Istoria școlii românești este, în fond, istoria unui drum lung, început în familie, continuat în biserici și mănăstiri și ajuns, treptat, într-un sistem de educație organizat, destinat unui număr tot mai mare de copii. Înainte ca școala să devină o instituție publică, primele noțiuni de citire și scriere erau transmise în jurul altarului, în chilii sau în casele unor oameni învățați.
În Moldova, biserica și mănăstirea au avut un rol esențial în păstrarea și transmiterea culturii. Mănăstirile nu au fost doar locuri de rugăciune, ci și centre de copiere a cărților, de formare a clerului și de educare a copiilor. La Neamț, tradiția cărturărească a Mănăstirii Neamț a creat un cadru favorabil dezvoltării învățământului. De aici și până la apariția școlilor publice a fost însă un drum lung, pe care autoritățile au început să-l organizeze mai ales în secolul al XIX-lea.
Reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza au pus bazele învățământului românesc modern. Prin organizarea învățământului public și introducerea principiului obligativității și gratuității învățământului primar, școala a încetat să mai fie doar privilegiul celor care își permiteau să învețe. Înființarea de școli a devenit o responsabilitate a statului și a administrațiilor locale.
În ținutul Neamțului, schimbările au fost resimțite treptat. În mediul rural, învățătorul a devenit una dintre figurile importante ale comunității, alături de preot și de ceilalți reprezentanți ai autorităților locale. El nu era doar cel care îi învăța pe copii să scrie și să citească. De multe ori, era omul la care sătenii apelau pentru redactarea unei cereri, citirea unei scrisori sau înțelegerea unui document oficial.
O temelie pusă de Grigore Alexandru Ghica-Vodă
Printre cele mai vechi școli primare din județ se numără școlile de băieți și fete din Târgu-Neamț. Școala Primară de Băieți nr. 1 avea să devină una dintre instituțiile reprezentative ale orașului.
În toamna anului 1850, domnitorul Grigore Alexandru Ghica-Vodă a ajuns la Târgu-Neamț într-una dintre călătoriile sale prin Moldova. La 11 septembrie, el a pus temelia primei școli primare publice din oraș. Gestul domnitorului a fost însoțit de o contribuție financiară importantă pentru acea vreme: 3.000 de lei, sumă donată pentru ridicarea școlii. Donația a fost consemnată într-un pergament domnesc.
Inițiativa a fost sprijinită de arhimandritul Neonil, starețul Mănăstirii Neamț. Încurajat de gestul domnitorului, acesta a promis că va contribui la „isprăvirea” localului de școală, care necesita intervenții serioase. Implicarea mănăstirii arată că trecerea către învățământul public nu a însemnat o ruptură bruscă de vechea tradiție bisericească. Dimpotrivă, noua instituție s-a sprijinit, în bună măsură, pe resursele, oamenii și prestigiul vechilor așezăminte de cultură.
Școala a fost inaugurată în 1852, în mahalaua Țuțuieni, sub autoritatea Mănăstirii Neamț. La festivitate au participat domnitorul Ghica-Vodă, Mitropolitul Moldovei și alte personalități ale vremii. Printre martorii acelui moment s-a aflat și Ion Creangă, care avea să evoce solemnitatea inaugurării.
La 22 august 1853, domnitorul Ghica a trimis hrisovul nr. 4086, document prin care erau stabilite regulile de organizare a școlii. Hrisovul este una dintre mărturiile documentare importante privind începuturile instituției și arată preocuparea autorităților pentru funcționarea ei într-un cadru clar.
O școală cu internat și cu dascăli de legendă
Pe lângă Școala Domnească din Târgu-Neamț a fost înființat și un internat. Pentru copiii veniți din localitățile din jur, acesta însemna șansa de a urma cursurile chiar și atunci când distanța sau situația familiei ar fi făcut dificilă deplasarea zilnică.
Primul învățător a fost ieromonahul Isaia Teodorescu, cunoscut sub numele de Popa Duhu. Originar din Cogeasca-Veche, județul Iași, el a rămas în memoria lui Ion Creangă drept un dascăl blând și apropiat de elevi. Într-o perioadă în care metodele de educație erau adesea aspre, blândețea unui învățător devenea o calitate cu totul aparte.
I-au urmat Gheorghe Hriscoscoleu și economul Grigore Conta, fost protopop de Târgu-Neamț și tatăl filosofului Vasile Conta. Acesta din urmă a fost elev al Școlii Domnești, iar numele său se adaugă unei liste impresionante de personalități formate în această instituție.
Școala a avut și dascăli care nu s-au limitat la activitatea de la catedră. Gheorghe Cosmovici, director între 1881 și 1918, când s-a pensionat, a donat instituției întreaga sa bibliotecă. Era vorba despre aproximativ 2.000 de volume și 3.000 de reviste și gazete – o adevărată comoară pentru elevii și profesorii de atunci.
Biblioteca a fost completată prin donația soției sale, Smaranda Cosmovici. Aceasta a condus „Casa de economii a elevilor” și Societatea de binefacere „Copilașul”, înființată în 1896 la Târgu-Neamț. Smaranda Cosmovici a fost și persoana de legătură a orașului cu Societatea „Tinerimea Română”, ceea ce dovedește existența unei vieți sociale active și a unei preocupări pentru educație dincolo de programul obișnuit al școlii.
