Păduri cât vezi cu ochii și-n stânga, și-n dreapta, pajiști alpine, serpentine strânse de parcă ai fi prin Cheile Bicazului sau pe Axialul ce duce spre Durău, asfalt de bună calitate și destule mașini, care-s înmatriculate prin diverse județe ale țării, ce urcă și coboară. Vorbim de Drumul Talienilor, o șosea care din august anul trecut a fost dată total în folosință, unind prin Munții Stânișoarei comuna Borca de Mălini, județul Suceava, după ce Consiliul Județean din județul vecin a finalizat o investiție de 110 milioane de lei – tronsonul Văleni – Stânișoara – Iesle – limita cu județul Neamț.

I se poate spune lesne „Transalpina” zonei, chiar dacă nu atinge altitudinea la care este situată cea din Munții Parâng, 2.145 de metri, în trecătoarea Urdele, în Carpații Meridionali. Acum, pe hărțile rutiere artera de circulație dintre județele menționate figurează ca Drumul Judeţean 209B, dar i se mai spune și Drumul Vitoriei Lipan, eroina unui roman scris de Mihail Sadoveanu.

Pe final de vară 2026, pentru că tot felul de informații vehiculau că drumul este o atracție turistică din ce în ce mai căutată, o echipă de la ”Mesagerul” a plecat într-un periplu gazetăresc într-o zi de vineri, lucrătoare cum s-ar zice, urmând Axialul până în stațiunea de la poalele Ceahlăului, apoi prin Bistricioara, viaduct – Poiana Teiului – Farcașa – Borca. De aici facem dreapta, străbatem satul Sabasa, privirile fiindu-ne atrase de frumusețea caselor gospodarilor, a cabanelor de vacanță (aflăm că multe sunt ale unor „venetici” de prin alte zone ale Neamțului, Iași, Vaslui sau Bacău) și a sălașurilor cocoțate pe pantele versanților. Aproape de ieșirea din localitate este un monument pe care scrie: „În memoria eroilor neamului românesc căzuți în luptele pentru apărarea patriei și împotriva comunismului ateu”, fiind dăltuite în piatră numele a 6 persoane decedate în prima conflagrație mondială și a 34 în a doua. Lăsăm în urmă micul dar impunătorul edificiu și începem urcușul spre culmea muntelui, către locul unde este limita dintre cele două ținuturi, Neamț și Suceava. Am pomenit de șoseaua ca-n palmă și că-i de dată recentă, dar „istoria” drumului este una veche de peste un secol. Regele Carol I, cu o lungă domnie, 48 de ani, între 1866 și 1914, s-a dovedit a fi devotat ţării de adopţie, a fost cel care a înţeles rolul strategic al Munţilor Stânişoarei pentru România. Că avea să fie aşa o demonstrează încleștările acerbe care au avut loc în zonă spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, poziţia fiind apărată de trupele germane şi ungare, aflate în retragere, în luptele cu cele române şi ruse.

Meșterii italieni dau numele drumului

Suveranul a decis construirea unui drum prin munţi, plecând din Borca spre Mălini (comuna unde s-a născut Nicolae Labiş), primând atunci considerente militare, pentru a facilita accesul dintre Valea Moldovei şi Valea Bistriţei, plus că la mică distanţă era Transilvania și frontiera cu Imperiul Austro-Ungar. S-a urmărit și aspectul comercial, scurtându-se legătura între cele două județe. A mai fost un considerent pentru edificarea căii de acces: era situată pe două dintre cele 12 Domenii ale Coroanei României (instituţie care asigura fondurile pentru susținerea economică a Curții Regale și de a servi drept modele de dezvoltare agricolă și industrială), Mălini și Borca (în Neamț mai erau Domeniile Coroanei Sabasa – Farcașa și Domeniile Coroanei Bicaz). Realizarea lui a durat 12 ani, între 1902 şi 1914, apelându-se la meșteri italieni, pricepuți în astfel de lucrări în zone alpine, dar și în prelucrarea pietrei. De la acești „drumari“ de-acum peste 100 de ani provine numele Drumul Talienilor, după cum i-au zis localnicii. Proiectarea traseului a fost făcută de către specialişti din Austria, construcţia efectivă a aparţinut italienilor, dar a fost folosită şi forță de muncă din localităţile zonei. Calitatea lucrărilor efectuate acum peste un veac o atestă și faptul că încă mai dăinuie ziduri de sprijin și poduri de piatră din acea vreme, cărora li se mai spune lucrări de artă (termenii nu se referă la arta estetică, ci la realizări inginerești de complexitate rutieră, făcute din beton, metal, zidărie sau lemn, pentru a asigura continuitatea căii de rulare peste obstacole). Pentru drum s-a adus piatră din carierele aflate aproape, Râşca şi Podul Baciului, fiind construite 6 cantoane, câte 3 în fiecare județ, pentru personalul care îngrijea şoseaua.

