Candidatul independent pentru Parlamentul României, Daniela Pepene și-a început prima zi de campanie electorală, cu o precizare necesară, ca să fie lucrurile clare din capul locului: ”Nu sunt iepurașul nimănui. Nici al PSD, nici al PNL, nici al nimănui. Sunt independent și așa voi rămâne!”.
Iar în calitatea ei de independent, a adus în discuție două dintre subiectele prezente în ”Platforma Neamț 100”. Asta după ce directorul de campanie a anunțat că asociația cu același nume, prin care Daniela Pepene își propune să trezească spiritul civic al nemțenilor este deja în procedurile de constituire și de înregistrare la OSIM.
Prima problemă a fost prezentată de profesorul Adrian Macarie, directorul de campanie, și s-a referit la lipsa unei autostrăzi care să traverseze județul Neamț și să-l lege de Târgu-Mureș și de Iași, având în vedere că proiectul inițial a fost modificat în defavoarea județului nostru. Și de aici au apărut, firesc, 3 întrebări pentru președintele CJ Neamț, dar și pentru parlamentarii care ne reprezintă județul:
- Ce ați făcut pentru acest proiect în ultimii doi ani?
- Cum veți finaliza acest proiect până în 2018, așa cum ați promis?
- De ce proiectul TEN-T comprehensive al UE pentru autostradă este modificat în detrimentul municipiului Piatra-Neamț și al județului Neamț?
La fel de neclare ar fi lucrurile și în privința altor două drumuri, extrem de necesare (Bacău-Piatra Neamț și Piatra Neamț -Târgu Neamț) prevăzute în masterplanul Ministerului Transporturilor cu termen de implementare 2017-2031 și, respectiv, 2021-2023. La rândul lui, Consiliul Județean Neamț are două proiecte de reabilitare a două drumuri (Neamț -Bacău și Neamț -Iași) despre care nu se aude nimic, deși finanțarea lor se face prin PNDL 2015-2018, respectilv POR 2014-2020 și suntem deja la sfârșitul anului 2016.
A doua temă a fost agricultura, iar pentru a prezenta situația de fapt a fost invitat Sorin Chelmu, fost secretar general al Guvernului, actual candidat independent de Vaslui. Cu experiență de 23 de ani în administrația publică centrală, Sorin Chelmu a punctat două dintre greșelile mari făcute în agricultură: lipsa industrializării și pierderea startului în absorbția fondurilor europene. Nemaivorbind de lipsa unor programe unitare și a coerenței, având în vedere că, în 26 de ani, s-au perindat 30 de miniștri la conducerea Ministerului Agriculturii, însă niciunul n-a reușit să găsească o formă eficientă de atragere a proprietarilor de terenuri în asociații.
”Terenurile sunt fărâmițate, nu există nicio măsură coercitivă împotriva proprietarilor care nu le lucrează și nu putem fi eficienți cu proprietăți de 1,4 ha”, a punctat Sorin Chelmu. ”Iar în plus suntem meteodependenți, în județul Neamț, de exemplu, neexistând instalații de irigații”.