În cancelaria instituției au predat, de-a lungul timpului, preotul Gheorghe Creangă, Ștefan Costandache, C. Ștefănescu, I. Gheorghiu, I. Bradu, N. Vasiliu, N. Nicolau, preotul Haralambie Celus, preotul Gheorghe Bejan, Gheorghe Gheorghiu, Scarlat Grigoriu, Alexandru Bradu, Ioan Posa, C. Vasiliu și Constantin Stan, director între 1905 și 1922.
În perioada interbelică, de evoluția învățământului local se leagă și numele unor dascăli precum Petre Gheorghiasa, Leon Mrejeriu, N. N. Teodorescu, Mihai Stamate, Gheorghe Rafailă, Elena Frițescu și Vasile Ciurea. Fiecare generație de învățători a adăugat ceva la prestigiul școlii și la formarea comunității.
Elevi care au dus numele școlii mai departe
Lista foștilor elevi este la fel de importantă ca aceea a dascălilor. La Școala Domnească au învățat Ion Creangă, Vasile Conta, Nicodim Munteanu, Constantin Stan, Nicolae Bancea, T. Lucian, Ion Gheorghiță, Ion Bicleanu, N. Bârliba, Mihai Stamate și Victor Moțoc.
Prezența unor asemenea nume în istoria școlii arată că instituția nu a fost doar un loc în care copiii deprindeau scrisul, cititul și socotitul. Ea a funcționat ca un spațiu de formare intelectuală, unde elevii puteau descoperi lectura, disciplina studiului și dorința de a-și depăși condiția.
La 1 noiembrie 1903, pe lângă Școala Domnească a fost înființată o cantină destinată tuturor școlilor din Târgu-Neamț. Măsura avea o importantă componentă socială. Pentru mulți copii, accesul la educație depindea nu doar de existența unei clădiri și a unui învățător, ci și de posibilitatea de a primi o masă și de a beneficia de sprijinul comunității.
Tot în 1903, printr-un decret al Regelui Carol I, Școala Domnească a primit numele domnitorului Grigore Ghica-Vodă, cel care pusese piatra de temelie a instituției.
În anul școlar 1931-1932, școala avea șapte clase, cuprinzând școala elementară și cursul supra-primar. În cataloage figurau 202 elevi înscriși. Cursurile se desfășurau într-o clădire trainică, din cărămidă, cu etaj, ridicată după planurile arhitectului Alexandru Constantinescu, absolvent al Academiei din Iași.
Deasupra ușii de la intrare s-a păstrat inscripția care amintește de înființarea școlii. Pentru un trecător grăbit, ea poate părea doar un detaliu arhitectural. Pentru cei interesați de istoria orașului, însă, este o legătură directă cu generațiile care au trecut prin sălile instituției.
O clădire care păstrează memoria orașului
Școala Primară de Băieți nr. 1 „Grigore Ghica-Vodă” a continuat să fie un reper al orașului Târgu-Neamț mult timp după ce și-a încheiat rolul inițial. Astăzi, fosta școală găzduiește Muzeul de Istorie și Etnografie. Destinația actuală păstrează clădirea în circuitul cultural și oferă publicului posibilitatea de a descoperi istoria locului chiar în spațiul în care generații de copii au învățat.
La 13 mai 2023, cu prilejul împlinirii a 170 de ani de la înființarea Școlii Domnești, foști absolvenți ai instituției s-au întors în locul în care au învățat. Ajunși la vârste venerabile, aceștia au adus cu ei amintiri despre școală, despre colegi și despre dascăli.
Evenimentul aniversar a fost organizat cu participarea muzeografei Renata Buzău și a doctorului în arheologie Vasile Diaconu, principalii organizatori ai momentului. Întâlnirea a avut valoarea unei recuperări de memorie: foștii elevi nu au revenit doar într-o clădire, ci într-un spațiu care le-a marcat copilăria.
Povestea Școlii Domnești din Târgu-Neamț este povestea unei instituții care a crescut odată cu orașul. A pornit de la o temelie pusă de un domnitor, a fost sprijinită de mănăstire, a fost consolidată de generații de dascăli și a format elevi care au lăsat urme în cultura și educația românească.
Astăzi, când clădirea adăpostește un muzeu, ideea de școală nu și-a pierdut rostul. Doar și-a schimbat forma. Lecțiile nu mai sunt ținute în fața unor clase de copii, ele sunt oferite vizitatorilor prin documente, obiecte, fotografii și povești.
Prof. dr. Elena Preda
Mesagerul Bacău Standarde duble pe râurile din Bacău: amendă de 4.000 de lei pentru o undiță lângă baraj, dar cale liberă pentru excavatoare în habitatul peștilor 
ZCH Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț 
NewsEdge De la Robert Pattinson la Elon Musk: șase filme de la Veneția care intră în cursa pentru Oscar 
BusinessEdge Statul pune 500 milioane euro în energie solară. Instituțiile publice pot primi până la 10 milioane 