„Zona are potențial, dar drumul încă nu este prea cunoscut”

Revenind în cotidian, turistul ajuns la limita dintre județe, în Pasul Stânișoara, la 1.235 de metri altitudine, poate petrece câteva ore admirând pitorescul peisajelor montane, fie că privește spre Neamț, fie spre Suceava. Citind multele panouri informative află istoria construirii drumului, detalii despre luptele din al Doilea Război Mondial, despre cum s-au construit cazematele de pe culme, poate vizita frumosul schit din apropiere, cumpăra suvenirururi sau să stea la masă. Asta pentru că mici privatizări ale nor nemțeni sau suceveni s-au deschis deja, fiind chioșcuri din lemn unde se comercializează colac secuiesc (kürtőskalács), langoși, plăcinte, specialități din aluat, sucuri naturale, dulcețuri, șerbet, băuturi alcoolice, preparate la grătar, sau produse de artizat realizate de meșteri din zonă. Și toate la prețuri mult mai accesibile decât prin alte destinații cu „ștaif”. Intrăm în vorbă cu o angajată, de loc din Borca, de la un chioșc alimentar, întrebând despre ce și cum prin zonă: „Deși e sfârșit de vară, mai sunt turiști. E aglomerat sâmbăta și duminica, dar vine lume și în celelalte zile. Cei mai mulți sunt în tranzit, vin din ambele sensuri, mănâncă, se răcoresc cu-n suc sau o bere, cumpără câte ceva și pleacă. Ce am remarcat este faptul că vin foarte mulți motocicliști, și români, și străini. Cred că zona are potențial, dar din spusele unor persoane din alte județe drumul încă nu este prea cunoscut. Sperăm să se schimbe lucrurile anii viitori. Sunt și credincioși care vin la slujbele de la schit”.

Drumul Vitoriei Lipan

Așadar, fără a exagera, arealul este de un mirific aparte și poate că nu mulți dintre cei sosiți aici știu că parte din acțiunea din „Baltagul”, romanul scris de Mihail Sadoveanu în doar 17 zile în 1930 și publicat în noiembrie același an, după o călătorie documentară făcută pe Valea Bistriței și Munții Stânișoarei, se petrece pe acest drum. Eroina cărții, Vitoria Lipan, o munteancă din Tarcău, merge în căutarea soţului, îngrijorată de întârzierea întoarcerii acasă a lui Nechifor, „dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani“, plecat la Dorna să cumpere oi. Şi tocmai aproape de Crucea Talienilor, într-o râpă, avea să-l descopere, cu capul crăpat de topor. Și așa se face că drumului i se mai zice că este al Vitoriei Lipan.

Pe creasta pasului menționat, în evidență iese o cruce mare din beton, care este poziționată în stânga șoselei, exact în zona unde exista alta, ce fusese ridicată de meșterii italieni. La baza soclului, pe o placă de marmură stă scris: „Cu ajutorul lui Dumnezeu am ridicat acest monument pe locul în care, în vremea Regelui Carol I, meșteri pietrari italieni constructori ai drumului peste munții Stânișoarei au ridicat o cruce ca simbol al trudei lor (…). Numită atunci Crucea Talienilor, ea a fost reconstruită în perioada 2011-2013 prin contribuția familiei Dan Rușcanu. Am ridicat acest monument în amintirea fostei soții Petronela, plecată la cele veșnice la vârsta de 21 de ani, spre cinstea soldaților care s-au jertfit pe aceste locuri în cele două războaie mondiale și spre folosul locuitorilor comunei Borca. Sfințită astăzi, 29 iunie 2013, de un sobor de preoți din Protopopiatul Ceahlău. Ctitori – familia Dan și Nicoleta Rușcanu, sat Sabasa, comuna Borca, județul Neamț”.

Crucea, distrusă de bombardamente și cazematele dinamitate

Un câștig al asfaltării drumului este și faptul că scurtează distanţa dintre Neamt şi Suceava, nemaifiind necesar ca localniciii de pe Valea Muntelui să facă un ocol de câțiva zeci de kilometri pe la Broşteni către oraşele sucevene şi invers. Pe panourile informative din arealul trecătorii sunt consemnate date despre „istoria” Drumul Talienilor. Lungimea este de aproximativ 55 de kilometri, 33 fiind pe teritoriul judeţului Suceava şi 23 pe cel al Neamţului. Pe tronsonul nemțean, investiția începută în anul 2020 a fost de 65 milioane de lei, cea mai mare pentru un drum județean, după cum se lăuda Ionel Arsene, starostele ținutului, fugit acum tocmai în Italia din cauza unor probleme penale.

