drumuri sau să ofere servicii publice decente.
Nu mărimea steagului măsoară patriotismul unei comunități. Nici înălțimea catargului. O comunitate este mai patriotică atunci când își ține copiii la școală, își protejează patrimoniul, își respectă bătrânii și își cheltuiește banii publici cu cap.
Cea mai discutabilă prevedere este sancționarea refuzului de a săruta drapelul. Un oficial care participă la ceremonie, dar refuză acest gest, poate primi amendă între 5.000 și 10.000 de lei. Mai mult, sustragerea voluntară de la ceremonie poate fi interpretată ca abuz în serviciu.
Este greu de înțeles cum poate fi apărat respectul față de drapel prin obligarea oamenilor să mimeze respectul. Un gest simbolic făcut sub amenințarea amenzii nu mai este un gest de convingere. Este doar conformare.
Istoria României ar trebui să ne fi învățat că patriotismul de paradă, cu lozinci, ceremonii obligatorii și disciplină ideologică, nu produce cetățeni mai atașați de țară. Produce doar ipocrizie, teamă și reflexul de a face gesturi publice fără să mai crezi în ele.
Drapelul este un simbol al României, nu un instrument de verificare a obedienței. Iar iubirea de țară nu se măsoară în câte minute de program TV sunt difuzate, în câte slujbe sunt organizate sau în câte buze ating o bucată de material textil.
Patriotismul autentic nu se impune cu amendă. Doar niște rătăciți prin Parlament pot crede asta.
Valentin Bălănescu
Mesagerul Bacău Autostrada Brașov-Bacău, pas decisiv pentru legătura dintre Ardeal și Moldova: cum va arăta traseul Autostrăzii A13 prin Oituz 
ZCH Prefectura Suceava anunță: 7.000 de evrei hasidici au tranzitat județul – pelerinii au intrat în țară prin cinci aeroporturi 
NewsEdge Bolojan, după întâlnirea cu Nicuşor Dan: „România are nevoie de un guvern cu premier credibil şi miniştri competenți” 
BusinessEdge Canada ar putea deveni primul membru asociat al UE. Statutul nu există în tratatele europene 