Revenind la începutul secolului trecut, după terminarea lucrărilor, muncitorii italieni au construit o cruce din piatră, cu dimensiunea de 16/18 metri, pentru a dăinui şi a aduce aminte despre cine a lucrat la edificarea drumului dorit de Carol I, o parte dintre însemnele sculptate pe edificiu fiind inspirate din însemnele regale române. După decizia României de la 23 august 1944, când a fost ruptă alianţa cu Axa, zona montană a şoselei a fost teatrul unor lupte înverşunate între beligeranţi. Din trecătoare, unde fuseseră construite fortificaţii şi cazemate, trupele germane au executat tiruri de artilerie la mulţi kilometri depărtare, iar în timpul confruntărilor, Crucea Talienilor a fost distrusă de bombardamente. La fel s-a întâmplat și cu cele câteva cazematele, care au fost dinamitate de soldaţii germani şi unguri, în momentul când au părăsit aliniamentul, retrăgându-se către Ardeal. Din monumentul „talienilor“ au mai rămas doar treptele de piatră pe care se urca spre soclul crucii, ulterior fiind montată alta, de metal, fiind construită şi o troiţă.

Carol I veghează Pasul Stânișoara

Pe dealul ce străjuie noua șosea, pe data de 1 iulie 2026, a fost dezvelită o statuie a Regelui Carol I, inițiativa aparținând administrației din localitatea suceveană menționată. Monumentul a fost confecționat din metal și piatră, primul suveran al României fiind înfățișat în ținută militară de general, cu chipiu pe cap și ținând în mâna stângă o sabie.

Pe placa soclului au fost încrustate următoarele cuvinte: „CAROL I (1839-1914), Domnitor și Rege al României (1866-1914). Ctitor al României moderne, sub a cărui domnie au fost deschise drumurile ce au legat oamenii și ținuturile peste Munții Stânișoarei. Ridicat în semn de respect, de recunoștință de Primăria Comunei Mălini. Lucrare realizată de Răzvan Andrei Ghiță, sculptor, 2026”.

În spatele acestei statui, puțin înainte de un turn de observație (cine a avut inițiativa de a-l construi a fost inspirat deoarece oferă cadre pitorești ale zonei) este o extrem de reușită Cruce a Talienilor, pe care arhitecta Diana Ștefan a realizat o stemă a Curții Regale Române. Vizavi de toate acestea, de câțiva ani a început zidirea unui schit care se numește Sfântul Ștefan cel Mare Stânișoara.

Mica biserică a așezământului de cult a fost construită de Primăria Mălini, la început fiind în subordinea Parohiei Sfântul Ilie Suha Mălini. Din 2021, lăcașul care impresionează prin simplitate ține de Mănăstirea Sihăstria Râșcăi.

Axialul, un drum spectaculos la poale de Ceahlău

Dacă Drumul Talienilor încă se lasă descoperit, DJ155 F, sau Axialul, pare să fi câștigat notorietate, fiind deschis din 2020. Pleacă din satul Izvorul Muntelui şi străbate pădurile de la poalele Ceahlăului, șerpuind deasupra deasupra Lacului de acumulare de la Bicaz. Duce în staţiunea Durău, de pe el putându-se urca pe munte, pe traseele Lutul Roşu, Poiana Maicilor şi Jgheabul cu Hotar. Pe cei aproximativ 20 de kilometri de şosea sunt nu mai puţin de 247 de curbe (12,35 curbe/km), traseul având un grad de sinuozitate mărit. Acest lucru ar putea fi considerat ca un disconfort, dar lucrurile stau altfel. Circulându-se cu viteză redusă, pot fi văzute mai lesne peisajele pitoreşti create de natură şi de lacul de acumulare. Odată plecat la drum din Izvorul Muntelui spre Durău, pe parcurs sunt câteva esplanade, de unde turiştii pot vedea minunăţiile locului, largi panorame deschizându-se în faţă. Toate acestea nu puteau fi admirate cu ani în urmă, deoarece DJ 155 F, din cauza degradării, fusese închis circulaţiei publice din septembrie 2000.

Ca și Drumul Talienilor, Axialul a fost gândit tot ca o cale strategică, dar a fost realizat în perioada comunistă, ultima reabilitare fiind prin 1986. În prezent, utilitatea lui este dată de faptul că scurtează accesul spre staţiune cu vreo 50 de kilometri în comparație cu Drumul Național 15, care-i situat pe malul stâng al lacului, plecând de la baraj – viaductul de la Poiana Largului – comuna Ceahlău. DJ 155 F a fost reabilitat cu o finanțare de 50 de milioane de lei. Printre argumentele care au contat la refacerea şoselei s-au numărat efectele socio-economice pozitive pentru populaţia din zonă, scurtarea distanţelor de acces al locuitorilor din Ceahlău, Grinţieş și Poiana Teiului spre Piatra Neamţ, valorificarea produselor locale, dezvoltarea turismului şi creșterea atractivității muntelui. Lucrările de reabilitare au fost complexe şi au necesitat precauţii suplimentare, pentru a fi respectate măsurile de protecţie a mediului, deoarece drumul trece printr-o arie protejată, Parcul Naţional Ceahlău. Dat fiind specificul de munte al zonei, au fost necesare consolidări cu ziduri de sprijin, coloane forate adânci de până la 24 de metri, drenuri, etc.